Mândrie şi prejudecăţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nigel Farage şi Marine Le Pen FOTO Reuters
Nigel Farage şi Marine Le Pen FOTO Reuters

Filmul anului 2014, în Franţa, este o comedie cu Christian Clavier, „Qu'est ce qu'on a fait au Bon Dieu?“: 10 milioane de bilete cumpărate, film care figurează deja în topul celor mai văzute filme franceze din toate timpurile!!!! Este un film despre prejudecăţi, despre mândrie, despre false valori, un film despre care s-a pus deja întrebarea clasică: este un film rasist?

Subiectul, simplu, prinde, a prins la toate tipurile de public: un cuplu bon chic bon genre, din Chinon, are fericirea de a-şi mărita trei din cele patru fete cu un chinez, un arab, un evreu. Când a patra, mezina, anunţă logodna cu un tip de culoare, toată familia o ia razna. „Noroc că nu exista şi a cincea fată!", remarcă al patrulea ginere. „Ar fi ales un rom ca mire!"

Şi cu asta am spus tot. Franţa a ajuns la un nivel de saturaţie, cred, discern, în materie de discurs nu neapărat rasist, dar cu siguranţă exclusivist, discriminator: sunt deja cel puţin 6 ani de când fiecare an îşi are lotul de fapte diverse şi dezbateri legate de expulzările de romi. De mai mult de un an, Hexagonului i s-a aliniat Albionul, cu săgeţile lansate de un Nigel Farage, şi nu numai, împotriva românilor şi a bulgarilor.

Dacă ar fi să observ o diferenţă în discursul celor două mari naţiuni fondatoare ale UE, ei bine, Marea Britanie are meritul de a fi spus ceea ce gândeşte pe faţă, în timp ce Paris a ales jocul dublu: ipocrizia ca politică de stat. Pe de o parte subiectul este numai bun de aţâţat spiritele, pe de altă parte, este o hrană teribil de productivă, aruncată unei naţiuni care nu are nevoie de multe pentru a găsi responsabilul (în acceptul lui Emmanuel Levinas, pentru care există o diferenţă între vină şi responsabilitate, cea dată de faptul că responsabilul face ceva pentru a remedia) pentru ceea ce crede că i se întâmplă rău.

Din acest punct de vedere, strict, atât Marea Britanie cât şi Franţa, plus restul Uniunii Europene, fără a uita România şi Bulgaria, ca principale „arătate cu degetul", au o parte la fel de mare de responsabilitate în această "chasse à l'homme" (vânătoare de om) îndreptată împotriva românilor/romilor: politicienii dar şi jurnaliştii români, care şi-au uitat în această chestiune rolul bazic de îndrumător, de pedagog, de răspuns la ceea ce se întreabă restul populaţiei, nu au făcut prea multe pentru a îndrepta cumva tirul plin de venin al acestor săgeţi. În masa de ură, o voce, două în plus, care nu s-au dedat desfrâului de a păcătui prin copiere, raliere, prejudecăţi, nu se mai aud, din păcate.

Mândrie şi prejudecăţi. Sunt câteva puncte interesante în dezmembrarea şi disecarea acestei paradigme. Am încercat, azi noapte, privind filmul, după film chiar, să-mi spun că poate românii şi bulgarii sunt pe post de vinovaţi de serviciu ai Europei (cu tot cu romii lor, ai noştri), pentru că sunt ultimii intraţi în UE. Dar, nu ţine: nimeni nu s-a legat de Croaţia. Apoi, mă gândesc că poate românii şi bulgarii sunt mereu încondeiaţi pentru că ne-a plăcut, foarte cioranian vorbind, să ne acceptăm în permanenţă ca victime. „Capul plecat sabia nu-l taie". În fine, ar mai fi un argument, dar nu ultimul: suntem mereu victimizaţi pentru că chiar avem o parte de vină. Ceea ce nu e fals, în absolut, căci suntem campioni, trebuie să recunoaşteţi, în mândrie şi prejudecăţi: faţă de romi, faţă de alte minorităţi din România. Suntem şi corupţi, endemic, şi, ei bine, nu ne mândrim cu toţi compatrioţii noştri. Dar, în fine, nici celelalte state europene nu au, toate, doar lemne uscate în pădure!

Şi atunci, de ce această spirală a urii comunitare faţă de romi, spusă englezeşte nuanţat „români şi bulgari".

Când ştim la fel de bine că la fel de mulţi, chiar şi mai mulţi români sunt în străinătate motive de bucurie şi mândrie? Măcar pentru alţii, dacă nu pentru noi (eu sper, între noi fie vorba, că la un moment dat dorinţa ministrului Bogdan Stanoevici, dar şi a unei doamne ca Sandra Pralong, de a face ceva pentru a atrage creierele plecate înapoi în ţară, va deveni realitate)! Poate că, îmi spun, la nivel de retorică, întocmai, de discurs aruncat în ziare şi în campaniile electorale, cineva a uitat că este responsabil. Sau cineva şi-a pierdut simţul umorului pe drum.

Filmul văzut azi-noapte, tradus literalmente cu „ce naiba i-am făcut bunului Dumnezeu ?" (ca să ne pedepsească aşa), succesul său, dovedesc pentru cine nu ştia deja, că ceea ce numim „retorica discursului UK şi Franţa anti-români şi bulgari" este doar o parte a retoricii, cea condiţionată de mândrie şi prejudecată. Iubesc romanele scrise de Jane Austen, şi mai ales pe acesta, pentru că ştiu că bunul simţ şi adevărul, înţelepciunea şi răbdarea pot bate şi vor învinge prejudecăţile. Nu ştiu când, nici cum, dar cumva, undeva, cândva.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite