Marea Britanie, în vizorul Comisiei Europene, în privinţa libertăţii presei

Marea
Britanie, în vizorul Comisiei Europene, în privinţa libertăţii presei

Vivian Reding îndeplineşte funcţia de comisar pentru Justiţie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, s-a declarat îngrijorată de libertatea presei din Regatul Unit, după ce ieri, The Guardian l-a acuzat pe premierul David Cameron şi serviciile de informaţii britanice de exercitarea unor presiuni asupra jurnaliştilor săi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Împărtăşesc pe deplin preocupările lui (Thorbjorn) Jagland", Secretarul General al Consiliului Europei, a anunţat comisarul Reding pe contul său de Twitter.

Într-o scrisoare adresată miercuri ministrului britanic de Interne, Theresa May, Secretarul General al CoE a somat Marea Britanie să dea explicaţii, în ceea ce priveşte reţinerea unui colaborator al The Guardian şi distrugerea unor documente secrete furnizate publicaţiei de către americanul Edward Snowden.

Aceste cazuri ar putea avea „un efect nefast asupra libertăţii de exprimare garantate prin Articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", a avertizat Jagland.

Poziţia oficială a Comisiei Europene este similară cu cea a vicepreşedintelui Reding.„Comisia ţine mult la respectarea libertăţii depline şi totale de exprimare şi de informare a presei în toate statele membre", a adăugat purtătorul de cuvânt Olivier Bailly.

Dar, aceste drepturi fundamentale nu sunt absolute şi trebuie păstrat un echilibru adecvat cu alte drepturi, ca securitatea naţională. Cele două merg mână în mână", a insistat el. "Nu poate exista libertate fără securitate şi invers", a spus Bailly.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: