Matteo Salvini provoacă o nouă polemică: Liderul extremei drepte italiene l-a ameninţat pe scriitorul Roberto Saviano că va rămâne fără protecţia poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberto Saviano FOTO Mediafax
Roberto Saviano FOTO Mediafax

Noul ministru de Interne al Italiei, liderul extremei drepte Matteo Salvini, i-a transmis scriitorului Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de mafie, că ar putea ridica protecţia de care beneficiază din partea poliţiei.

Matteo Salvini a ales ameninţarea în semn de răspuns la criticile aduse lui pe tema migraţiei de către scriitorul Roberto Saviano, relatează ziarul francez „Le Monde“.

Într-un editorial publicat „Le Monde“, Saviano, care se află de 12 ani sub protecţia permanentă a poliţiei, a denunţat „rasismul grosier“ al lui Salvini şi a apreciat că noul ministru este incapabil să „garanteze adevărata securitate a italienilor“.

Intervenind la RAI 3, noul ministru de Interne al Italiei l-a avertizat pe scriitor că „va evalua dacă el riscă ceva“.

„Roberto Saviano este ultima mea problemă şi îi trimit un sărut dacă se uită la noi. Este cineva care îmi trezeşte multă tandreţe şi afecţiune“, a adăugat Matteo Salvini, pe un ton ironic.

Afirmaţiile noului ministru au provocat proteste în clasa politică italiană, în special pe eşichierul de stânga. Ettore Rosatto, preşedintele grupului Partidului Democrat din Camera Deputaţilor, a vorbit despre o „ameninţare inacceptabilă“ la adresa unui om care a făcut lumină asupra activităţilor mafiei. Fostul ministru italian de Interne Marco Minniti a precizat la rândul său că „escortele poliţieneşti nu se decid şi nu se ridică la televiziune“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite