Martie 2017: primul mare test electoral în Europa. Extrema dreaptă, în blocstarturi

Primul mare test electoral al anului va fi în Olanda, pe 15 martie, acolo unde Geert Wilders şi partidul său PVV (Partidul olandez al libertăţii) au propus electoratului o platformă în 11 puncte intitulată „Olanda este din nou a noastră!“.

Documentul, spre deosebire de platforma dată publicităţii de colega sale de partid naţionalist european, are un mare merit: este scurtă, clară şi la obiect.

Scurt, clar şi la obiect este Geert Wilders care focalizează la maximum mesajul său politic asupra ideii centrale de campanie: dezislamizarea Olandei. Cu asta trebuie început, în opina sa, deoarece aici se află cheia rezolvării marilor dileme sociale cu care se confruntă societatea din ţara sa care, asemeni tuturor ţărilor occidental europene, se face vinovată de o politică laxistă în domeniul imigraţiei, În consecinţă, şi Olanda suferă acum pe plan social şi economic, dar şi prin deteriorarea climatului de securitate, cu efect direct asupra vieţii cetăţenilor.

„PVV luptă împotriva Islamului, doreşteb închiderea frontierelor Uniunii Europene şi vom înapoia poporului toate miliardele pe care le vom economisi astfel. Mesajul meu către olandezi este acesta: Olanda trebuie să fie din nou a noastră” – scrie Wilders.

După cum vedeţi, din start, enunţul este exploziv şi poate declanşa consecinţe foarte greu de anticipat deoarece, spre deosebire de alţi lideri politici europeni, doamna Le Pen spre exemplu, liderul naţionaliştilor olandezi nu vorbeşte despre lupta împtriva islamiştilor radicali ci despre o luptă împotriva Islamului. Wilders rămâne absolut consecvent unei poziţii extrem de dure pe care o exprima într-o luare de cuvânt extrem de virulentă în Parlamentul olandez, pe 11 februarie 2014:

„În fiecare zi absolut în fiecare zi – auzim cum liderii occidentali repetă o mantra care-ţi face greaţă: Islamul este o religie a păcii. Atunci când, în numele Islamului, este comisă o atrocitate, atunci când cineva este decapitat în Siria sau Irak, atunci Obama, David Cameron sau Mark Rutte, primul ministru al ţării mele, ca şi mulţi alţi colegi de-ai lor, se reped în faţa camerelor de televiziune pentru a spune că faptele respective nu au nimic de-a face cu Islamul. Cât de proşti ne cred? Chiar suntem proşti? Citiţi Coranul. Vedeţi cum Coranul şi Islamul înseamnă violenţă”.

De aici au provenit, ulterior, toate temele centrale folosite în Programul de campanie pre-electoral al PVV. Iată-l:

Milioane de cetăţeni olandezi s-au săturat de islamizarea ţării noastre. Gata cu imigraţia de masă, cu azilul, teroarea, violenţa şi insecuritatea.

Iată planul nostru: în loc să finanţăm lumea întreagă şi pe oamenii care nu-i dorim aici, vom cheltui banii pe cetăţenii olandezi obişnuiţi.

Iată ce va face PVV:

1. Dezislamizarea Olandei

• Zero solicitanţi de azil şi gata de acum cu imigranţii venin din ţări islamice: închiderea frontierelor.
• Fără văl islamic purtat în administraţia publică
• Interzicerea celorlalte forme de expresie islamică, cele care sunt împotriva ordinii publice
• Denaturalizarea şi expulzarea criminalilor care posedă dublă naţionalitate
• Detenţie preventivă pentru musulmanii radicali
• Jihadiştilor care au fost să lupte în Siria le va fi interzisă întoarcerea în Olanda
• Interzicerea tuturor moscheilor şi a Coranului

2. Olanda va deveni din nou independentă. Vom părăsi Uniunea Europeană

3. Democraţie directă: referendum obligatoriu, puterea dată cetăţenilor.

4. Vârsta de pensionare la 65 de ani, indexarea pensiilor suplimentare

5. Scăderea costurilor legate de locuinţe

6. Nu vor mai fi alocaţi bani publici pentru ajutoarele pentru morile de vânt, dezvoltare, inovaţie, mass-media etc.

7. Abolirea tuturor deductibilităţilor existente pentru îngrijirea sănătăţii

8. Scădereas costurilor pentru casele pentru bătrâni şi alocarea de mai mult personal pentru fiecare pat.

9. Scăderea taxelor pe venit

10. Înjumătăţirea taxelor auto

Cu siguranţă, s-au mai auzit asemenea promisiuni. Ele au stârnit, cel puţin în faza iniţială, un interes moderat, limitat doar la grupurile-ţintă specifice, cele din zona naţionalismului, dreptei extremiste, tratate ca atare şi niciodată creditate cu un potenţial electoral real, altul decât cel tradiţional al partidelor minoritare. Greşeală majoră de percepţie din partea analiştilor, lipsă de viziune din partea politicienilor din partidele europene tradiţionale. Cu o enormă surprindere, ei se găsesc acum în faţa rezultatelor pe care le-a avut suprapunerea acestui discurs pe o criză enormă şi scăpată de sub control, cea a refugiaţilor şi pe o incontestabilă scădere a încrederii pe care cetăţenii o acordă clasei politice şi reprezentanţilor ei la guvernare.

Fenomene care au dus, mai departe, la un moment de criză reală a modelului european. De aici şi soluţia radicală care începe să apară în platformele police ale naţionaliştilor europeni: ieşirea din UE şi închiderea frontierelor.

Este posibil ca Geert Wilders şi Marine Le Pen să fie, sau nu, viitorii lideri politici ai ţărilor lor. Dar asta nu înseamnă că semnalele pe care le dau nu sunt expresia unei stări reale de spirit a unei părţi importante a electoratului, exasperat că soluţiile promise nu vin şi că asupra Europei continuă să planeze spectrul unui alt val de migraţie imposibil de controlat. Acesta este şi motivul pentru care liderii naţionalişti îl susţin cu reală fervoare pe Donald Trump, considerat ca un deschizător de drumuri şi un „mare exemplu de urmat pentru toţi politicienii din Europa”, cum spunea recent Geert Wilders. În acest sens, nu este deloc întâmplătoare o vizită foarte importantă pe care grupul naţionaliştilor europeni din Parlamentul European o va face în curând la Washington, tocmai pentru a se întâlni cu Preşedintele Trump.

Va urma oare ruperea UE şi începerea unui haos politic şi economic inimaginabil? Nu sunt foarte sigur deoarece raţionamentele entuziasmelor electorale au în faţă contraponderea previziunilor economice realizate acum pe cazul BREXIT. Estimarea pe care am auzit-o în aceste zile la Bruxelles este că, în cazul unui BREXIT dur (aşa cum se arată acum la orizont) Marea Britanie va trebui să înapoieze UE o sumă echivalentă cu 60 de miliarde de euro. Plus pierderile economice care se acumulează la orizont prin plecările anunţate de companii şi bănci, acestea din urmă în special înspre Frankfurt, probabil locaţia „Noului City”.

Dar asta nu înseamnă că Europa nu poate să intre în vrie, nu poate fi slăbită în termenii clasici de „preluare ostilă” care, chiar dacă nereuşită, poate să-i slăbească valoarea în cotaţiile la bursa de putere geo-strategică. Cine va avea de câştigat? Evident, cei care au mizat pe un asemenea scenariu, alimentând profesional şi din timp toate resorturile exploziilor succesive.

Cine are de câştigat de pe urma unei asemenea acţiuni? Cei care vor juca, poate, pe o piaţă europeană bogată, dar cumplit de fragmentată, cu state retrase între frontierele unui supra-protecţionism, cu interese jucate de acum doar în perspectivă naţională. O piaţă politică în derută şi care, absolut cert, va vedea cum se formează foarte rapid noi Alianţe, Antante sau Tratate de cooperare strategică. Cele care, la un moment dat sau altul, vor deveni cu siguranţă antinomice. Alăturaţi la toate astea foarte posibila explozie socială dată de mişcări previzibile şi dure ale marilor comunităţi musulmane existente în Europa (formate acum, majoritar, din cetăţeni ai ţărilor respective) şi avem puse deja în ecuaţie o serie de incertitudini majore.

Ce se va alege de Europa aceasta de acum? Ce vom vrea noi. Dar ar fi bine să vrem ceva în cunoştinţă de cauză deoarece s-ar putea să nu mai fie drum de întoarcere. Perspectiva instituţionalizării principiului „Europei cu mai multe viteze” ar fi pentru noi cumplit de defavorabilă. Mai ales că au început deja să se audă voci care să ne citeze pe lista statelor care ar trebui date afară din Europa.

Dacă credeţi cumva că este imposibil, că astea sunt poveşti de adormit copiii, vă înşelaţi profund. Dacă este un moment de cumpănă şi nesiguranţă pentru Europa, în mod egal este şi pentru noi. Iar consecinţele unui dezechilibru de sistem au fost întotdeauna mai mari pentru o ţară mică şi la margine de imperiu.