Măsuri alternative pentru rezolvarea crizei imigranţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imigranţi în gara din Budapesta
Imigranţi în gara din Budapesta

Miniştrii de Interne din Germania, Franţa şi Marea Britanie au cerut ieri o reuniune de urgenţă cu omologii lor din UE pentru a lua măsuri privind criza refugiaţilor. Din toate părţile curg propuneri cu posibile soluţii după ce s-a constatat că misiunile FRONTEX in largul Mării Mediteranei, gardurile anti-imigranţi, armata trimisă la graniţe, nu dau roade.

Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al premierului ungar, a arătat că traficanţii şi imigranţii profită de sistemul Schengen pentru a se mişca nestingheriţi de îndată ce intră în Ungaria. Kovacs a precizat că imigranţii nu se înregistrează la intrarea în Ungaria, semn că vor să ajungă în Germania sau în alte ţări europene. 

Spre libera circulaţie în Spaţiul Schengen arată cu degetul şi Marea Britanie. Autorităţile de la budapesta au constatat că deşi au acţionat pentru destructurarea reţelelor de traficanţi de persoane, în ultimul an şi jumătate numărul arestarilor a crescut de trei ori, iar soluţia propusă de Kovacs este stoparea problemei la sursă. „Credem că trebuie făcut totul pentru a scăpa de aşa-zişii factori de atracţie (...) Dacă nu stopăm factorii de atracţie, nu vom putea să stopăm fluxul de imigranţi“, a explicat acesta.

Factorii de atracţie sunt considerate beneficiile care îi atrag pe imigranţi în Europa - cum ar fi perspectiva de a găsi un loc de muncă. Ministrul britanic al Imigraţiei a dat vina pe firmele britanice care angajează prea mulţi muncitori străini, un factor de atracţie ce a contribuit la atingerea recordului de 330.000 de imigranţi în decurs de un an în Marea britanie. 

Danemarca a anunţat că diminuează valoarea ajutoarelor sociale acordate solicitanţilor de azil.

Magdalena Majkowska-Tomkin, seful IOM Budapesta, propune ca statle europene să acorde vize umanitare pentru a permiterea imigranţilor cu studii  să intre intre în Europe prin intermediul canalelor pieţei de muncă.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a propus construirea cu fonduri europene a unei mari tabere de refugiaţi în Turcia, unde să se decidă cine poate veni în Europa.

„Oraşe-adăpost europene“ pentru refugiaţi 

Primarul oraşului Barcelona, Ada Colau, a propus crearea unei reţele de „oraşe-adăpost“ europene pentru refugiaţi.

„Este o dorinţă, este o intenţie, este un apel adresat altor oraşe“, a declarat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a municipalităţii. „Europa, europeni: Să deschidem ochii. Zidurile şi sârma ghimpată nu vor opri aceasta“, a scris vineri Ada Colau pe contul său de Facebook şi pe Twitter, după descoperirea în această săptămână cadavrelor a peste 200 de imigranţi şi refugiaţi, care şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să ajungă în UE pe mare sau în camioane. 

„Deşi este vorba de o competenţă a statelor şi a Europei (...) din Barcelona vom face tot ce vom putea pentru a participa la crearea unei reţele de oraşe-adăpost“, a subliniat edilul spaniol. 

Această propunere nu a fost încă elaborată oficial, a precizat, la rândul ei, purtătoarea de cuvânt a primăriei, apreciind că 'dacă se doreşte să prindă contur, va trebui să se acţioneze cu o anumită urgenţă, deoarece această dramă are un caracter de urgenţă'. 

Această idee va fi discutată, a precizat ea, în cursul unei întrevederi a „noilor primari pentru schimbare“, ce va reuni la 4 septembrie la Barcelona responsabili municipali proveniţi din mişcarea „indignaţilor“ şi a unor partide anti-liberale ca Podemos, alese în cursul alegerilor din mai, la fel ca noul primar al Madridului, dna Manuela Carmena. 

Sute de imigranţi au protestat la gara Keleti din Budapesta, cerând să poată pleca în Germania

Sute de imigranţi au protestat duminică la gara Keleti din Budapesta, denunţând faptul că autorităţile ungare nu le permit să plece în Germania, relatează postul public ungar M1, citat de agenţia MTI.

Imigranţilor care locuiesc temporar la gară li s-au alăturat alte câteva sute, a precizat televiziunea M1. Ei au scandat "Germania, Germania", la fel ca sâmbătă, dar de data aceasta au cerut prezenţa Naţiunilor Unite.

Protestatarii au afirmat că au bilete valide pentru trenuri cu destinaţia Germania, dar poliţia ungară nu le permite să plece. Ei au obiectat faţă de înregistrarea identităţii lor de către autorităţile ungare şi au precizat că o masă pe zi, cât li se oferă, nu este suficient.

Ministerul ungar de Interne a precizat însă că, potrivit normelor Uniunii Europene, solicitanţii de azil pot călători din Ungaria spre Germania doar dacă au documente de călătorie şi viză. Permisul de rezidenţă emis pe perioada procesării cererii de azil este valabil doar în Ungaria şi nu permite deplasarea în alte state, a adăugat ministerul.

Oficiul de imigraţie poate emite permisul de rezidenţă doar după ce autorităţile înregistrează cererea solicitantului de azil la un centru de recepţie, a mai spus ministerul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite