Melenchon cere înfrângerea lui Sarkozy: "Trebuie ruptă axa Sarkozy-Merkel în Franţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Luc Melenchon, candidatul extremei-stânga
Jean-Luc Melenchon, candidatul extremei-stânga

Nici nu s-au anunțat bine rezultatele primului tur de scrutin din Franța, că deja unul dintre învinși, candidatul de extremă stânga Jean-Luc Melenchon, își îndeamnă simpatizanții să voteze împotriva lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidențiale organizate pe 6 mai.

Candidatul de extremă stânga le-a cerut susținătorilor săi, adunați în piața Stalingrad din Paris, să se mobilizeze peste două săptămâni, atunci când va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin, pentru ca Sarkozy să nu câștige un nou mandat de președinte. Melenchon este primul dintre candidații la Palatul Elysee care a rostit un discurs după închiderea urnelor, scrie presa franceză.

"La 6 mai, fără a cere nimic în schimb, pentru a-l învinge pe Sarkozy, vă cer să nu ezitaţi, ca şi cum ar fi vorba despre a-mi aduce mie victoria în alegerile prezidenţiale", a declarat Melenchon, citat de AFP. "Poporul nostru pare hotărât să întoarcă pagina anilor Sarkozy", a mai spus acesta.

Deși și-a îndemnat simpatizanții să voteze împotriva lui Sarkozy, Melenchon nu l-a menționat deloc pe Francois Hollande, cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit primelor rezultate oficiale.

Candidatul Frontului de Stânga ar fi primit 13% din sufragii, potrivit primelor rezultate citate de presa internațională.

Militant socialist cu tradiție, Melenchon pare bine plasat pentru a prelua conducerea stângii radicale. El a candidat în numele unei coaliții de stânga susținute de comuniști, numită Frontul de Stânga.

Criticii îl descriu pe Melenchon drept un "Jean-Marie Le Pen al stângii". Melenchon s-a clasat pe locul patru în preferințele electoralului francez, imediat după Marine Le Pen, marea surpriză a acestor alegeri.

Melenchon nu este singurul care și-a îndemnat simpatizanții să voteze împotriva lui Sarkozy pe 6 mai. Ecologista Eva Joly, care a obținut un scor modest - 2,2% din voturi -, le-a cerut susținătorilor ei să voteze cu Hollande.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite