Marile negocieri geopolitice pe chestiunea ucraineană: de ce-ar trebui să fie interesată România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski, preşedintele ales al Ucrainei FOTO EPA
Volodimir Zelenski, preşedintele ales al Ucrainei FOTO EPA

Jocurile evoluează acum cu asemenea viteză, într-atât de mare este nevoia schimbării paradigmelor, atât de solid implantat este sentimentul eşecurilor unora dintre abordările majore regionale, continentale şi internaţionale în privinţa Ucrainei, încât urgenţa aceasta a dus deja la deschiderea canalelor de negociere înspre direcţiile considerate ca priorităţi absolute de către preşedintele Zelenski.

Şi este absolut limpede măcar un singur lucru: sunt puţine, doar două la număr şi urgent pe demarat pentru implementarea agendei electorale.

Mai este clar şi altceva: această agendă nu este nici pe departe într-atât de fluidă, dezorganizată şi amatoristic lucrată cum a fost ea caracterizată, în campanie, de susţinătorii lui Poroşenko din ce în ce mai puţini pe plan intern, ceva mai mulţi printre jucătorii externi care, cam de multişor, nu primeau informaţii de la sursă, ci filtrate propagandistic de unele surse diplomatice interesate. Devine acum evident că procesul demarat în ultimele zile de echipa de negocieri externe din trupa cu înalte competenţe recrutate (intern şi internaţional) pentru a-l sprijini eficient pe Zelenski, se bazează pe un mesaj care este cel de rupere completă şi rapidă a tuturor formulelor de cooperare vizibilă sau discretă stabilite de Poroşenko. Semnalul dat de Zelinski a fost, spuneam, declararea celor două priorităţi prezidenţiale: lupta împotriva corupţiei şi restabilirea unor canale şi relaţii de cooperare cu Rusia, cu scopul declarat de a a slăbi şi face să dispară sursele de tensiune din estul Ucrainei.

Asta înseamnă câteva schimbări enorme de paradigmă şi echilibru strategic cu urmări aproape imediate în desenarea echilibrului de securitate pe paliere multiple, regional, continental şi cu reflex implicit asupra opţiunilor de politică externă, de apărare şi securitate, energetică, economică, socială ale Ucrainei în raport cu partenerii săi internaţionali.

1. Se pot schimba raporturile cu Rusia? Da, cu toate că procesul va cere ani care să presupună modificarea percepţiilor colective de tip antinomic de acum, cele care justifică existenţa unei stări conflictuale severe, un fel de „conflict îngheţat“ între guvernul de la Kiev şi conducerea auto-proclamatelor republici independentiste din estul ţării. În acest caz, negocierile nu poat să atingă zona militară fără o lămurire directă, între Kiev şi Moscova, a viziunii celor două capitale asupra statutului politic ce va fi acordat regiunilor separatiste. Va admite oare Zelenski o formulă federalizatoare, oricum ar fi formulată ea, bazată pe principiul acordării unei autonomii sextinse celor două regiuni, cu tot cu parlament şi instituţii separate, păstrând eventul, după modelul clasic, două sau trei ministere esenţiale, cum ar fi externele, finanţele şi apărarea şi privilegiul reprezentării în marile organizaţii internaţionale? Dacă da, atunci lucrurile ar fi simple şi ruşii sunt pregătiţi demult pentru scenariul ăsta, oricând posibil de folosit drept model şi pentru alte situaţii similare, Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabah. Avantajul este că, astfel, Kievul ar avea şi o soluţie pentru situaţia din regiunea TransCarpatia, acolo unde devine presantă situaţia maghiarilor în revoltă pentru obţinerea de privilegii. Caz în care ruşii s-ar angaja să transfere fonduri importante pentru buna funcţionare a regiunilor din est (aşa cum, deloc întâmplător, s-au grăbit să şi facă pentru Transnistria), iar Ungaria, spun alt surse, ar fi gata oricând să-i susţină pe fraţii maghiari dintr-o TransCarpatie declarată cu guvernare autonomă.

A doua variantă, mult mai dificilă şi deloc favorizată de echipele actuale de negociere, ar fi o ruptură între Ucraina şi cele două republici declarate independente şi care să înceapă să fie recunoscute pe plan internaţional, lucru deloc imposibil, dar generator de certe alte surse de tensiune ulterioare regionale unde chestiunea poate oricând exploda unde nici nu te aştepţi. În exteriorul spaţiului UE/NATO sau în interiorul său.

Drept care, cuvintele magice care se aşteaptă a fi rostite (sau nu) privesc recunoaşterea dreptului istoric de protecţie pe care Rusia îl are, ca obligaţie sfântă asumată constituţional, de protejare a intereselor conaţionalilor săi, dar şi a tuturor ruşilor de pretutindeni şi comunităţilor pe care le formează. Oferind, la schimb, recunoaştere similară pentru ucrainieni, ceea ce ar putea, cel puţin teoretic, să uşureze discuţiile despre rezolvarea posibilă a crizei.

2. Chestiunea Bisericii ortodoxe ucrainiene autocefale. Cu siguranţă, va fi un subiect esenţial în negocieri, mai ales că, fără niciun fel de dubiu, nu a fost o mişcare generată ca răspuns la nevoile presante de redobândire de valori spirituale, ci despre o campanie politică ofensivă generată de consilierii politici ai lui Poroşenko care au susţinut - şi se pare că au greşit fundamental şi cu această estimare - că un rezultat pozitiv avea să genereze o bruscă mişcare de coagulare în jurul conducătorului eroic văzut în toate pozele de mână cu tânărul său patriarh de serviciu. N-a ieşit, ba chiar invers, a generat o stare de confuzie şi dezorientare în rândul credincioşilor obligaţi şă se mute la „cei noi“, abandonând vechile lor biserici şi mănăstiri, declarate incorecte politice şi împotriva spiritului de independenţă naţională. Nemaivorbind de efectul absolut advers, de coagulare negativă şi feroce, a clerului „de rit vechi“ şi a preoţimii din regiunile separatiste.

3. Chestiunea conductelor. Revenim la raţionamentul etern care a dat consistenţă „chestiunii ucrainiene“: păstrarea şi folosirea traseului de conducte de tranzit folosite de ruşi pentru transport energetic înspre Europa. Problema se pune pentru toată lumea în noi termeni, adică ceea ce este acum constituirea „marii potcoave“ care izolează sau poate închide ermetic) transportul pe vechile rute continentale deoarece există NorthStream cu cele două trasee ale sale şi, la sud, TurkishStream şi, foarte posibil, extrem de rapid, Iranian Route cu participarea şi a unor consorţii europene. Ruşii sunt relaxaţi, au pe unde să pompeze resurse, dar, politic, nu cred că doresc să forţeze foarte tare presiunea asupra UE, mai ales acum când s-ar putea deschide o cale de negociere superioară intereselor energetice, cu păstrarea livrărilor şi tranzitului vechi ca parte a unei înţelegeri mai mari privind echilibrul la linia de contact Rusia/UE/NATO, şi aceasta componentă, la rândul ei, a marii negocieri geostrategice privind definirea unui Acord de liber schimb.

4. Redefinirea echilibrului şi garanţiilor de securitate în Marea Neagră. Asta s-ar putea să fie, de departe, cea mai importantă, interesantă şi dificilă negociere care, după sursele mele, se poartă deja între Kiev şi Moscova deoarece tensiunile ajunseseră la un nivel critic după ce Poroşenko cerea continuu americanilor sprijin militar complex şi, mai nou, nave de luptă care să poată interveni într-un eventual conflict militar, un „război total“ despre care vorbea la scenă deschisă, teoretic, foarte teoretic, fiind vizate Peninsula Crimeea, constituirea unui aliniament defensiv de forţă în zona litoralului ucrainean la Marea de Azov şi o ofensivă împotriva separatiştilor din est. Dar, pe fond, toată lumea aşteaptă să vadă dacă preşedintele Zelenski se va ţine de promisiunea sa de campanie, cea de organizare a unui referendum asupra apartenenţei ţării sale la NATO. Să vedem care va fi decizia electoratului şi mai vorbim după aceea. Din această cauză nu vă dau sondajele realizate de unele agenţii mai discrete care se ocupă de estimarea riscurilor, tocmai fiindcă preziseseră foarte corect căderea catastrofală a lui Poroşenko, declanşând automat, pe atunci, acuzaţia de „fake news“.

Deocamdată, în afara mesajului protocolar de felicitare transmis de preşedintele Iohannis, politicienii noştri nu sunt deloc interesaţi de perspectivele zonale deschise de aceste negocieri şi de schimbarea evidentă a echilibrului de forţe. De ce, nu ştiu. Dar negocierile există şi s-ar putea ca acest imobilism ideatic, lipsă de informaţii din teren şi super-prudenţă să ne coste, menţinându-ne, exact ca acum, în postura de outsideri, mai precis chibiţi la mesele observatorilor admişi să asculte cum se iau deciziile. Şi asta e o opţiune. mai ales că vin alegerile şi la noi şi de-abia s-a deschis sezonul înjurăturilor, huiduielilor, porcelilor şi blestemelor cu invocarea păcatelor şi perversiunilor pe filiaţiile materne şi paterne ale candidaţilor. De, fiecare cu ce ştie cel mai bine şi ceea ce a fost condiţionat să facă.

Baschet

Cu o singură întrebare de final: Lenin ar fi putut oare, în ce condiţii, să fie învăţat să joace baschet? Dacă da, cu ce cost? Dacă nu, cu ce consecinţe?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite