
Mai multe ziare naţionale din Marea Britanie au prezis că ţara va fi invadată de imigranţi din România şi Bulgaria, odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii la începutul lui 2014. Pronosticurile anunţau urmări din ce în ce mai catastrofale spre sfârşitul lui 2013, însă în ciuda numerelor vehiculate de mass-media Marea Britanie nu a fost nicidecum inundată de imigranţi. Cu toate acestea, dezinformarea publicului nu a fost sancţionată.
În noiembrie, cotidianul britanic „The Sun”
scria că „un val de imigranţi români şi bulgari ameninţă să inunde Marea
Britanie. Luna următoare, „The Daily Express” a citat un „raport” obscur
potrivit căruia „cel puţin 385.000 de români şi bulgari vor veni în Marea
Britanie la începutul lui 2014”, iar „The Daily Report” a scris că liniile
aeriene nu au reuşit să facă faţă cererii venite din partea românilor şi
bulgarilor care voiau să ajungă în Regat, potrivit britanicului Roy Greenslade,
fost editor al ziarului „The Daily Mirror” şi actual colaborator al
cotidianului „The Guardian”.
Campania presei britanice avea să devină şi
mai agresivă pe măsură ce se apropia data programată pentru ridicarea
restricţiilor pe piaţa muncii pentru lucrătorii străini. „The Daily Mail”,
publicaţia cu cea mai agresivă retorică faţă de imigranţi, a publicat în ultima
zi a anului 2013 un anumit articol, intitulat „Vândut! Avioane şi microbuze
pline de români care vin spre Marea Britanie”.
În acest material, jurnaliştii au scris că
„aproape toate zborurile din România către Anglia sunt complet ocupate – o companie
aeriană a fost nevoită să-şi dubleze numărul locurilor pentru a satisface
cererea – cu bilete doar dus vândute începând cu 3.000 de lire sterline fiecare
(aproape 3.600 de euro). Iar toate locurile din microbuze plecând din Sofia au
fost ocupate până pe 9 ianuarie”
„Wizz Air, compania aeriană care operează în
Europa de Est, şi-a dublat numărul zborurilor. Cu toate acestea, datorită cererii,
chiar şi aceste bilete cu preţ redus au fost vândute la aproximativ 300 de lire
sterline fiecare (aproape 360 de euro). Toate locurile a două avioane British
Airways de la Sofia spre aeroportul Heathrow London programate pentru săptămâna
viitoare – fiecare cu mai mult de 152 de pasageri – au fost vândute”, potrivit
articolului publicat de tabloidul britanic.
Însă, pe măsură ce zilele au trecut, s-a
dovedit a fi evident că informaţiile diseminate de aceste publicaţii au fost
false. Marea Britanie nu a fost sufocată de români sau de bulgari, avioanele nu
au fost pline de imigranţi, iar nici microbuzele. În plus, nu a fost descoperit
niciun bilet vândut la preţul exorbitant de 3.000 de lire sterline pentru un
drum Bucureşti-Londra, notează profesorul de jurnalism Roy Greenslade într-un comentariu
publicat de „The Guardian” pe pagina sa online.
Ulterior, autoritatea independentă care reglementează
plângerile publicului cu privire la conţinutul materialelor jurnalistice, Press
Complaints Commision (PCC), a primit nu mai puţin de 83 de reclamaţii. Dintre
acestea a fost luată în considerare una singură, iar „The Daily Mail” a
acceptat să publice o „clarificare”.
Puse una lângă cealaltă, articolul original şi
clarificarea s-au dovedit a fi diferite, transmiţând mesaje separate, încălcând
principiul acurateţii şi al informării corecte. Nefiind prima dată, „The Daily
Mail” a fost scutit de sancţiuni, în ciuda încălcărilor flagrante ale codului
etic al jurnaliştilor.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: