Marea Britanie se alătură Statelor Unite în demersul de adoptare de noi sancţiuni împotriva Rusiei

Marea Britanie se
alătură Statelor Unite în demersul de adoptare de noi sancţiuni împotriva
Rusiei

Premierul britanic, David Cameron. FOTO: Reuters

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a anunţat joi că a acceptat să colaboreze cu preşedintele american, Barack Obama, cu privire la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a promis să ofere 1,2 milioane de euro pentru misiunea de supraveghere a OSCE în Ucraina, potrivit unui comunicat al Biroului de presă de al liderului britanic, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderii celor două state occidentale au purtat o discuţie telefonică despre chestiunea acordului privind detensionarea situaţiei din Ucraina, încheiat la Geneva, apreciind că acesta este „un pas pozitiv”, dar au subliniat că prevederile acordului trebuie să fie puse în aplicare „rapid”.

„Premierul  şi preşedintele  au convenit, de asemenea, că Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să continue pregătirea unor eventuale sancţiuni suplimentare, pentru a fi pregătite să reacţioneze rapid, dacă acordul nu va fi aplicat”, a anunţat Biroul premierului David Cameron, într-un comunicat, citat de agenţiile de presă.

„Marea Britanie va oferi un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) pentru a susţine această misiune”, a adăugat instituţia britanică.

De asemenea, Barack Obama a declarat, joi, că nu are „nicio certitudine” că acordul privind Ucraina, încheiat la Geneva, va fi pus în aplicare şi că el va permite o detensionare a situaţiei.

„Cred că în acest moment nu putem fi siguri de nimic. Există posibilitatea că diplomaţia va duce la o detensionare a situaţiei” din Ucraina, a declarat liderul de la Casa Albă.

Preşedintele american a purtat în aceeaşi zi o convorbire telefonică şi cu Angela Merkel, în cursul aceleiaşi zile,  în care a fost abordat subiectul Ucrainei şi necesitatea detensionării situaţiei.

Misiunea de supraveghere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este însărcinată să ajute autorităţile ucrainene să aplice acordul de la Geneva, care prevede detensionarea crizei prin dezarmarea miliţiilor separatiste proruse.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: