MI6 are nevoie de noi agenţi şi îi caută inclusiv în cinematografe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a anunţat vineri lansarea unei campanii în cinematografe pentru a atrage în lumea spionajului noi agenţi, inclusiv mai multe femei şi persoane provenite din rândul minorităţilor etnice.

Anunţul are o durată de 30 de secunde şi va fi difuzat începând de luni în cinematografele din Londra şi din partea centrală a Marii Britanii. Mesajul transmis telespectatorilor este că MI6 are nevoie de mai mulţi oameni care au capacitatea de a înţelege emoţiile celorlalţi şi îi pot motiva pe cei aflaţi în jurul lor, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Imaginile arată o florăreasă despre care se spune că „nu lucrează pentru MI6, dar ar putea să o facă“, filmuleţul încheindu-se cu mesajul că acest serviciu secret este în căutare de noi agenţi.

Într-o declaraţie acordată agenţiei Press Association, directorul MI6, Alex Younger, a deplâns faptul că multe persoane care ar avea abilităţile pentru activitatea acestui serviciu nu îndrăznesc să candideze de teama că nu ar putea face faţă.

„Vreau ca toată lumea să înţeleagă că, indiferent de unde provine fiecare, există un loc în MI6 pentru cei care au abilităţile de care avem nevoie şi împărtăşesc valorile noastre“, a subliniat el.

„Sper că oamenii vor vedea anunţul şi îşi vor da seama că există un loc pentru ei în echipa noastră“, a insistat şeful spionajului britanic. Efectivele MI6 sunt în prezent de circa 2.500 de persoane, iar obiectivul lui Alex Younger este să ajungă la aproximativ 3.500.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite