Matteo Salvini nu vrea ca Banca Italiei să mai deţină controlul asupra rezervelor de aur ale ţării

Matteo Salvini nu vrea ca Banca Italiei să mai deţină controlul asupra rezervelor de aur ale ţării

Matteo Salvini FOTO EPA-EFE

Vicepremierul şi ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, care este şi liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga, a spus că rezervele generoase de aur ale Italiei nu ar trebui să mai fie controlate de Banca Centrală a ţării, informează Financial Times.

„Aurul este proprietatea poporului italian şi a nimănui altcuiva,” a declarat Salvini.

Remarcile au venit în contextul în care vicepremierul italian a cerut îndepărtarea conducerii Băncii Italiei, pentru că nu a reuşit să prevină criza bancară a ţării, îndemnându-l pe Giovanni Tria, ministrul Economiei, să apere independenţa Băncii Centrale.

Informaţiile din presa italiană sugerează că alianţa de guvernământ, formată din formaţiunea anti-imigraţie Liga şi Mişcarea 5 Stele, plănuieşte să folosească o parte din aurul de la banca centrală pentru a-şi susţine planurile de cheltuieli.

Salvini a spus că nu a analizat această variantă de a vinde rezervele Băncii Italiei pentru a finanţa cheltuieli suplimentare ale Guvernului, dar că „poate fi o idee interesantă.”

Claudio Borghi, consilier economic apropiat al lui Salvini, a propus o lege pentru a asigura faptul ca statul italian să fie recunoscut drept proprietarul absolut al rezervelor de aur ale Italiei, şi nu Banca Italiei.

„Nimeni nu vrea să vândă lingourile, de fapt, chiar opusul, vrem să prevenim ca alţii să pună mâna pe ele,” a scris Broghi pe Twitter, după comentariile lui Salvini.

Banca Italiei, care este parte din Sistemul European de Bănci Centrale, şi-a pierdut autoritatea antitrust în sectorul creditelor în 2015, acum împărţind-o cu Autoritatea italiană a concurenţei.

Banca Italiei deţine a treia cea mai mare rezervă de aur din lume, după SUA şi Germania.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: