Marile controverse ale secolului XXI: eutanasia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O temă cumplit de dificilă, riscând mereu nu numai să atingă sau să lovească sensibilităţi individuale sau colective, dar situându-se în permanenţă la limita a ceea ce civilizaţia umană a considerat permis sau acceptabil.

Dar acum, pe plan mondial, discuţia nu numai că există şi dezbaterile cuprind sfere complexe ale societăţii civile şi lumii politice, dar s-a trecut demult, în unele ţări, la legalizarea eutanasiei în numele respectării dorinţei individului de a decide asupra propriei sale vieţi şi de a pune capăt unor suferinţe teribile în fazele terminale ale unor maladii.

Poziţii pro şi contra abundă, ca şi recomandări legislative din partea unor forumuri internaţionale care vin însă în contradicţie cu legislaţiile adoptate de ţări care sunt în prima linie a acţiunilor privind aprobarea eutanasiei.

În ce priveşte Europa, avem o situaţie destul de ciudată şi evident contradictorie.

image

Pe de o parte, în ianuarie 2012, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a aprobat o Rezoluţie împotriva eutanasiei. Confor celor afirmate de European Centre for Law and Justice (ECLJ), “este pentru prima oară în ultimele decenii când eutanasia a fost atît de clar respinsă de o instituţie politică europeană”. La rândul lor, cei de la European Dignity Watch, ...aceasta este a treia mare victorie pentru viaţa şi demnitatea celor mai slabi, după Rezoluţia din 2010 care a întărit principiul libertăţii de conştiinţă pentru medici şi personalul medical după ce, anul trecut, Curtea Europeană a drepturilor Omului a spus că, în termenii Convenţiei Europene, nu există un drept pentru euhanasie sau suicid asistat”. Într-adevăr, Rezoluţia defineşte principiile ar trebui să guverneze practica “testamentelor privind eutanasia” sau “directivele avansate”  europene în domeniu. În vederea prevenirii oricărui abuz, în Rezoluţie se spune că “Eutanasia, în sensul uciderii intenţionat prin acţiuni în acest sens sau prin omisiune a unei fiinţe umane pentru presupusul său bine, trebuie să fie întotdeauna interzisă”.

Această Rezoluţie este o indicaţie clară că majoritatea europenilor sunt împotriva eutanasiei. Numeroasele abuzuri care se petrec în ţările care permit eutanasia sunt alarmante şi constituie violări ale adevăratelor drepturi ale omului. Este limpede că eutanasia trebuie interzisă. Puţinele state europene care permit eutanasia ar trebui să-şi schimbe legislaţia în lumina principiilor enunţate de PACE. Gregor Puppinck, director European Centre for Law and Justice
image

Problema este că Rezoluţia PACE nu are caracter obligatoriu şi, în consecinţă, nimic nu poate obliga ţările respective să-şi schimbe legislaţiile. În Europa, vorbim despre Belgia, Olanda, Elveţia (cu ale sale clinici DIGNITATIS), Suedia, Finlanda, Luxemburg. Se adaugă, în alte părţi ale lumii, Canada, Japonia, Tailanda,  Oregon  şi Washington (Dignity ACT) în SUA, Columbia.

În cazul continentului nostru, începutul legislaţiei pro-eutanasie este considerat a rezida în decizia judecătorului britanic Devlin care, în 1957, a decis în procesul dr. John Brodkin Adams că actul de a administra medicamente care au dus la moartea pacientului, în cazul în care aceasta s-a făcut pentru a termina cilul durerilor cumplite, nu este considerat un gest asimilabil crimei, chiar dacă aceasta a dus la decesul pacientului respectiv. În 1993, Olanda a scos de sub incidenţa legii penale sinuciderea asistată medical şi în 2002 a fost aprobată în Belgia. A urma un caz celebru, cel al scriitorului de renume mondial Hugo Claus care, suferind de boala Alzheimer, a cerut să fie eutanasiat, decesul său fiind asistat în 2008 de un medic din Antwerp... Eutanasia pasivă este legală în India, Mexic Irlanda iar în Franţa, în luna iulie a acestui an,  Preşedintele Hollande şi-a exprimat sprijinul pentru adoptarea unei legislaţii pro-eutanasie.

Problema mai are un aspect cu totul special: în ultimul deceniu se vorbeşte deja despre un adevărat “circuit turistic al eutnasiei”, sute de oameni alegând soluţia internării în spitale sau centre care oferă acest tip de serviciu. Cel mai cunoscut caz este cel al clinicilor DIGNITAS din Elveţia, organizaţie fondată în 1996 pentru a oferi servicii de sinucidere asistată nu numai cetăţenilor elveţieni, dar şi străinilor. Statisticile înregistrează o creştere constantă a cererilor, clinici similare urmând să funcţioneze în viitorul apropiat şi în alte ţări din lume.

Dezbaterile legislative asupra problemei se extind şi ele, parlamentarii belgieni urmând să decidă în aceste zile asupra unui proiect de lege care ar permite eutanasierea copiilor şi a celor care suferă de “boli ale creierului” precum Alzheimer. “Este un lucru foarte important deoarece un copil care suferă este deja unul prea mult...Este vorba ca oamenii să poată alege cum şi când pot pune capăt propriei lor vieţi în demnitate”, declara pentru Sunday Times parlamentarul flamand Jean-Jacques de Gucht. Bazându-se pe sondajele care arată sprijinul belgienilor în favoarea acestei idei (aproximativ 2/3 din repondenţi sunt favorabili unei asemenea legislaţii) iniţiatorii documentului spun că eutnasia va fi prezentată ca o ultimă opţiune în cazul fazei terminale de Alzheimer. Pacientul va avea posibilitatea să decidă atunci când mai este încă lucid dacă va opta pentru eutanasiere prin injecţie letală în momentul în care se va constata că nu mai interacţionează deloc cu exteriorul şi că nu mai există nici un fel de şansă de remisiune a bolii. Discuţia a devenit extrem de actuală când, săptămâna trecută, un bărbat a luat decizia să apeleze la eutanasie după o operaţie nereuşită de schimbare a sexului l-a transformat într-un “monstru”.

Mai mult, pe 8 aprilie 2003, în Monitorul Oficial belgian este publicat un Arrete Royal care introduce pricipiul intervenţiei asigurării obligatorii de sănătate poate să fie invocat pentru obţinerea unui aviz medical asupra cererii de eutanasiere formulată de pacient. Statul se oferă deci să plătească un al doilea aviz medical (urmând să fie stabilită o listă naţională de medici acreditaţi pe baza deciziei unui Comitet organizator naţional cu 12 medici) care va avea la dispoziţie un buget anual de 192.200 Euro (adică aproximativ costul a 1201 avize anual, pare-se deja insuficient deoarece, în 2012, numărul de eutanasii oficial declarate în Belgia a fost de 1232).

Situl Mercator.net (reluat în traducerea Paulei Ciobanu pe situl Vremuri vechi şi noi) prezintă un document oficial, „Decizii medicale asupra vieţii nou născuţilor cu anormalii severe” în care Asociaţia Medicală Regală Olandeză (KNMG) explică de ce este acceptabilă, şi uneori necesară, eutanasia copiilor. Se precizează că suferinţa părinţilor poate fi un motiv pentru a ucide nou născuţii. Printre alte condiţii, documentul precizează că o injecţie letală de relaxare a muşchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferinţă dinaintea morţii este mărită şi decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii pentru acel moment, şi cauzează o durere extremă părinţilor.”

Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG şi iniţiatorul Protocolului Groningen din 2004 care a legalizat eutanasia, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinţilor este relevantă. „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni profunde.” 

Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaşte că acel copil ar putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simţi durere şi discomfort, dar suferinţa este un fenomen social şi psihologic complex, fără un criteriu ştiinţific valid.

Mult mai obiectivă este suferinţa părinţilor care sunt martorii neputinţei copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinţi de „monstruoasa” vedere a propriului copil murind în chinuri, explică  Dr. Verhagen. „Aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.

Criteriile pentru eutanasia nou-născuţilor sunt următoarele (din pagina 54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu îşi poate exprima propria dorinţă, dacă decesul este inevitabil şi procesul morţii este prelungit, atunci copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinţii să fie scutiţi de o continuă suferinţă.

Din cei 175.000 de copii născuţi în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.

„Aceşti nou-născuţi, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu siguranţă în scurt timp. Ei au o prognoză slabă şi o foarte mică speranţă de viaţă. Ar putea să nu fie dependenţi de îngrijire permanentă, dar vor avea o viaţă plină de suferinţă şi fără speranţă. Doctorii şi părinţii sunt în faţa grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare acţiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferinţa şi dizabilităţile care ar putea rezulta din cauza slabei sănătăţi a copilului”.

Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai  argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor cinci ani de la Protocol, predicţiile negative au întârziat să apară, susţine acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb, monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilităţi severe au fost avortaţi. „Aceasta a determinat creşterea numărului de avorturi şi mai puţine cazuri de eutanasie”.

În cazul Românieilucrurile sunt absolut limpezi şi, în acest sens, nu există loc nici de discuţii, nici de dezbateri.

Pe de o parte, avem Codul Deontologic aprobat de Colegiul Medicilor care interzice în mod implicit şi explicit eutanasia. În mod implicit în art.23 care specifică:

“medicul trebuie să încerce reducerea suferinţei bolnavului incurabil, asigurând demnitatea muribundului, dar în nici un caz nu are dreptul să-i provoace moartea în mod deliberat, act ce constituie o crimă, chiar dacă a fost cerut insistent de un bolnav perfect conştient”.

În mod explicit în art.27 ”se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace apte de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea sau prognosticul bolii”.

Pe de altă parte, poziţia Bisericii Ortodoxe Române este la fel de clară şi fără echivoc. Iată, dintre sutele de poziţii pe această temă pe această temă, un text semnat “Bărăganul Ortodox” şi postat pe situl CreştinOrtodox.ro cu titlul “Punctul de vedere oficial al BOR asupra eutanasiei”:

Fie că este activă sau pasivă, eutanasia rămâne un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.

Medicul (şi nimeni altcineva) nu are dreptul să ridice viaţa vreunei persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; asadar, cel care nu poate da cuiva viaţă nu i-o poate lua. Ca instrument şi mijlocitor prin care Dumnezeu lucrează, medicul (valorificând vocaţia şi menirea sa) este dator să aline suferinţele, dar nu are dreptul să grăbească intenţionat procesul natural al morţii.

În cazul în care sfârşitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să-i grăbim acest sfârşit prin eutanasie. Iubirea de aproapele nu constă în curmarea vieţii cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea până în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural şi, pe cât posibil, în deplină conştienţă şi cu deplină conştiinţă. Datoria noastra şi în special scopul medicilor este de a fi în slujba vieţii până la capătul acesteia; or omul trăieşte chiar şi atunci când se află în stadiul terminal al vieţii fizice.


În cazul bolilor incurabile, Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea uşurării durerii provocată de boală: în primul rând a celor de natură spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al doilea rând, de naturâ medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor paleative.

Eutanasia nu poate avea justificare nici medicală, nici economică. Medicul care o practică şi-a încălcat menirea şi comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu şi detestat de Biserică. Pentru evitarea unui asemenea păcat este nevoie de o informare corectă cu privire la gravitatea lui şi cu privire la sensul vieţii.


Moartea fizică este o realitate prin care trece orice fiinţă creată. Atunci când survine în viaţa omului, cu sau fără suferinţă, aceasta trebuie privită ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre în împăraţia veşnică a lui Dumnezeu "unde nu este durere, nici întristare, nici suspin".

Sau, cum spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul, “Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât şi cealaltă sunt folosite în duhul credinţei…”.

Dacă doriţi mai multe detalii, mult mai multe referinţe istorice şi argumente pro şi contra, vă recomand să accesaţi un studiu excelent Euthanasia, Suicidul asistat, Eugenia realizat de Almoş Bela Trif, Vasile Astărăstoae şi Liviu Cocora.

A.B. Trif, V. Astarastoae, L. Cocora - Euthanasia, Suicidul Asistat. Eugenia by Stoian Andrei

Discuţia se termină aici? Nici pe departe, deoarece există semnale că tema va reveni în forţă la Parlamentul European, căci şi una şi cealaltă dintre părţi doreşte să poată obţine aprobarea unei legislaţii clare fie împotriva, fie în favoarea eutanasierii. Subiectul rămâne deschis, dureros, grav şi, chiar dacă vrem sau nu, el va rămâne în continuare pe agenda politicienilor şi legislatorilor europeni. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite