Mărturia femeii care şi-a ucis vecinul pentru că i-a abuzat sexual fiul, în Londra: „Am făcut ce ar face orice mamă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

O femeie a fost condamnată la 7 ani şi jumătate de închisoare după ce şi-a înjunghiat mortal vecinul pedofil. Ea a spus că era disperată să îşi protejeze copiii şi nu voia să-l mai lase pe bărbat să facă rău şi altor micuţi. Fiul femeii a fost abuzat sexual de bărbatul în vârstă de 77 de ani.

La procesul din 2015, s-a constatat că bărbatul avusese 24 de condamnări pentru infracţiuni sexuale pe parcursul a trei decenii.

„Am făcut ce ar face orice mamă pentru că i-a făcut asta fiului meu Bradley, băieţelul meu. Nu am crezut niciodată că voi fi capabilă. Nu mă mândresc cu asta, dar măcar ştiu că nu poate răni pe nimeni altcineva. Nu sunt o persoană rea, dar ştiu că am făcut un lucru rău. Nu am negat asta niciodată şi am fost pedepsită. Nu aş mai ucide niciodată. Nu mă văd ca pe un criminal. Dar nu regret ce am făcut. Eram o mamă disperată să-mi protejez copiii. Îmi amintesc că am luat un cuţit şi m-am dus la Mick. Am vrut să-l conving să pledeze vinovat, astfel încât Bradley să nu trebuiască să depună mărturie. Mick a deschis uşa şi a zâmbit. Era obraznic şi arogant. Nu m-a ascultat. Era rece. Un bărbat diferit de cel care fusese vecinul meu prietenos. L-am înjunghiat. Am pierdut controlul. Nu puteam lăsa pe altcineva să fie rănit, cineva trebuia să protejeze oamenii” a povesit mama a cinci copii, acum în vârstă de 38 de ani, recent ieşită din închisoare după ispăşirea pedepsei, scrie Observatornews.

Sarah sand spune că a apelat la poliţie şi serviciile sociale atunci când a aflat că bărbatul este un agresor, dar nu a fost crezută de autorităţi. Bărbatul avea un apartament cu vedere spre un parc de copii şi o şcoală din Canning Town, în estul londrei. Acesta şi-a schimbat numele, astfel infracţiunile anterioare nu erau pe jumele său actual, iar el nu se mai regăsea în registrul infractorilor sexuali.

Potrivit The Sun, recent s-a descoperit că sute de infractori sexuali şi-au schimbat numele din acte, fără ca autorităţile să fie anunţate. În cele mai grave dintre cazuri, bărbaţii cărora le-a fost interzis să mai lucreze în medii care includ copii / şcoli, grădiniţe etc) şi-au folosit noua identitate pentru a obţine locuri de muncă tocmai în astfel de locuri, unde ulterior au comis infracţiuni suplimentare.

„Habar nu aveam cine este cu adevărat. Cum aş fi putut? Minţise şi îşi schimbase numele pentru a putea ataca copiii”.

Agresorul Michael Pleasted i-a oferit unui băiat al femeii, Bradley, care avea pe atunci 12 ani, oportunitatea de a munci ca voluntar. Sarah a fost de acord, fiind o metodă bună de se responsabiliza băiatul, dar când tânărul a început să îşi piară dorinţa de a mai merge la job, femeia şi-a dat seama că există o problemă.

Ulterior, Sarah a aflat că bătrânul de 77 de ani fusese acuzat că molestase doi copii.

„Îi cunoşteam pe băieţi. Nu m-am îndoit de niciun cuvânt pe care l-au spus. A fost ingrozitor. Aveau 12 ani, atât de tineri. Bradley a spus că nu i s-a întâmplat nimic, dar era nevoit să dea o declaraţie video poliţiei pentru că lucrase cu Mick” a povestit femeia.

Autorităţile nu au crezut-o

Bărbatul a pledat nevinovat şi a fost eliberat atunci pe cauţiune. Bradley şi fraţii săi se temeau însă să mai locuiască în apropierea lui. Sarah a cerut ajutor poliţiei, dar autorităţile au sfătuit-o să se mute.

„Ne-am dus a apartamentul cu două paturi al mamei mele. Am crezut că va fi doar temporar. Am cerut Consiliului Newham să-l mute pe Mick. Au spus că nu pot face nimic. Ne putea adăposti, dar era departe de Londra. Am implorat serviciile sociale pentru sprijin. Nimeni nu a vrut să asculte”

În noiembrie 2014, micuţ Bradley a clacat şi i-a recunoscut mamei că şi el a fost abuzat: „L-am găsit smulgându-şi părul din cap, tremurând şi plângând. A continuat să-mi spună: Ar fi trebuit să-ţi spun înainte, asta ar fi putut să-l oprească din a-i abuza pe acei băieţi mai mici. A fost abuzat la magazin şi în apartamentul lui. Am simţit că mi se face rău, aveam inima frântă”.

Bradley, acum în vârstă de 19 ani, a renunţat la anonimat pentru a vorbi despre trauma prin care a trecut. „Îmi era prea jenă la început. Nu am vrut să intru în necazuri, dar aveam coşmaruri, credeam că Mick avea să vină după mine”.

Sarah a stat atunci cu fiul său toată noaptea, explicându-i cum fusese atins şi agresat sexual: „Am sunat la poliţie. Au spus că ştiau pentru că Bradley le spusese în timpul interogatoriului video. I-am implorat să-l aresteze pe Mick. S-a întors acasă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic şi, pentru că pledase nevinovat, victimele sale, inclusiv fiul meu, erau obligate să depună mărturie”.

Femeia a ales să îşi apere copiii singură

Sarah a ales să îşi apere singură copiii şi să îl oprească pe pedofil din a mai face rău şi altor micuţi.

„Am băut două sticle de vin, m-am întors în vechiul meu apartament şi am îngenuncheat pe podea ţinând o fotografie a copiilor, ţipând. Nu mai reuşisem să plâng înainte - Bradley era mereu în preajmă. Vina pe care am simţit-o pentru că nu l-am protejat m-a copleşit. Atunci am luat cuţitul şi m-am dus la Mick” a povestit ea.

Femeia l-a înjunghiat pe bătrân de opt ori. Ea a fost surprinsă pe camerele de supraveghere şi a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor.

„Nu am aflat până nu am ajuns în închisoare. Mă învinovăţisem că i-am permis lui Bradley să petreacă timp cu el, când de-a lungul timpului autorităţile ştiau exact de ce era capabil şi au închis ochii”

Judecătorul a declarat situaţia mamei este „cu adevărat excepţională” şi a luat în considerare poziţia ei de părinte singur atunci când i-a redus pedeapsa de la şapte ani la 3 ani şi jumătate. Totuşi, în ianuarie 2016, sentinţa a fost dublată de Curtea de Apel. Cât timp femeia a stat în inchisoare, cei mici au locuit cu bunica lor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite