Marţi, Parlamentul European va vota ridicarea imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European urmează să-i ridice marţi imunitatea parlamentară eurodeputatei franceze Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, un partid de extremă dreaptă din Franţa. Europarlamentara, care ar putea fi inculpată de justiţia franceză pentr „incitare la ură rasială”, a comparat în urmă cu trei ani rugăciunile de pe stradă ale musulmanilor cu ocupaţia nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial.

La 19 iunie, membrii comisiei pentru afaceri juridice au votat, cu o majoritate covârşitoare, în favoarea ridicării imunităţii parlamentare în cazul Le Pen. Comisia s-a întrunit să discute, cu uşile închise, afirmaţiile rasiste ale eurodeputatei la cererea justiţiei franceze.

Votul programat în şedinţa plenară de marţi ar urma să confirme propunerea avansată de comisia pentru afaceri juridice, notează AFP. „Da, se va întâmpla acest lucru pentru că sunt o disidentă, dar nu mi-e deloc teamă şi nu îmi pasă”, a spus vineri Marine Le Pen, anticipând votul Parlamentului. „Va fi proces şi sper să îl câştig”, a adăugat ea, invocând “libertatea de exprimare”.

Le Pen a fost invitată în repetate rânduri să-şi susţină poziţia în faţa comisiei, însă aceasta n-a binevoit niciodată să facă acest lucru.

Marine Le Pen nu este primul eurodeputat căruia i se ridică imunitatea parlamentară. În 1998, tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, a fost vizat şi el de aceeaşi procedură, după ce a făcut o declaraţie şocantă: camerele de gazare naziste au fost doar „un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.

Totuşi, Marine Le Pen, pe numele căreia este deschis un dosar la Parchetul din Lyon, pare destul de relaxată, mai ales în condiţiile în care Frontul Naţional este, potrivit sondajelor de opinie, la egalitate cu principalele partide franceze - cel Social şi UMP.

Aşadar, 2014 va aduce o reconfigurare a Parlamentului European, iar numărul eurodeputaţilor de extremă dreapta ar putea creşte, în condiţiile în care mişcările precum Frontul Naţional (Franţa) sau Zorii Aurii (Grecia) câştigă tot mai mult teren.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite