Când vorbeşte despre situaţia sinistră şi deznădejdea din Afganistan, Angela Merkel spune multe adevăruri: „Asistăm la nişte drame umane teribile“. Sau: „Evoluţiile din ultimele zile sunt îngrozitoare, amare.“ Sau: „Pentru mulţi oameni din Afganistan este o tragedie“. Aşa este. Dar o ştie ea, o ştim noi şi o ştie toată lumea cel târziu de la înaintarea talibanilor în Kabul şi preluarea puterii în întreaga ţară.  

Din partea unui cancelar aflat în funcţie din 2005 şi care a purtat răspunderea politică timp de 16 din cei 20 de ani ai angajamentului Germaniei în Afganistan ar fi trebuit să vină mai mult, având în vedere prăbuşirea extrem de rapidă a vechiului regim după retragerea militară pripită.  

Ar fi trebuit să vină ceva mai mult decât binemeritatele şi de la sine înţelesele mulţumiri adresate soldaţilor, diplomaţilor, voluntarilor şi colaboratorilor afgani. Cancelara şi-ar fi putut face măcar autocritica. Sau şi mai bine ar fi fost să fi prezentat o scuză, în numele Germaniei, pentru două decenii de politică nereuşită în Afganistan şi pentru a fi lăsat de izbelişte atâţia oameni care au ajutat Bundeswehr şi alte organizaţii.    

Răspunsul la toate întrebările retorice: da! 

La început, obiectivele declarate păreau credibile: lupta contra talibanilor, pentru democraţie şi drepturile omului. Dar curând a devenit limpede că alianţa internaţională şi-a propus mai mult decât putea să ducă. Toate avertismentele au fost ignorate, inclusiv de către cele patru guverne pe care creştin-democrata Angela Merkel le-a condus – de trei ori în coaliţie cu social-democraţii şi o dată cu liberalii. Prin urmare, şi ei sunt responsabili pentru dezastrul din Afganistan.   

Un cancelar nu are voie să se ascundă în spatele lor. Şi totuşi o face, câtă vreme pune o întrebare după alta, dar nu încearcă nici măcar o dată să dea un răspuns. „Au fost obiectivele noastre prea ambiţioase?“, este prima ei întrebare. Răspunsul ar fi fost simplu şi ar fi constat într-un singur cuvânt: „da“! „Ar fi trebuit luate mai în serios diferenţele culturale şi dată mai multă importanţă experienţelor istorice?“ Din nou niciun răspuns. Dar şi acest răspuns ar fi trebuit să fie afirmativ. „Am subestimat nivelul corupţiei, respectiv impactul acesteia asupra factorilor de răspundere din Afganistan?“. Răspunsul este „da”! 

Avertismentele au fost ignorate timp de 20 de ani  

Angela Merkel pune multe alte întrebări dezvăluind astfel propria ei dezorientare. Poanta vine la sfârşit: „Îmi pun aceste întrebări ştiind că ar fi prea mult să avem acum nişte răspunsuri întemeiate sau chiar finale.“ Are mare dreptate, întrucât răspunsurile nu pot fi, în niciun caz, finale, cât timp soldaţii germani încă mai sunt în periculoasa misiune de evacuare. Totuşi, Merkel alege calea cea mai uşoară cu această evaluare. Fiindcă toate întrebările ei nu există de doar câteva zile, ci de mulţi ani încoace.   

În acest răstimp au existat constant răspunsuri: că obiectivele au fost prea ambiţioase, că diferenţele culturale ar fi trebuit luate mai în serios, că în Afganistan corupţia este uriaşă. Acestea şi alte explicaţii au venit din partea experţilor militari, a specialiştilor din domeniile economie, cultură şi ştiinţă. Au fost prezentate şi de către parlamentari în Bundestag.  

Dar diversele guverne federale la conducerea cărora s-a aflat Angela Merkel le-au ignorat, fiindcă nimeni n-a vrut să recunoască eşecul misiunii câtă vreme SUA erau prezente în Afganistan. În încheiere, cancelarul care în curând va părăsi această funcţie ar fi putut menţiona şi acest aspect. 

Marcel Fürstenau - Deutsche Welle