Noul şef al Guvernului italian Matteo Renzi a depus jurământul. Jumătate dintre miniştrii propuşi sunt femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matteo Renzi, liderul formaţiunilor de centru-stânga, a depus jurământul în calitate de premier al Italiei, devenind şi cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Acesta a acceptat vineri, în mod oficial, să formeze noul cabinet italian, după o întâlnire de aproape trei ore cu preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano.

UPDATE: Secretarul general al Partidului Democrat Matteo Renzi a depus sâmbătă, la Palatul prezidenţial Quirinal, jurământul, devenind noul şef al Guvernului italian, cel mai tânăr premier din UE, relatează AFP.

Renzi, în vârstă de 39 de ani, însărcinat luni să formeze Guvernul de către preşedintele Giorgio Napolitano, a fost primul care a depus jurământul pe Constituţie, fiind urmat de fiecare în parte dintre cei 16 miniştri.


Vineri, Renzi a decis să preia conducerea Executivului italian, după o discuţie de câteva ore cu preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano.

Rezultatul întrevederii a fost anunţat presei de către secretarul general al Preşedinţiei Republicii, care a declarat că Matteo Renzi va prezenta în cel mai scurt timp lista cu miniştri pe care îi doreşte în cabinetul său.

„Voi face tot posibilul să arăt că merit încrederea milioanelor de cetăţeni italieni, care aşteaptă răspunsuri concrete din partea unui nou Guvern”, a spus Matteo Renzi, premierul Italiei.

În premieră, Matteo Renzi a prezentat în cadrul întâlnirii cu preşedintele Republicii Italiene o lista de 16 miniştri, dintre care jumătate sunt femei, adăugând faptul că acest lucru se întâmplă „pentru prima oară în istoria Italiei”.

Sâmbătă este prevazută ceremonia de învestitură a noului Guvern condus de Matteo Renzi, care va avea loc la ora 12.30, ora României. Noul cabinet va fi susţinut de o majoritate formată din partidele de stânga şi de dreapta, aceeaşi care l-a pus în funcţie şi pe fostul premier, Enrico Letta.

Devenit prim-ministru la 39 de ani, Matteo Renzi spunea în urmă cu două săptămâni, înainte de a accepta această funcţie, că nu ia în calcul posibilitatea de a deveni premier fără să fie ales de către popor.

După ce a preluat în urmă cu două luni conducerea Partidului Democrat, Matteo Renzi s-a bucurat de o ascensiune cât se poate de rapidă, datorată atât carismei sale, precum şi reformelor electorale ambiţioase. Acesta a promis că va revizui piaţa forţei de muncă din Italia, precum şi sistemele de impozitare în nu mai puţin de patru luni. Renzi a criticat totodată fosta administraţie condusă de Letta, reproşând ritmul extrem de lent al reformelor economice.

Matteo Renzi are o sarcină dificilă deoarece preia una dintre cele mai problematice economii Europene, cea a Italiei, al cărei Produs Intern Brut (PIB) a cunoscut o scădere de 7 procente în ultimii cinci ani. De asemenea, Italia are probleme şi în ceea ce priveşte şomajul, precum şi asupra datoriei publice, ridicată la valori uriaşe: 2.000 de miliarde de euro (130% din PIB).

Noul premier al Italiei, Matteo Renzi, este născut în 1975, la Florenţa. Este absolvent al Universităţii din acest oraş cu o diplomă în Drept. Devine secretar regional al Partidul Poporului Italian (PPI) în 1999, apoi în 2004 este ales preşedinte al provinciei Florenţa.

După cinci ani devine primarul Florenţei în urma candidaturii sale din partea Partidului Democrat (PD). Totuşi, în decembrie 2012, Matteo Renzi pierde competiţia pentru şefia PD, însă revine în funcţie la sfârşitul anului 2013.


Citeşte şi:

Cine este Matteo Renzi, politicianul care va deveni cel mai tânăr premier din istoria Italiei

În urmă cu doar două săptămâni, Matteo Renzi anunţa că nici nu ia în calcul să preia funcţia de premier fără a fi ales de popor. Calculele s-au schimbat între timp, iar Renzi, liderul în vârstă de 39 de ani al Partidului Democrat, va deveni cel mai tânăr premier din istoria ţării. Totodată, el va fi al patrulea prim-ministru italian în doi ani şi al treilea premier consecutiv care vine la putere prin numire şi nu prin vot popular.

Matteo Renzi, cel mai tânăr prim-ministru al Italiei

Liderul Partidului Democrat (PD) Matteo Renzi a fost însărcinat în mod oficial de către şeful statului, Giorgio Napolitano, să formeze noul Guvern italian, relatează AFP.

Matteo Renzi, la un pas de a deveni noul prim-ministru al Italiei

Primarul oraşului Florenţa şi lider al Partidului Democrat, Matteo Renzi, va fi desemnat noul prim-ministru al Italiei de către preşedintele ţării peninsulare, însă are nevoie şi de sprijinul partidelor rivale pentru ca echipa sa guvernamentală să fie acceptată în urma votului din Parlament.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite