Marea Britanie. Război de gherilă între Boris Johnson şi opozanţii Brexit. Premierul încearcă din nou să treacă acordul prin Parlamentul de la Londra

Marea Britanie. Război de gherilă între Boris Johnson şi opozanţii Brexit. Premierul încearcă din nou să treacă acordul prin Parlamentul de la Londra

Premierul britanic Boris Johnson

Boris Johnson va face astăzi o nouă încercare de a câştiga sprijinul parlamentului pentru acordul său de Brexit, pe fondul creşterii încrederii ce domneşte în Downing Street că acum are sprijinul celor 320 de parlamentari necesari pentru a trece înţelegerea de joi cu UE.

Guvernul lui Boris Johnson a insistat, duminică, asupra faptului că Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie şi intenţionează să supună la vot noul acord în cursul zilei de luni. Cu toate acestea, este neclar cum va reuşi să impună pe agenda Parlamentului acest vot.
 
Subiectul figurează pe ordinea de zi a Camerei Comunelor, iar preşedintele acestui for, John Bercow, este aşteptat să facă o declaraţie cu privire la procedurile care vor urma imediat după deschiderea sesiunii parlamentare la ora 13.30 GMT (16.30 ora României), potrivit Reuters.
 
The Telegraph scrie că Johnson se confruntă cu "un război de gherilă pentru noul vot asupra acordului”. „Sir Oliver Letwin, fost ministru al cabinetului conservator, a conspirat pentru a distruge o şedinţă istorică a Parlamentului în weekend, care se aştepta în sfârşit să aprobe Brexit-ul", iar The Express notează: "Cât de îndrăzneţ! Nou complot pentru a deturna Brexit".
 
"Vom ieşi până la 31 octombrie. Avem mijloacele şi capacitatea de a face asta", a declarat televiziunii Sky News ministrul Michael Gove, însărcinat cu pregătirile în vederea unui Brexit fără acord.
 
Membrii Partidului Laburist şi-au anunţat intenţia de a obţine sprijinul altor partide din Legislativul de la Londra pentru adoptarea amendamentelor care l-ar putea forţa pe Boris Johnson să-şi abandoneze planurile. Conturarea unor noi alianţe la nivelul Parlamentului de la Londra ar putea schimba planurile prim-ministrului Boris Johnson, acesta putând fi obligat să adopte o ieşire mai înceată din Uniunea Europeană sau chiar să abandoneze proiectul Brexit.
 
Johnson a înregistrat însă o înfrângere în faţa Parlamentului, în şedinţa extraordinară de sâmbătă, parlamentarii din Camera Comunelor blocând un vot asupra noului acord pe care premierul l-a convenit cu liderii de la Bruxelles în cursul săptămânii trecute. Blocarea deciziei de către opoziţie (laburişti şi conservatorii rebeli) a avut ca miza forţarea mâinii lui Johnson. În lipsa aprobării acordului, acesta a fost obligat prin lege să trimită preşedintelui Consiliului European o scrisoare prin care să ceară extinderea art. 50 din tratatul european, respectiv amânarea Brexit-ulu până la 31 ianuarie.
 
Într-o mişcare ce a fost amplu criticată, premierul a trimis două scrisori- una prin care cerea amânarea şi pe care nu a semnat-o şi una semnată, asumată, prin care transmitea că, în calitate de premier, nu doreşte încă o amânare. 
 
The Sunday Times relatează că Uniunea Europeană va amâna Brexit-ul până în februarie 2020, dacă acordul convenit de prim-ministrul britanic Boris Johnson cu Bruxelles-ul nu va reuşi să treacă de Parlament în zilele următoare, scrie Reuters. Amânarea ar fi una "flexibilă", însemnând că Marea Britanie ar putea ieşi mai devreme, pe 1 sau 15 noiembrie, în decembrie sau în ianuarie, dacă acordul este ratificat înainte de sfârşitul perioadei de prelungire, a scris Sunday Times, citând surse diplomatice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: