Mesaj clar transmis de NATO lui Putin

Mesaj clar transmis de NATO lui Putin

Exerciţii militare NATO FOTO Bogdan Chesaru/Inquam Photos

Cu regiunea baltică aflată în mijlocul unor tensiuni de nivelul celor din timpul Războiului Rece şi cu semnale conform cărora rebelii proruşi se înarmează pentru o nouă ofensivă, NATO îi transmite lui Putin un mesaj clar: să nu se intervină în statele NATO din regiunea baltică şi din estul Europei.

Ştiri pe aceeaşi temă

NATO organizează o serie de exerciţii militare de mare amploare care includ forţe aeriene, terestre şi navale, acestea având loc de-a lungul graniţelor Rusiei din regiunea baltică şi Scandinavia. Desfăşurate pe teritorii ale trei state membre, exerciţiile reprezintă un răspuns la provocările şi limbajul ameninţător al lui Vladimir Putin, notează Business Insider.

„Exerciţiile din Estonia, Lituania şi Norvegia implică peste 21.000 de trupe şi echipamente militare”, transmite jurnalistul LA Times, Carol J. Williams. „Făcând legătura şi cu antrenamentele trupelor ucrainiene susţinute de SUA şi cei 3.000 de soldaţi ai forţelor de reacţie rapidă, pare că se transmite un mesaj Moscovei cum că Alianţa este gata să îşi apere noii membri”, a mai completat acesta.

Operaţiunea Mangusta Dinamică, în care sunt implicate zece state membre NATO şi Suedia, are loc pe coasta Norvegiei din Marea Nordului. Exerciţiile se concentrează pe tehnici de război antisubmarin, după ce gradul de alarmă a fost ridicat în urma unor presupuse intruziuni ale submarinelor ruseşti în apele suedeze şi finlandeze.

Între timp, Estonia susţine cele mai de amploare exerciţii militare din istoria sa, Operaţiunea Ariciul. Acţiunea de două săptămâni va implica 13.000 de soldaţi estonieni, dar şi din forţele NATO şi va consta atât în exerciţii aeriene cât şi terestre.

La rândul ei, Lituania susţine Operaţiunea Fulgerul la care vor participa 3.000 de soldaţi şi poliţişti şi a cărei menire, printre altele, este să stabilească gradul de cooperare dintre forţele militare şi civili în cazul unor situaţii cu grad ridicat de risc. Exerciţiile se vor concentra şi pe modul în care se va reacţiona eventualitatea infiltrării în Lituania a „omuleţilor verzi”, aşa cum s-a întâmplat în Crimeea.

Anvergura tuturor acestor exerciţii militare denotă gradul ridicat de îngrijorare al statelor care stau la graniţa NATO, stare accentuată de declaraţiile care vin dinspre Rusia. „Este clar că ne aflăm într-o perioadă cu un mare risc de război în Polonia. Trăim sub umbra imperialismului rusesc.”, a spus pentru LA Times Pawel Kowal. „Este punctul culminant al puterii coloniale. Este nevoie de mult timp pentru ca un imperiu să se prăbuşească”.

În momentul de faţă, avioane ale NATO şi ale Rusiei se intersectează aproape zilnic în spaţiul aerian de deasupra Mării Baltice. Ca răspuns la militarizarea puternică a zonelor ruseşti din Crimeea sau Kaliningrad, pe lângă exerciţiile NATO, ţările nordice au anunţat că vor creşte măsurile defensive cu privire la eventualitatea unui război.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: