Marea Britanie a făcut apel la voluntari din rândurile minorităţilor asiatice şi de culoare pentru testarea vaccinului său anti-COVID-19

Marea Britanie a făcut apel la voluntari din rândurile minorităţilor asiatice şi de culoare pentru testarea vaccinului său anti-COVID-19

foto arhivă

Marea Britanie a îndemnat luni persoane în vârstă şi voluntari din grupuri ale minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie într-un registru pentru testarea vaccinului său împotriva COVID-19, în încercarea de a stimula eforturile pentru găsirea unui vaccin eficient împotriva bolii care să ofere protecţie şi grupurilor cu risc ridicat, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul pentru Mediul de Afaceri a precizat că până în prezent peste 100.000 de persoane s-au oferit voluntar să ia parte la la testarea unui vaccin, însă este necesar un număr mai mare de voluntari astfel încât să se asigure o eficienţă a imunizării pentru toată lumea.
 
"Protejarea celor expuşi riscului este singura modalitate de a pune capăt acestei pandemii", a declarat Kate Bingham, preşedinte al UK Vaccines Taskforce.
 
„Cei 100.000 de voluntari înscrişi este un început minunat, însă avem nevoie de mult mai multe persoane din medii diferite pe care să-i înrolăm în studii viitoare pentru a găsi rapid un vaccin prin care să-i protejăm pe cei care au nevoie de el”, a precizat aceasta.
 
Guvernul britanic a subliniat că aceştia ar trebui să vină în special din rândurile celor de peste 65 de ani, personalului medical, lucrătorilor din centre de îngrijire, dar şi persoanelor de culoare şi de origine asiatică.

Un studiu publicat săptămâna trecută a arătat că minorităţile etnice sunt de două până la trei ori mai susceptibile să fi avut COVID-19 faţă de persoanele albe din Anglia. Totodată, un număr disproporţionat de persoane din aceste grupuri minoritare au decedat din cauza bolii.
 
Până în prezent nu a fost dovedită eficienţa niciunui candidat de vaccin anti-COVID-19. Circa 20 de vaccinuri se află în curs de testare în studii clinice din toată lumea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările