Majoritatea europenilor se aşteaptă ca UE să se destrame în următorii 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea europeana foto arhiva

Cu şapte zile înainte de alegerile europarlamentare şi în ciuda unei susţineri-record pentru UE, votanţii din blocul comunitar au temeri în legătură cu viitorul Uniunii Europene.

Mulţi consideră că aceasta ar putea fi printre ultimele ocazii în care vor avea posibilitatea să voteze în alegerile pentru Parlamentul European, temându-se că UE ar putea să înceteze să mai existe, potrivit unui nou sondaj important.

Raportul, intitulat Şapte Zile pentru salvarea Uniunii Europene, publicat astăzi de către grupul de reflecţie European Council on Foreign Affairs (ECFR) şi bazat pe un sondaj al YouGov, care a avut loc în 14 state membre, identifică un paradox în rândul votanţilor.

Două treimi dintre europeni au sentimente pozitive faţă de Uniunea Europeană, potrivit Eurobarometrului, cea mai mare rată din 1983 încoace. Totuşi, potrivit ultimului sondaj ECFR/YouGov, majoritatea alegătorilor se tem că UE s-ar putea prăbuşi în următorii 10-20 de ani. O treime dintre votanţii din Franţa şi Polonia şi un sfert dintre cei din Germania cred că un război între statele membre este o „posibilitate reală” în următorul deceniu.

Sondajul şi analiza ECFR/YouGov arată că provocarea pentru proeuropeni este să folosească acest paradox pentru a mobiliza majoritatea tăcută şi pentru a asigura că nu doar partidele anti-sistem vor avea de câştigat pe 26 mai. Acestea mai relevă faptul că 84 la sută dintre votanţi consideră că ar avea de pierdut dacă UE s-ar destrăma, cu temeri legate de comerţ, călătorii şi locuri de muncă în alte state UE. Oameniin se tem şi de lipsa de unitate în probleme de securitate şi apărare.

În cinci state mari europene – Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania – majoritatea celor care plănuiesc să se abţină şi un procent semnificativ din cei care plănuiesc să voteze pentru partide anti-europene consideră că războiul în UE este posibil. Spre exemplu, 46 la sută dintre susţinătorii Frontului Naţional din Franţa şi 41 la sută dintre cei ai Alternativei pentru Germania au această viziune.

În ciuda stereotipurilor legate de optimismul tinerilor, analiza ECFR arată că cel mai mare procent al votanţilor care se tem de o prăbuţire a UE se încadrează în categoriile de vârstă 18-24 de ani şi 25-34 de ani.

ECFR a identificat şi trei segmente-cheie în care pro-europenii ar putea câştiga votanţi în ultima săptămână a campaniei electorale pentru europarlamentare: teama de naţionalism, incertitudinea referitoare la schimbările climatice şi incertitudinea economică.

58 la sută dintre respondenţii din România cred că UE s-ar putea destrăma în următorii 20 de ani. În ţara noastră, cele mai importante teme înaintea europarlamentarelor sunt corpuţia – 58 la sută, sistemul de sănătate – 32 la sută şi costul de trai – 20 la sută. De asemenea, 77 la sută dintre românii intervievaţi consideră că marile companii profită de angajaţii obişnuiţi. 46 la sută dintre respondenţii români se consideră „optimişti” cu privire la viitor. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite