Miercuri, la Washington, Juncker şi Trump, noua variantă la „Război şi pace“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnirea va fi decisivă pentru soarta tuturor jocurilor viitoare din spaţiul euro-atlantic. Nu este o exagerare. Din păcate, la acest nivel au ajuns lucrurile, împinse cu osârdie spre un punct conflictual de răscruce de toţi cei care au dorit şi încă doresc cu ardoare dispariţia Europei Unite şi, evident, a spaţiului de liber-schimb pe care-l reprezintă, acum cel mai puternic din lume.

Numai că, dincolo de asta, a apărut şi se desenează cu din ce în ce mai multă forţă spectrul unei rupturi posibile a spaţiului politico-militar şi economic imaginat odată, de ambele părţi ale Atlanticului, drept baza construcţiei spaţiului de forţă al lumii occidentale democratice, libere şi purtătoare ale tuturor speranţelor ce au înflorit după cel de-al Doilea Război Mondial.

Asta este cea mai gravă problemă a momentului: războiul comercial declanşat de Trump a început, poate profund semnificativ pentru ceea ce urmează să se producă, cu un atac de o amploare nemaiîntâlnită direcţionat în primul rând împotriva aliaţilor europeni ai SUA. Urmat de un altul împotriva Canadei (pentru a încheia dramatic lista aliaţilor din NATO) şi apoi, mai cu teamă, împotriva Chinei. Totul pe fondul noii mari prietenii cu Federaţia Rusă, acţiune ce va continua prin semnarea unor acorduri bilaterale care să consacre - aşa cum spun acum surse multiple - viitoarea hartă de putere a lumii scrisă din punctul de vedere americano-rus.

Se mai poate? Sigur că se poate, cu condiţia ca toţi ceilalţi să fie anihilaţi ca forţă economică, să li se anihileze sau să li se interzică accesul la resurse sau să fie ameninţaţi cu sancţiuni globale.

Chiar se poate? Greu de spus, în afara scenariului unui război mondial sau a unuia continental în care să nu se ajungă decât, cel mult, la folosirea armelor tactice, urmat de o reaşezare violentă a hărţilor de putere şi a spaţiilor de influenţă în zona ţărilor-resursă de materii prime, mai ales în Africa.

Există în acest sens scenarii foarte bine elaborate, ele sunt periodic scoase pe masa negocierilor între actorii interesaţi, în diverse formate de discuţii şi cu participanţi dintre cei mai interesanţi, tocmai pentru a transmite un mesaj de forţă suficient pentru disuasiune eficientă. Vezi cazul „Arctica“ sau scenariul Siria.

Dar nu întotdeauna disuasiunea funcţionează tocmai fiindcă, aşa cum se întâmplă câteodată, voinţa politică opreşte jocul şi resetează valorile pentru a le face să răspundă unei agende teoretice prestabilite. Drept care, având puterea s-o facă, Trump a resetat jocurile, aducând în prim plan o politică ultra-protecţionistă bazată pe un principiu populist simplu şi eficace în care alegătorii cred fără rezerve: toată lumea se coalizează împotriva Americii, toată lumea vrea să fure din banii contribuabilului american, Uniunea Europeană este un inamic în acest sens, trebuie să ne apărăm şi să le dăm la cap cât mai rapid, intens şi definitiv tuturor europenilor începând cu nemţii cei răi.

Prima măsură a fost taxarea cu până la 25% a importurilor din Europa de oţel şi aluminiu, Uniunea Europeană răspunzând cu o primă listă de produse americane la care se aplică măsuri similare, adică, fără îndoială, prima etapă a uni război comercial în toată regula. Numai că asta ar putea să nu fie decât prima etapă a unui conflict mult, mult mai amplu care ar putea începe dacă Trump se va ţine de cuvânt şi va extinde acest război comercial prin taxarea importurilor de automobile şi piese de schimb pentru maşini din Europa.

Donald Trump pe Twitter

Ceea ce, conform estimărilor europene, ar putea produce pierderi anuale de 50 miliarde Euro ţărilor din UE. Lovind şi în economia americană (pierderi estimate de aproximativ 14 miliarde $) dar producând în primul rând efecte serioase la nivelul unor companii ca Daimler, BMW, Volkswagen sau Volvo, doar Germania exportând anul trecut 640.000 de maşini în Germaniei. Dar, se spune într-un raport recent publicat la Bruxelles, pierderi vor fi înregistrate şi pe piaţa uncii din SUA, exemplele citate fiind uzina de asamblare Volvo recent deschisă în Carolina de Sud (1500 de locuri de muncă), situaţie similară posibilă, tot în acelaşi stat, în cazul unei uzine BMW. Iar UE, a spus comisarul european Cecilia Malmstrom, este din nou gata să răspundă cu măsuri similare: „Va fi ceva regretabil dacă SUA vor impune noi taxe în domeniul automobilelor. Împreună cu Statele Membre pregătim şi noi o listă de măsuri de rebalansare a situaţiei. Şi este un lucru pe care va trebui să-l spunem foarte clar partenerilor noştri americani. Este ceva ce-am făcut şi în cazul produselor din oţel şi aluminiu“.

Problema comercială şi a războiului ce pare să se intensifice este însă doar o componentă a unui conflict care ar putea afecta temeliile lumii occidentale căci încep să devină din ce în ce mai evidente efectele politice ale acestei confruntări între aliaţii din NATO şi UE.

Să vedem dacă va exista un rezultat pozitiv al acestei vizite, urmărită cu atenţie şi amuzament de liderii ruşi şi chinezi, puşi acum în situaţia de a arbitra viitorul lumii deoarece conflictul intern transatlantic le eliberează spaţii importante strategice în Orientul Apropiat, Orientul Îndepărtat, Africa şi America de Sud. Sunt extrem de interesaţi de modul în care Juncker şi Trump vor relectura „Război şi Pace“ şi de rezultatul acestei negocieri care, după episodul Helsinki, s-ar putea să fie una de ultimă şansă pentru a se reechilibra situaţia între Washington şi Bruxelles. Asta pentru, la orizont, se apropie marele moment de la 4 noiembrie în care Statele Unite trec (sau ar trebui s-o facă) la sancţiuni globale pentru toate ţările şi companiile din lume care importă petrol din Iran.

Până vom avea primele răspunsuri, în mai puţin de 48 de ore, deoarece am amintit de „Război şi Pace“, poate nu strică să ne amintim ce scria Tolstoi:

„Nu s-a demonstrat în niciun fel că scopurile spre care tinde omul sunt libertatea, egalitatea, evoluţia şi civilizaţia.“
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite