Marea Britanie a depăşit pragul de 1.000 de decese din cauza Covid-19. Spitalele londoneze, inundate de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Bilanţul cazurilor de coronavirus a depăşit 1.000 de decese în Regatul Unit, cu 260 într-o zi, potrivit informaţiilor oficiale publicate sâmbătă, scrie AFP. Spitalele londoneze se confruntă deja cu un valuri de pacienţi care sunt confirmaţi pozitiv.

Oficial, numărul persoanelor decedate a ajuns la 1.019 iar al celor infectate la 17.089. 

Pandemia de coronavirus a ucis peste 20.000 de persoane în Europa, potrivit unui bilanţ transmis sâmbătă, la ora 14.15 GMT, de AFP. 

Cu un total de 20.059 de decese (raportat la 337.632 de cazuri), Europa este continentul cel mai afectat de pandemia de Covid-19. 

Cu 9.134 şi 5.690 de decese, Italia şi Spania sunt ţările cel mai grav lovite de pandemie: însumează singure peste trei sferturi de decese pe continent. 

Directorul NHS Providers, care reprezintă administratorii de spitale, a spus că spitalele londoneze şi-au mărit capacitatea de îngrijire intensivă între cinci şi şapte ori în ultimele săptămâni, dar că acestea se confruntă cu o „explozie” de pacienţi care încep să pună presiune pe sistemul sanitar.

Spitalul King's College Hospital din sudul capitalei britanice instruieşte personal care să se alăture echipelor care intervin pentru tratarea pacienţilor cu cOVID-19. Cu toate acestea, un angajat al unei secţii de terapie intensivă spune că numărul de cazuri este „fără precedent”.

„În ultimele câteva zile, spitalul este gol dimineaţa ca la amiază să fie inundat efectiv de pacienţi, la capacitate maximă: în majoritate lor, pacienţii care se prezintă la spital sunt infectaţi”, spune medic specializat în medicină de urgenţă de la un spital din nordul Londrei.

Lloyd a spus că între pacienţii foarte bolnavi se află şi tineri de peste 30 de ani ai căror plămâni arată ca şi cum ar fi fost loviţi de bombe care le-au trecut prin piept.

Marea Britanie are doar 2.1 paturi de terapie intensivă la 1.000 de oameni, spre deosebire de Germania, care are 6.

Excel Centre, un centru renumit pentru expoziţiile sale artistice şi culinare, urmează a fi transformat într-un spital temporar cu o capacitate de 4.000 de paturi. 12.000 din foşti angajaţi pensionaţi în ultimii trei ani au acceptat să se alăture eforturilor de îngrijire a pacienţilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite