Măsuri antiteroriste. Consiliul UE a aprobat procesarea datelor pasagerilor aerieni şi posibilitatea transferării acestora către statele membre

Măsuri antiteroriste. Consiliul UE a aprobat procesarea datelor pasagerilor aerieni şi posibilitatea transferării acestora către statele membre

FOTO pio3/Shutterstock.com

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, astăzi, un proiect negociat cu Parlamentul European privind utilizarea de către serviciile de securitate a datelor pasagerilor curselor aeriene (PNR) pentru prevenirea şi condamnarea actelor de terorism şi în cazul altor infracţiuni grave.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Compromisul aprobat astăzi va permite Uniunii Europene să implementeze un sistem eficient al datelor pasagerilor curselor aeriene prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale“, a declarat vicepremierul luxemburghez Etienne Schneider, ministru de Interne în Luxemburg şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Directiva are rolul de a reglementa transferul de către companiile aeriene spre statele membre a informaţiilor pasagerilor zborurilor internaţionale şi procesarea datelor de către autorităţile de resort.

Datele vor fi folosite strict pentru prevenirea, depistarea şi investigarea actelor de terorism şi a altor infracţiuni grave. Companiile aeriene vor oferi datele pasagerilor avioanelor care intră sau ies din spaţiul Uniunii Europene.

Este permis, fără caracter obligatoriu, inclusiv transferul datelor curselor aeriene efectuate în interiorul UE.

Fiecare stat membru UE va trebui să înfiinţeze unităţi pentru informaţii despre pasageri, unde datele curselor aeriene vor fi procesate.

Noile măsuri au rolul de a intensifica securitatea la nivelul Uniunii Europene, în contextul recentelor atentate teroriste de la Paris, soldate cu 130 de morţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările