Da, este posibilă şi absolut necesară, a fost declanşată şi va finalizată prin documentul de viziune care va fi prezentat pe 25 martie, spunea Donald Tusk, Preşedintele UE. Aveţi aici textul, tradus în limba română, al scrisorii pe care a adresat-o şefilor de state şi guverne înainte de Summitul de la Bratislava, avertisment şi chemare la raţiune, solidaritate şi nevoie de conlucrare în faţa celor trei mari primejdii cu care se confruntă UE:

Prima ameninţare, una externă, se referă la noua situaţie geopolitică din lume şi din jurul Europei. O Chină din ce în ce mai, să-i zicem, îndrăzneaţă, în special pe mare, politica agresivă a Rusiei faţă de Ucraina şi de vecinii săi, războaie, terorism şi anarhie în Orientul Mijlociu şi în Africa, în care islamismul radical joacă un rol major, precum şi declaraţiile îngrijorătoare ale noii administraţii americane fac toate ca viitorul nostru să fie foarte imprevizibil. Pentru prima dată în istoria noastră, într-o lume externă tot mai multipolară, atât de mulţi devin deschis antieuropeni sau, în cel mai bun caz, eurosceptici. În special schimbarea de la Washington plasează Uniunea Europeană într-o situaţie dificilă; cu noua administraţie care pare să pună sub semnul întrebării ultimii 70 de ani de politică externă americană.

Cea de a doua ameninţare, una internă, este legată de creşterea sentimentului anti-UE, naţionalist, tot mai xenofob în UE însăşi. Egoismul naţional devine, de asemenea, o alternativă atractivă la integrare. În plus, tendinţele centrifuge se alimentează din greşelile celor pentru care ideologia şi instituţiile au devenit mai importante decât interesele şi emoţiile oamenilor.

Cea de a treia ameninţare este starea de spirit a elitelor proeuropene. Scăderea încrederii în integrarea politică, supunerea la argumente populiste, precum şi îndoiala faţă de valorile fundamentale ale democraţiei liberale se văd din ce în ce mai clar.”

Sigură în acest moment este această acumulare enormă de incertitudini şi frustrări dintr-o Europă care pare să dea cetăţenilor săi sentimentul că nu mai are ce soluţii să ofere, altele decât întoarcerea rapidă la tipul de ultra-protecţionism pe care-l implică doctrinele în spiritul celei a conservatorilor britanici aliaţi cu naţionaliştii lui Farage, cea care a dus la BREXIT.

Există însă, foarte vizibilă în acest moment (în afară de spaţiul public şi politic de la noi, acolo unde agenda urgenţelor este cu totul alta) o preocupare intensă de a alinia poziţii care să prezinte viziuni asupra ceea ce ar trebui să însemne resetarea în profunzime a sistemului european. V-am prezentat deja câteva dintre ele. M-am grăbit să le aliniez în serie deoarece, marţi dimineaţă, în plenul Parlamentului European, vor fi discutate trei rapoarte fundamentale care sunt legate de această temă. Pe primul dintre ele, cel al lui Guy Verhofstadt, l-am discutat în urmă cu două zile.

Celelalte două rapoarte sunt cel puţin la fel de interesante deoarece sunt realizate în comun de reprezentanţi ai principalelor partide politice europene, popularii şi socialiştii. Ceea ce demonstrează că, atunci când sunt joc asemenea mize, chiar nu mai contează  patimile politice şi intră în funcţiune o logică superioară, cea a identităţii europene. Aveţi aici, integral şi două în limba română, textele celor trei rapoarte:  

Posibile evoluţii şi ajustări ale structurii instituţionale actuale a Uniunii Europene

Raport Guy Verhofstadt

- Îmbunătăţirea funcţionării Uniunii Europene valorificând potenţialul Tratatului de la Lisabona

Raport Mercedes Bresso, Elmar Brok

- Capacitatea bugetară pentru zona euro

Raport Reimer Böge, Pervenche Berès (in engleză)

Printre propunerile novatoare ale rapoartelor comune realizate de reprezentanţii popularilor şi socialiştilor europeni se numără, spre exemplu, cele legate de întărirea rolului şi prerogativelor atât ale PE cât şi al parlamentelor naţionale:

- încurajarea dialogul politic cu parlamentele naţionale cu privire la conţinutul propunerilor legislative, atunci când este relevant; insistă, totuşi, că deciziile trebuie luate la nivelul competenţelor constituţionale şi că există o delimitare clară între competenţele decizionale ale parlamentelor naţionale şi cele ale Parlamentului European, iar parlamentele naţionale trebuie să îşi exercite funcţia europeană în baza constituţiilor lor naţionale, în special prin controlul asupra guvernelor lor naţionale ca membre ale Consiliului European şi ale Consiliului, pentru că la acest nivel sunt cel mai bine plasate pentru a influenţa direct conţinutul procesului legislativ european şi pentru a-l supraveghea; prin urmare, se pronunţă împotriva creării unor noi organisme parlamentare mixte cu puteri decizionale... subliniază importanţa cooperării dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale la nivelul organismelor mixte, precum Conferinţa comisiilor parlamentare specializate în afaceri europene din parlamentele din Uniunea Europeană (COSAC), Conferinţa interparlamentară pentru politica externă şi de securitate comună (CFSP-IPC) şi, în cadrul articolului 13 din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare, pe baza principiilor consensului, schimbului de informaţii şi a consultării, pentru a exercita un control asupra propriilor lor administraţii; invită Comisia şi Consiliul să participe la nivel politic înalt la reuniunile interparlamentare; subliniază necesitatea unei cooperări mai strânse între comisiile specializate ale Parlamentului European şi comisiile echivalente la nivel naţional din cadrul acestor organisme mixte, prin îmbunătăţirea coerenţei, transparenţei şi schimbului reciproc de informaţi

O propunere realmente interesantă este cea conform căreia „este posibil să se facă fuziunea între funcţia de preşedinte al Consiliului European şi cea de preşedinte al Comisiei”. Sau, la fel de revoluţionar, propune transformarea Consiliului într-o cameră legislativă reală reducând numărul de formaţiuni ale Consiliului printr-o decizie a Consiliului European, creând astfel un veritabil sistem bicameral legislativ, care reuneşte Consiliul şi Parlamentul, iar Comisia îndeplinind funcţiile unui executiv; sugerează implicarea actualelor formaţiuni specializate ale Consiliului ca organisme pregătitoare pentru un singur Consiliul legislativ, care se reuneşte public, după modelul funcţionării comisiilor din Parlamentul European...

Pentru a răspunde criticilor continue privind sistemul de vot din Consiliu, se sugerează adoptarea ca procedeu de lucru a votului cu majoritate calificată oriunde este permis de Tratate, dar şi o fuziune a funcţiei de Preşedinte al Eurogrupului cu cea de Comisar pentru afaceri economice şi financiare, un „ministru de Finanţe” al UE după ce vor fi create capacitatea fiscală şi un Fond Monetar European.

Raportul Bresso-Brok, la fel ca şi cel elaborat de Verhofstadt, pune un accent deosebit pentru susţinerea politicilor care să întărească rapid capacitatea europeană comună de apărare propunând în acest sens:

Crearea unui cartier general permanent, civil şi militar, precum şi a unei Capacităţi militare de planificare şi executare (MPCC), care să coopereze îndeaproape cu Capacitatea civilă de planificare şi conducere (CPCC); cere instituţionalizarea diverselor structuri militare europene (cum ar fi grupurile tactice de luptă, Euroforţele, cooperarea dintre Franţa şi Regatul Unit în materie de apărare, cooperarea pentru apărare aeriană în cadrul Benelux) într-un cadru al UE, precum şi creşterea posibilităţilor de folosire a grupurilor tactice de luptă ale UE, inclusiv prin extinderea finanţării comune şi prin posibilitatea desfăşurării lor automate ca primă forţă de intervenţie în viitoarele scenarii de gestionare a crizelor... constată că acest cartier general permanent s-ar putea implica în planificarea permanentă pentru situaţii de urgenţă şi ar putea juca un rol important în coordonarea viitoarelor aplicări ale articolului 42 alineatul (7) din TUE; este de părere că „clauza de apărare reciprocă”, formulată în acest articol şi invocată de Franţa la Consiliul Afaceri Externe din 17 noiembrie 2015, poate constitui un catalizator pentru dezvoltarea ulterioară a politicii de securitate şi apărare a UE, conducând la o mai mare implicare din partea tuturor statelor membre”.

Puteţi lectura textele rapoartelor şi veţi vedea că le uneşte dorinţa vizibilă de a întări competenţele instituţiilor europene, dar cu un interes focalizat, aproape la modul absolut, asupra zonei de rezistenţă, zona EURO-SCHENGEN. Despre asta este vorba, aici se concentrează energiile şi resursele, asta trebuie prezervat şi consolidat. În acest sens, tot aici s-ar putea descifra încă de acum, mie mi se pare foarte limpede, care va fi cheia viitoarei construcţii şi, astfel, toate aceste proiecte pot fi subsumate relativ uşor principiului Europei cu două viteze susţinut de Angela Merkel, statele din Benelux, Franţa şi Spania. Democratic şi politicos, nimeni nu va vrea să scoată pe nimeni din ecuaţie, numai că noua paradigmă, cu cele zece priorităţi pe care le va menţiona, cere un anumit nivel superior de integrare, economică, socială, legislativă, de capacitate administrativă. Le ai pe toate acestea combinate, atunci eşti în zona centrală de joc.

Europa nu-şi propune altceva decât un exerciţiu comun de supravieţuire. Împreună cu ţările care vor şi pot să facă acest lucru. Pe 25 martie vom avea schema generală de acţiune, cea care se negociază acum între decidenţii reali din UE. Ce tip de Europă vom avea, asta vom vedea atunci. Ar trebui însă, cred eu, să ne intereseze faptul că, împreună cu toţi ceilalţi, suntem în faţa unui drum care se desparte în două direcţii. Europa integrată cu jocul ei din primul cerc de putere şi Europa extinsă, cu principii de joc cu mult mai laze, per capitole şi proiecte. Tot UE va fi, dar puţintel altfel. Dacă Europa va avea două viteze, tot astfel va fi regimul de supravieţuire pentru fiecare dintre cercurile jocului?