Marea Britanie nu va mai acorda ajutoare de locuinţă imigranţilor şomeri, începând cu aprilie

Marea Britanie nu va mai acorda ajutoare de locuinţă imigranţilor şomeri, începând cu aprilie

Şomerii din Marea Britanie nu mai primesc ajutoare pentru locuinţă

Marea Britanie nu va mai acorda ajutoare sociale pentru locuinţă imigranţilor din Uniunea Europeană care sunt şomeri, începând cu luna aprilie, au declarat luni doi miniştri, precizând că doresc să repare, astfel, o „trădare ruşinoasă“ a lucrătorilor britanici, relatează Reuters, citată de agerpres.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând cu aprilie, nou-veniţii din Uniunea Europeană nu vor mai putea primi şi ajutor de şomaj, şi ajutor pentru locuinţă, au afirmat ministrul Muncii şi Pensiilor, Iain Duncan Smith, şi ministrul afacerilor Interne, Theresa May, într-un articol publicat în ziarul britanic „The Daily Mail“.

Miniştrii susţin, în articolul cu titlul „Această trădare ruşinoasă“, că muncitorii britanici au fost trădaţi de un sistem care i-a lăsat pe margine în timp ce a oferit locuri de muncă străinilor.

„Aceste noi măsuri pentru imigraţie şi beneficii îi vor descuraja pe cei care încearcă să exploateze sistemul“, au explicat cei doi miniştri în „Daily Mail“.

Reuters aminteşte că guvernul conservator al premierului britanic, David Cameron, încearcă să contracareze popularitatea Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP, eurosceptic), partidul preferat al britanicilor conform sondajelor, prin înăsprirea regulilor referitoare la imigraţie şi ajutoarele sociale.

Cameron a anunţat în decembrie anul trecut o serie de reguli noi menite să-i oprească pe imigranţii din UE să primească ajutoare sociale imediat ce ajung în ţară. Conform acestor reguli, imigranţii trebuie să aştepte trei luni înainte de a aplica pentru asistenţă socială.

Oficialii UE au criticat Marea Britanie în repetate rânduri pentru abordarea sa din ce în ce mai dură cu privire la imigraţie, care a agravat relaţiile deja tensionate dintre Bruxelles şi Londra din cauza dorinţei Marii Britanii de a-şi renegocia relaţia veche de 40 de ani cu Uniunea Europeană, aminteşte Reuters.

Potrivit sondajelor, alegătorii britanici consideră imigraţia una din cele mai mari motive de îngrijorare, deşi oamenii de afaceri au avertizat că au probleme în găsirea muncitorilor necalificaţi pentru locuri de muncă cu salarii mici, adesea completate de imigranţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările