Măreaţa Britanie, Capodopera culinară

M-am cazat la câteva ore după ce-am ajuns în Northampton. Casa în care am stat (cu încă 7 oameni) a fost construită probabil pe la începutul secolului trecut. Ceea ce la prima vedere mi s-a părut foarte harrypottăresc, dar m-am trezit brusc la realitate în momentul în care mi-am dat seama că mobilierul (leţurile în formă de mobilă) din camera mea provenea din aceeaşi perioadă.

Am stat într-o cameră de 4X5m cu două paturi şi două cvasi-dulapuri (şi-un coleg de cameră oltean, dar tot n-am să vă povestesc despre el, deocamdată). Pe pat o saltea şi, şi cam atât, să-mi fie de ajuns. Am avut inspiraţia să aduc cu mine un sac de dormit, că de nu, nu ştiu cu ce m-aş fi învelit în primele zile. Perina era accesoriu de lux dintr-o perioadă îndepărtată (la vreo 1800 de km). A trebuit să mă mulţumesc timp de 2 nopţi cu braţele şi vreo două geci pe post de netezitor capilar. După ce (n-)am realizat ce va urma, am ieşit un pic în oraş, să fac cunoştinţă cu el. 

La prima plimbare prin centrul Northampton-ului am avut impresia că suntem cunoştinţe vechi. M-am simţit ca în Cluj. Într-o parte se făceau lucrări de reamenajare care păreau că nu se vor sfârşi niciodată iar pe stradă mai toată lumea vorbea româneşte în afară de câţiva minoritari care aveau obrazul să vorbească în m... engleză. 

Nu mâncasem de câteva ore, aşa că începea să mi se facă foame. Mi-am cumpărat o farfurie de la magazinul „de-un leu britanic” şi ceva tacâmuri. Ar fi trebuit să-mi cumpăr şi nişte oale dar fiind la magazinul respectiv singurele oale erau din plastic... Ar fi trebuit să-mi dau seama dar totuşi mi-am încercat norocul. M-am dus la primul angajat şi i-am zis pe cel mai frumos accent de Şomes-English: „I would like to buy some BOWLS!” Mi-a zâmbit, a zis s-o urmez, am trecut de-un raion, ne-am întors brusc spre stânga şi - da, aţi ghicit - mi-a arătat nişte... mingi. „Is that what you are looking for?” Totuşi, ar fi putut să fie şi mai rău, ar fi putut să mă întrebe de ce-am nevoie de aşa ceva? 

Mi-am luat până la urmă 10 ouă, dacă tot am renunţat la ideea de a găti încă din prima zi, plus nişte pâine, şi m-am întors „acasă”. În bucătărie am dat de-o oală pe care am imprumutat-o fără acordul proprietarului şi peste câteva minute am luat prânzul: două ouă cu pâine şi sare (tot împrumutată dar partea pe care am folosit-o n-am mai returnat-o). Am mâncat asta timp de 3 zile (da, şi asta figurează pe listă personală numită: lucruri pe care nu le-aş mai face niciodată).

După 2 zile - în care am fost ocupat cu angajarea, training-ul, cumpăratul de echipament pentru serviciu - am reuşit să găsesc cel mai apropiat Morisons, adică un fel de Kaufland de acasă, doar mai verde şi mai britanic aşa. M-am dus direct la raionul de aşternuturi şi perne şi, chiar dacă m-a costat vreo 5 lire în plus, mi-am cumpărat cea mai pufoasă pernă posibilă (da, sunt un mini-hedonist, ştiu), după care am găsit şi ceva oale dar când am văzut cât costă mi-am luat doar una mică, cică era pentru sosuri... eu am folosit-o la toate experimentele culinare ce-au urmat. În ziua aia nu am mai apucat să gătesc pentru că a trebuit să fug la serviciu după scurt timp aşa că ou a scris pe mine la prânz (9 ouă în 3 zile, ficatul rezistă). 

Acasă, aia adevărată de la Cluj, nu asta în ghilimele, mama îmi făcea supă de 2-3 ori pe săptămână (da, sunt singur la părinţi). N-am vrut s-o sun să mă ajute pentru că nu doream să-i aud reacţia la câte-o întrebare stupidă între-ale gătitului (pentru cei care nu ştiu, mama e bucătăreasă celebră în rândul prietenilor mei). 

Era a 4-a zi în Anglia şi eram dispus să înfulec orice, doar ouă nu, aşa că mi-am sunat o prietenă. Am sunat-o pe la 8 şi ceva dimineaţa şi-am rugat-o să-mi zică ce să cumpăr pentru a face cea mai simplă supă - de pui, cu tăieţei. Am cumpărat ingredientele în vreo oră. Normal, ar fi trebuit să-mi ia în jur de 20 de minute, maxim, şi m-am pus pe treabă. Am vorbit cu ea la telefon în jur de 90 de minute timp în care ingredientele s-au transformat în... în ceva comestibil. 

Vă redau nişte replici: 

- Fierbe supa pe foc mediu. - Ce înseamnă mediu? Aşa e bine? ( făcut poză cu telefonul, trimis poza pe Facebook) - Da, e bine. 

- Taie morcovii. - Stai, că nu-mi taie cuţitul. - Sper că nu-i tai de-a lungul. - Ă... 

- Ai pus şi ceapă, aşa-i? - Am pus. - No, bine, acuma scoate-o, că e aproape gata supa. - Dar de ce trebuie s-o scot? 

- A fiert puiul timp de 45 de minute? - Da. - No, felicitări, ai făcut prima ta supă. - Serios? - Da! - Sigur, atâta tot...? 

Am simţit în gură gust de semi-supă după aproape 5 zile. Nu-s sigur dacă aş mânca aşa ceva astăzi, dar atunci, pe moment, a fost mai bună ca aia făcută ca la mama acasă. 

În imagine, puteţi admira prima mea capodoperă culinară.