Este posibil ca prin discursul său Viktor Orban să urmărească destabilizarea situaţiei din România, aspect ce ar servi pe deplin intereselor Moscovei, existând deja suspiciuni ca Federaţia Rusă nu este străină de tensiunile politice din Italia şi Bulgaria, la fel cum este posibil ca Viktor Orban să fi oferit pretextul pentru ca UDMR , apărându-l pe liderul de la Budapesta , să poată părăsi guvernarea înainte de complicarea situaţiei economice a ţării în prag de iarnă. Sau ecuaţia ar putea fi mult mai simpla, Kelemen Hunor sprijinind discursul rasist al lui Viktor Orban ca urmare a sumelor de bani consistente,  de ordinul a zeci de milioane de euro , primite de UDMR, prin diverse ong-uri, in ultimii ani, din partea autorităţilor ungare.

Discursul a generat indignare, atât în România, cât şi pe plan internaţional, în primul rând datorită elucubraţiilor rasiste ale prim-ministrului ungar. Viktor Orban spune clar, poate chiar surprinzător de clar, faptul că nu doreşte ca rase diferite să se amestece în Europa. Mai exact, nu doreşte ca imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu, în special, să se stabilească în Europa. Subiectul imigraţiei nu este unul nou pentru el şi are o valoare electorală cinică testată, imigranţii şi Soros fiind constant portretizaţi de guvernul său drept un bau bau care distruge ţesătura societăţii creştine maghiare şi central-europene, dar modul frontal, direct în care este folosită expresia”imixtiune rasială” în acest discurs ne arată că Orban nu mai este timid în a aluneca complet spre fascism, în ceea ce este probabil începutul finalului carierei sale politice.

Mai mult, Orban spune că Germania are experienţă în gestiunea consumului de gaz în Europa, referitor la un potenţial program pan-european de reglementare a consumului în Uniune, o aluzie tristă la camerele de gazare naziste. Chiar dacă este o aluzie suficient de bine ascunsă, ne arată faptul că Viktor Orban, în cel de-al cincilea mandat, îşi elimină tot mai multe bariere în retorica sa publică şi că este capabil de tot mai multe compromisuri pentru a se perpetua la putere, la fel ca toţi liderii politici maghiari din afara Ungariei afiliaţi la Viktor Orban, începând cu Kelemen Hunor, (încă) vicepremier al României.

Comentariile sale au determinat indignarea şi îngrijorarea comunităţii evreieşti din Ungaria, care a atras atenţia asupra faptului că încurajarea unei culturi a urii şi a fricii iraţionale faţă de alte persoane, în baza rasei şi/sau religiei lor este începutul unei pante periculoase pe care poate aluneca o societate. Cu toţii ştim atrocităţile naziste făcute în numele purităţii rasiale, prin urmare nu este greu de desenat o linie continuă între elucubraţiile lui Hitler în Mein Kempf şi elucubraţiile lui Viktor Orban la Băile Tuşnad. Şi totuşi, Kelemen Hunor, vicepremier al unui stat NATO şi UE, legitimează acest discurs rasist al finanţatorului său, pe care l-a aplaudat la Tuşnad.

Un caz concret care exemplifică pericolul pe care îl reprezintă discursul oficial al unui lider naţional cu privire la amestecul rasial sunt aşa-numiţii “copii ai ruşinii”, un grup de copii născuţi din relaţia soldaţilor francezi, proveniţi din colonii africane sau din Asia de Sud-Est, cu femei germane, soldaţi care au rămas în Valea Rinului ca urmare a evenimentelor ulterioare Primului Război Mondial. Aceşti copii de rasă mixtă, cum i-ar numi Orban, au fost sterilizaţi de autorităţile naziste, în total 436 de sterilizări forţate fiind realizate, numărul real fiind probabil mult mai mare. Oare un ipotetic Viktor Orban (sau un succesor al acestuia) din 2050, anul apocaliptic conform matematicii obscure invocate de prim-ministru în care europenii vor deveni minoritari în Europa, ar vedea astfel de măsuri digerabile, pentru a preveni amestecul rasial? Dar Kelemen Hunor cum vede lumea in 2050? Probabil că o vede aşa cum i se spune de la Budapesta să o vadă.

Un alt termen periculos folosit de prim-ministru este cel al “înlocuirii populaţiei”, care pare relativ benign dar este de fapt fundaţia pe care mai mulţi criminali în serie au ucis şi rănit sute de persoane numai în ultimii ani. Această pseudo-teorie numită “Marea Înlocuire”, conform căreia o populaţie indigenă, în acest caz europenii albi creştini, este înlocuită în decursul a două sau trei generaţii de imigranţi care au de partea lor elite indigene conspiraţioniste care favorizează înlocuirea, îşi are originea în cartea publicată de autorul francez Renaud Camus în 2011, cu acelaşi nume. Camus, la rândul său a spus că s-a inspirat parţial din cartea de ficţiune distopică Tabăra Sfinţilor, scrisă de Jean Raspail în 1973, care descrie o lume în care Vestul şi Uniunea Sovietică sunt “invadate” de valuri de imigranţi din China, India şi Africa. Nu este o coincidenţă, astfel, că Orban face o trimitere chiar la această carte de ficţiune, în contextul discursului său încărcat rasial. Termenul reprezintă carne roşie aruncată unei părţi a susţinătorilor lui, atât naţionali, cât şi internaţionali, inclusiv în România, care cred că populaţia albă din Statele Unite şi Europa este supusă unui aşa-numit genocid prin înlocuire. În acest cadru, pasul până la violenţă nu este foarte departe. Chiar anul acesta, pe 14 mai, în Buffalo, Texas, Payton S. Gendron, un tânăr de numai 18 ani, a ucis 10 persoane afro-americane într-un supermarket, motivând gestul într-un manifest pe care îl scrisese anterior atacului, în baza “genocidului împotriva rasei albe”. Brenton Harrison Tarrant, cetăţeanul australian care a omorât 51 de persoane şi a rănit alte 49 pe 15 martie 2019, în interiorul şi în apropierea unei moschei din Noua Zeelandă, şi-a numit manifestul chiar “Marea Înlocuire”.

În a doua parte a discursului, Orban alocă timp pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Dacă miza pe cartea rasială şi a diviziunii poate să aibă o explicaţie pragmatică, cinică (chiar dacă detestabilă şi periculoasă), prin faptul că are un efect electoral demonstrat, în favoarea FIDESZ şi a lui Orban, mimarea punctelor de vedere ale Rusiei şi ignorarea unor elemente faptice în discursul său, plasează deasupra lui Viktor Orban şi FIDESZ mari semne de întrebare cu privire la natura legăturile sale şi ale partidului cu Kremlinul. Enormităţile prezente în discurs ne pot duce uşor cu gândul mai departe de o idilă şi admiraţie ideologică pentru modul de operare al lui Vladimir Putin, în special pe plan intern, spre o legătura mai tenebroasă, care are un iz de trădare şi formă unui cal troian. În această notă de trădare şi de cal troian, cum poate fi încadrat Kelemen Hunor şi restul susţinătorilor, care a aplaudat frenetic discursul nazist al finanţatorului său? Şi care, din poziţia de vicepremier al României, serveşte Budapesta?

Orban spune că războiul ar fi putut fi evitat foarte uşor dacă s-ar fi îndeplinit dorinţa Moscovei de a avea un aranjament formal prin care NATO, în mod special Washingtonul, ar fi fost de acord să nege posibilitatea accederii Ucrainei în NATO. Orban se preface că nu înţelege ceea ce era deja înţeles, în primul rând la Moscova dar şi în eşaloanele de conducere din Vest, anume că drumul Kievului spre NATO este imposibil, nu în mică parte datorită conflictelor mai mult sau mai puţin îngheţate de pe teritoriul ei, un modus operandi rusesc cunoscut. De facto, Moscova, prin acţiunile sale din 2014, anexarea Crimeii şi crearea republicilor marionetă Luhansk şi Donetsk, controlează accederea Ucrainei la NATO.

Ceea ce îşi dorea Moscova, prin forţarea unui acord scris pe această temă, era subminarea fundaţiei NATO, prin care un stat terţ (care pe deasupra este şi principala ameninţare strategică pentru NATO, alături de China), impune cine poate şi cine nu poate să fie membru NATO. Moscova ştia că NATO nu se va autosubmina prin semnarea unui astfel de acord, ceea ce înseamnă că motivul fundamental pentru invazie este altul, mai exact orientarea pro-europeană a Kievului. În fapt, potenţiala ascensiune în UE a Ucrainei ar fi o ameninţare mai mare pentru Vladimir Putin, partidul Rusia Unită şi ecosistemul de putere bazat pe siloviki creat de acesta. Odată ce ar exista un model de success de dezvoltare economică bazat pe principii şi valori diferite faţă de ceea ce propovăduieşte Rusia lui Putin în spaţiul în care a existat Uniunea Sovietică, chiar în statul cu cea mai mare influenţă/importanţă strategică după Rusia însăşi, acest ecosistem de putere creat de aşa-numita aripă progresistă a fostului KGB s-ar prăbuşi în scurt timp. Drumul european al ucrainenilor zgâlţâie scaunul ţarului, ceea ce reprezintă o problema mai mare şi mai urgentăpentru Putin decât o Ucraina în NATO.

Tot Orban spune că ideea conform căreia Rusia nu se va opri la Ucraina şi va merge mai departe este absurdă deoarece raportul de forţe NATO-Rusia este în devavoarea celei din urmă. Da, NATO aduce pe masă o putere militară semnificativ mai mare faţă de a Rusiei dar Rusia a înţeles şi internalizat asta de mult timp. Nu vom vedea tancuri ruseşti plecând spre Varşovia sau spre Bucureşti (deşi acum ceva timp au sosit în Budapesta), dar nici nu este cazul. Moscova a înţeles, poate chiar înainte de căderea efectivă a Uniunii Sovietice, cel puţin în cercurile KGB, că Vestul nu poate fi învins prin forţă brută. În schimb, calea principală de atac a fost injectarea în sistemul financiar vestic a zeci, poate chiar a sute de miliarde de dolari ascunşi într-un păienjeniş de offshore-uri, firme fantomă, celule fost-kaghebiste, care au folosit fiecare dolar pentru a submina unitatea Vestului, fiind sistemul sangvin pe care s-a construit strategia războiului hibrid, în special componenta informaţională/propaganda. Orban se lamentează că de la începutul războiului au căzut mai multe guverne europene (Anglia, Bulgaria, Italia şi Estonia) ca urmare a presiunilor economice cauzate de război dar ignoră imixtiunile istorice recente ale Rusiei chiar în aceste ţări (şi în multe altele). De la transformarea capitalei Marii Britanii în Londongrad prin banii oligarhilor loiali, până la finanţarea partidelor de extremă-dreapta în Italia (şi nu numai), Vladimir Putin a folosit acest sistem sangvin ascuns pentru a corupe şi mitui politicieni din spectrul extrem politic, în special din extrema-dreaptă europeană, care au întors favorurile prin declaraţii şi poziţii favorabile Kremlinului. Moscova nu se va opri la Ucraina, va continua să infecteze peisajul politic şi informaţional european dar se pare că Orban nu este îngrijorat de acest lucru, probabil trecând deja prin infecţie şi având imunitate.

Un al treilea argument în favoarea Rusiei adus de Orban este impactul economic disproporţionat al sancţiunilor, în defavoarea Uniunii Europene şi în favoarea Rusiei. Orban propune o teză simplistă: preţurile la gaz şi petrol au crescut, prin urmare, chiar dacă volumele importate din Rusia în Europa sunt mai mici, preţul mai mare a determinat de fapt o creştere a veniturilor ruseşti, concluzia fiind că “Rusia o duce bine” Da, Rusia beneficiază de creşterea preţurilor în energie dar asta nu înseamnă că sancţiunile impuse nu au un efect. Din contră, au un efect puternic şi de lungă durată. Un studiu propus de Yale School of Management spune chiar în introducere faptul că “statistici alese de Putin” induc o imagine pozitivă falsă asupra stării economiei Rusiei, exact ceea ce face Orban în argumentul său. Câteva concluzii ale acestui raport:

·Pivotul economic către est, “povorot na vostok (a se citi transferarea volumului de gaz şi petrol transportat dinspre Europa spre China) nu este realizabil pe termen scurt şi mediu. Gazul exportat anul trecut către China a reprezentat nici 10% din gazul exportat către Europa. Sistemul complex de gazoducte care porneşte din vestul Rusiei spre Europa este mult mai dezvoltat decât singurul gazoduct care leagă Rusia de China, Puterea Siberiei, a cărui cost de construcţie de 45 miliarde dolari a fost suportat integral de Beijing. Conectarea rezervelor de gaz din Urali cu piaţa Chinei ar costa semnificativ mai mult iar costurile cu siguranţă nu ar mai fi suportate de Beijing. Între timp, petrolul rusesc se vinde în China cu cel mai mare discount înregistrat vreodată.

·China nu reprezintă un colac de salvare nici din punct de vedere al înlocuirii importurilor din Vest. Importurile din China au scăzut cu 50% de la începutul anului, până în aprilie, anul curent. Corporaţii financiare chineze, printre care ICBC, NewDevelopment Bank,AsianInfrastructure Investment Bank şi-au retras finanţarea din Rusia. Gigantul energetic Sinochem a ieşit, de asemenea, a suspendat toate investiţiile în Rusia.

·Producţia internă nu poate compensa importurile. În ciuda eforturilor administraţiei de la Moscova, pe primul trimestru al 2022 aproape toate industriile din Rusia au scăzut din punct de vedere al producţiei. În industria forestieră, piscicolă şi agricultură, scăderea a fost de 55% faţă de trimestrul patru din 2021, în timp ce în sectorul de construcţii, scăderea a fost de 62%.

·Capitalul şi creierele fug din Rusia. În primul trimestru din 2022, capitalul care a ieşit din Rusia a crescut cu 300%, de la aproximativ 20 de miliarde de dolari, la 60 de miliarde de dolari, asta dacă ne încredem în cifrele oficiale ale Băncii Centrale din Rusia, care probabil subestimează mult aceste valori. Aproximativ jumătate de milion de ruşi au plecat din ţară, 50% dintre aceştia având educaţie superioară sau care lucrează în sectoare avansate, precum IT şi tehnologie.

·Stimulul fiscal şi cheltuielile bugetare fără precedent pun o presiune enormă pe buget. Pentru a-şi ţine promisiunea din contractul social pe care Putin îl are cu populaţia rusă, aceea de stabilitate macroeconomică în schimbul unui sistem de putere acaparat de siloviki săi, Kremlinul a mărit substanţial cheltuielile bugetare şi stimulul fiscal, pentru a menţine măcar pentru aparenţe stabilitatea macroeconomică promisă. Aceste măsuri depind de două lucruri: preţul petrolului şi rezervele valutare. Din punct de vedere al rezervelor, de la aproximativ 675 miliarde dolari înregistrate în februarie 2022, acestea au ajuns la aproximativ 575 miliarde dolari în iulie 2022. Dacă luăm această rată de consum a rezervelor şi o transpunem anual şi luăm în considerare şi faptul că din acest total 300 miliarde dolari sunt îngheţaţi de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Japonia, înseamnă că în mai puţin de doi ani Vladimir Putin va ajunge la fundul sacului.

Raportul are 118 pagini şi foloseşte surse deschise, inclusiv multe surse oficiale din Rusia. Cu siguranţă un premier european are la dispoziţie cel puţin la fel de multe resurse specializate pentru a analiza astfel de situaţii şi totuşi vedem cum Orban turuie propagandă rusească deşi faptic lucrurile nu stau deloc aşa.

Astfel, nu este de mirare că discursul său a fost citat într-o emisiune de pe canalul tv rusesc Rusia-1 găzduită de Vladimir Solovyov, un cunoscut propagandist pro-Putin, unde acesta din urmă spune că “există valori comune şi o înţelegere comună între Trump, Orban şi Putin”, ca replică la secţiunea din discursul lui Orban în care spune că dacă Donald Trump şi Angela Merkel ar fi fost la putere în Statele Unite, respectiv Germania, nu s-ar fi ajuns la război. Nu este o coincidenţă faptul că Orban apare citat în prime-time în Rusia, deoarece este mai mult decât util pentru propagandiştii lui Putin să arate că un premier european serveşte publicului aproape aceleaşi puncte discuţie ca cele de pe agenda Moscovei, ceva ce Orban face de mult timp. Această asociere Trump-Orban-Putin nu este surprinzătoare. Orban este all-in alături de Donald Trump, criticând pe unde poate pe Democraţi şi pe Joe Biden, participând  chiar să  CPAC, principala conferinţă politică a Republicanilor americani, săptămâna aceasta, în Dallas, Texas. Importanţa evenimentului pentru direcţia politică a Republicanilor în următorii ani nu poate fi subestimată iar faptul că Orban, în ciuda declaraţiilor rasiste din România, a fost acolo este un semn că a găsit deschidere în rândul Republicanilor pro-Trump.

Între timp, în România, UDMR, partener în coaliţia de guvernare, a fost pus într-o situaţie penibilă după discursul lui Orban. A venit Kelemen Hunor în faţa presei pentru a se dezice de astfel de ieşiri? Bineînţeles că nu. UDMR sub Kelemen Hunor a ajuns o anexă, o dependinţă FIDESZ, o poziţie diferită faţă de UDMR-ul lui Marko Bella, care măcar încerca să mimeze o poziţie echilibrată între Bucureşti şi Budapesta. Astfel, ce a făcut Hunor? A venit în faţa presei şi l-a apărat pe Orban, spunând că discursul său nu a fost nici rasist, nici putinist. Hunor spune că îl cunoaşte pe Orban de mult timp şi acesta din urmă “nu are nici o bucăţică de rasism în el” iar referinţele sale la rasă sunt mai mult o preferinţă personală a fiecăruia, nu o discuţie cu substrat politic, ignorând faptul că declaraţiile sunt făcute de premierul Ungariei, în numele poporului ungar.

Care ar putea să fie motivul pentru care Kelemen Hunor îl susţine în orice poziţie pe Orban, refuzând cu îndârjire o poziţie de mijloc, care ar putea să îi aducă chiar beneficii politice, ca punct de legătură Budapesta-Bucureşti? Există teoria conform căreia iarna grea care urmează va secera partidul/coaliţia de la guvernare, aşa că Hunor ar juca inteligent pentru a fi uşchit din coaliţie şi astfel nu ar plăti oalele sparte ca urmare a deteriorării situaţiei economice.

Personal nu cred în această teorie. Sunt prea multe variabile în joc şi, deşi se preconizează o furtună economică la orizont, UDMR a fost constant la guvernare, a trecut prin multe furtuni politice, nu are reflectoarele pe el cum sunt pe PSD şi PNL iar electoratul lor este unul compact şi pe care se pot baza, astfel încât există premise de a continua la guvernare. Cred că motivul este unul mai simplu decât o ecuaţie politică complicată: banii. Ceea ce Orban a învăţat de la Putin este că regulile sunt pentru fraieri şi nimic nu trebuie lăsat în voia sorţii odată ce ai preluat frâiele puterii. Exact asta a făcut Orban, atât în ţară sa, cât şi în ţările vecine unde există minorităţi maghiare, de exemplu prin fondul Gabor Bethlen care alocă bani minorităţilor maghiare, dar în primul rând prin acapararea presei în limba maghiară prin Asociaţia pentru Spaţiul Media Transilvan, finanţată din bugetul de stat al Ungariei. Jurnaliştii de investigaţie de la Atlatszo spuneau într-o analiză din 2021 a publicaţiilor media din Transilvania că “important nu e ceea ce se poate scrie, ci mai degrabă ceea ce nu: nicio voce critică la adresa guvernului maghiar nu poate apărea în publicaţiile trustului de presă”.

Mai mult, analiza Atlatszo scoate în evidenţă faptul că bugetul asociaţiei Spaţiul Media Transilvan este foarte mare, raportat la publicul vorbitor de limbă maghiară, rivalizând cu marile trusturi media româneşti, în acelaşi timp fiind şi netransparent, în sensul în care există sume de sute de mii de euro bugetate pentru „alte servicii”, în condiţiile în care proiectele sofisticate de elevare a spaţiului media din Transilvania nu s-au tradus în realitate în ceva care să justifice astfel de investiţii. Prin urmare, cum au fost cheltuiţi acei bani? Atlatszo nu a primit un răspuns.

Totuşi, UDMR nu este prizonierul FIDESZ, dacă ar lucra în această direcţie, iar pe măsură ce derapajele sale sunt tot mai dese, partidul minorităţii maghiare din România ar putea să îşi găsească o cale mai independentă faţă de Budapesta prin demiterea (sau demisia) lui Hunor şi instalarea unui preşedinte care să păstreze o distanţă mai sănătoasă faţă de Budapesta, indiferent de cine este la putere acolo. Da, banii, după cum spuneam mai sus, şi ceea ce poţi cumpăra cu ei contează din punct de vedere politic, dar nici acest robinet nu mai curge cum a curs altădată. Tot Atlatszo arată cum granturile Gabor Bethlenau scăzut dramatic în 2021, faţă de 2016-2020 iar dacă ne uităm cu atenţia la ce a zis chiar Orban la Tuşnad, presiunea pe bugetul Ungariei este enormă, ceea ce înseamnă că următorii 2-3 ani reprezintă o fereastră ideală pentru UDMR (partidul, nu Hunor) să se scuture de dependenţa de FIDESZ dar şi de Kelemen Hunor. Este şi o fereastră pentru statul român să echilibreze jocul din media din Transilvania, unde aproape că nu există publicaţii media cu un buget decent care să publice conţinut în limba maghiară care să nu aibă semnul stop atunci când vine vorba de critici aduse FIDESZ.

În ceea ce priveşte situaţia actuală, nu cred că ar trebui să ne dorim ca UDMR să nu fie la guvernare, cu sau fără criză politică (cu atât mai mult dacă generează o criză politică)bazându-ne pe emoţii naţionaliste infantile, deoarece prezenţa lor la guvernare şi în parlament este un semn al faptului că, de bine, de rău, România rămâne un stat echilibrat atunci când vine vorba de minorităţile naţionale.

Revenind la Viktor Orban, premierul ungar a pariat totul pe acest discurs politic retrogad, extrem şi rasist, totul acoperit cu voalul subţire al apărării creştinătăţii şi civilizaţiei occidentale. Întâmplător (sau mai degrabă nu), agenda sa se intersectează în multe puncte cu agenda Moscovei, agenda extremei-drepte în Europa, agenda Republicanilor pro-Trump în Statele Unite ceea ce înseamnă că viitorul său (sau al succesorilor săi) politic depinde acum în mare măsură de evoluţia războiului din Ucraina, destinul politic al lui Trump/Republicanilor pro-Trump în Statele Unite şi de evoluţia dreptei ultraconservatoare din Europa. În acest sens, cred că Micul Putin şi-a săpat o groapă care seamănă cu groapa săpată de Ungaria în ambele războaie mondiale. În acest context, Bucureştiul ar trebui să joace pragmatic: să îşi reafirme poziţia pro-UE şi pro-NATO care ne-a adus prosperitatea (furată parţial de clasa politică dâmboviţeană, ce-i drept) din ultimii 20 de ani, să condamne derapajele acestuia de fiecare dată când au loc, să spargă monopolul FIDESZ în Transilvania cu privire la publicaţii media, să coopereze cu Budapesta acolo unde este posibil (accederea la OECD, energie, infrastructură), să facă o diferenţă cât se poate de clară în comunicare între Viktor Orban&FIDESZ şi populaţia maghiară autohtonă, pentru a ne păstra un statut de stat echilibrat în ceea ce priveşte politica vizavi de minorităţile naţionale.

În încheiere, aduc în discuţie ce a spus Orban în ultimul paragraf din din discursul său: “Ungaria are ambiţie. Ungaria are ambiţii comunitare şi, într-adevăr, ambiţii naţionale. Are ambiţii naţionale, şi chiar ambiţii europene. Iată de ce, pentru a ne păstra ambiţiile naţionale, trebuie să dăm dovadă de solidaritate în perioada dificilă care ne aşteaptă. Patria-mamă trebuie să rămână unită, iar Transilvania şi celelalte zone din Bazinul Carpatic locuite de maghiari trebuie să stea împreună. Această ambiţie, Dragi Prieteni, este cea care ne propulsează, ceea ce ne conduce – este combustibilul nostru. Este ideea că am dat întotdeauna lumii mai mult decât am primit de la ea, că ni s-a luat mai mult decât ni s-a dat, că am depus facturi care sunt încă neplătite, că suntem mai buni, mai harnici şi mai talentaţi decât poziţia în care ne aflăm acum şi modul în care trăim şi faptul că lumea ne datorează ceva – şi că vrem şi vom cere această datorie. Aceasta este cea mai puternică ambiţie a noastră.”

Putem să citim acest paragraf din mai multe unghiuri dar mizez pe faptul că substratul este unul revanşard, revizionist. Acele facturi neplătite, acea datorie pe care lumea ar avea-o faţă de Ungaria, conform lui Orban, reprezintă, în opinia mea, în mintea Micului Putin, recuperarea teritoriilor pierdute prin Tratatul de la Trianon. Iar dacă acest lucru este adevărat, oare ce părere a avut Orban de postarea pe Telegram a lui Dmitry Medvedev, fostul preşedinte al Rusiei, în care apare o hartă a Ucrainei în care Ungaria, România şi Rusia ocupă 90% din teritoriul legitim al vecinilor noştri din nord? În această cheie, apropierea Budapestei de Moscova, un proces care nu se întâmplă de ieri, este un flirt periculos cu diavolul în care acesta din urmă pare să promită că va împlini fanteziile revanşarde ale lui Orban şi ale acoliţilor săi.

Articol semnat de Dragoş Tîrnoveanu, fondator 45north.ro