Mai nimic despre Acordul de la Minsk!

Negocieri la Minsk - Porosenko - Hollande - Merkel - Putin - Lukasenko FOTO AP

Câştigătorul summitului Normandia de la Minsk nu este nimeni altul decât Lukaşenko. Poze cu Lukaşenko (ultimul dictator european în funcţie), Merkel şi Holland şi... Sa ne înţelegem clar, de la început: Putin nu este interesat de un acord în privinţa Ucrainei (are Crimeea şi va „îngheţa“ estul Ucrainei), ci doreşte un acord cu SUA, o negociere între două puteri nucleare, o revenire la o lume bipolară, nicidecum multipolară!

Ce altceva mai vrea Rusia în Ucraina? Trupe de păstrare a păcii: căşti albastre, trupe ruseşti, precum în Transnistria sau echipe de control OSCE. Unde să fie dispuse? Depinde de ce se va considera ca fiind graniţă între cele două ţări (Federaţia Rusă şi Ucraina) şi între Kiev şi separatiştii din cele două regiuni Lugansk şi Doneţk. Negocierile au fost complicate, chiar si din punct de vedere al logisticii: ele s-au desfăşurat în doua locuri ale capitalei belaruse. Pe de o parte, liderii europeni, preşedintele rus şi cel ucrainean, iar pe de altă parte, grupul de contact pentru Ucraina, altfel spus instanta unde separatistii pro-rusi şi emisarii guvernului ucrainean au negociat în prezenta unui ambasador rus şi a unui reprezentant al OSCE (Grupul de Contact este format din fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, reprezentantul special OSCE, Heidi Tagliavini, ambasadorul rus în Ucraina, Mihail Zurabov, şi reprezentanţii regiunilor ucrainene separatiste, Denis Pusilin - Doneţk şi Vladislav Deinego - Lugansk).

Nu comentez textul acordului, el fiind mai mult tehnic, atât timp cât suveranitatea şi integritatea Ucrainei vor fi respectate. Insa Kremlinul acţionează pe mai multe planuri şi are in desfăşurare scenariile războiului hibrid în întreaga Europă (spionaj, acţiuni media, acţiuni de război cibernetic, presiuni energetice, economice şi financiare) dar şi în zonele adiacente din Orientul Mijlociu şi Asia, care devin pârghii de constrângere a opoziţiei cancelariilor occidentale fata de situaţia din Ucraina. Indecizia Occidetului, diviziunea acestuia în privinţa sancţiunilor asupra Federaţiei Ruse, obiectul sancţiunilor nu au făcut altceva decât să ofere timp separatiştilor ucraineni pentru a ocupa cât mai mult din teritoriul estic al Ucrainei. Sunt surprins de incapacitatea unora de a înţelege criza ucraineană, manifestată intens pe diverse canale media. Pun o întrebare: se va fi înţeles ceva din reţinerea pe care a avut-o şeful Statului Major General al Armatei României, generalul-locotenent Nicolae Ciuca, în interviul acordat postului Realitatea TV (Am reuşit să ducem la capăt un program de înzestrare, avionul de transport Spartan, spunea generalul) sau veti fi citit printre rânduri ceea ce domnia sa a transmis? Eu mă bucur că militarul Ciucă a îmbinat diplomaţia cu explicaţiile cazone despre o situaţie greu de catalogat într-un interviu televizat. Ce a rezultat la Minsk? Un plan în 11 puncte, care nu face altceva decât să spele imaginea negociatorilor şi să reia punctele armistiţiului din 2014, care includea un statut special pentru regiunile separatiste şi o reglementare a situaţiei de la frontiere. O renegociere a primului acord, în funcţie de redesenarea situaţiei operative din teren, înseamnă că o altă renegociere este posibilă peste ceva timp.

Trăim intens, din negociere în negociere, iar cedările apar în permanenţă: autonomie în zonele separatiste, cedari de teritorii în favoarea speratiştilor, alegeri legislative, modificări constituţionale s.a., deja acceptate sau chiar propuse de Kiev. În septembrie 2014, în cadrul Acordului de la Minsk, Kievul şi separatiştii din estul Ucrainei conveneau asupra unei linii de demarcaţie şi a unei zone tampon, din care trebuia retras armamentul greu. Acum, cinci luni mai tarziu, după nerespectarea primului acord, evoluţia din teren e favorabilă separatiştilor, care controleaza mult mai mult teritoriu. Un exemplu este Doneţk. După primul acord de încetare a focului, a urmat măcelul de la aeroportul din Doneţk, unde ostilităţile s-au derulat între 26 mai 2014 si 22 ianuarie 2015, 242 de zile, victoria fiind de partea separatiştilor. Ce va fi peste alte trei luni? Nu ştim, deocamdată s-a instaurat un armistiţiu de iarnă. Conform înţelegerii la care s-a ajuns acum, nu e clar cine va controla frontiera cu Rusia, pe unde Moscova e acuzată că înarmează separatiştii.

Ce înseamnă pacea/încetarea focului din acest nou acord? Un conflict îngheţat în Ucraina? Îngheţarea situaţiei actuale sau, cum îi spune preşedintele Vladimir Putin, armistiţiul. Un răspuns ar putea fi: de aici urmează modelul Abhaziei sau al Osetiei de Sud - crearea de autorităţi, independenţă, recunoaştere de Federaţia Rusă şi, în final, unirea. In Ucraina, pentru că dimensiunea teritorială a conflictului nu este, în opinia mea, finalizată, obiectivele strategice regionale ale lui Vladimir Putin nu sunt atinse. Pentru preşedintele Poroşenko, pacea cu orice preţ înseamnă ştirbirea suveranităţii statale, iar viitorul lui în fruntea ţării devine incert atunci cînd va raporta în faţa Radei rezultatele. Din această cauză, apar şi crizele de nervi legate de negociere.  Apoi, dacă pacea se stabileşte între părţi, urmează pentru Kiev o altă negociere, cea cu FMI, de care depinde supravieţuirea economică a ţării (deja FMI a aprobat acordarea unei părţi din împrumutul negociat). Cine a fost negociator-şef la Minsk? Negociator-şef a fost Germania, care a negociat, în acelaşi timp, două crize: una în Ucraina, iar alta în Grecia. Amândouă au produs rezultate neconcludente, dar amândouă au implicaţii importante în zona europeană şi dincolo de ea.

Aş face o remarcă importanta: cancelarul Merkel a făcut tot posibilul să evite succesiunea de crize din Europa. La 6 februarie, a asistat la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, apoi a plecat, la 7 februarie, impreuna cu preşedintele Hollande, la Moscova, pentru a-l intalni pe Vladimir Putin. S-a întors apoi la Berlin, unde a avut convorbiri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. De asemenea, a avut o întâlnire de trei ore cu preşedintele Barack Obama, iar în finalul acestui periplu s-a reîntors în Europa, la Minsk, pentru 17 ore de discuţii în Palatul Independenţei din capitala Belarus. Statul ucrainean nu mai reprezintă, pentru Germania, o situaţie fezabilă. Deşi acordul iniţial de încetare a focului de la Minsk a fost savurat ca un rezultat diplomatic extrem de important, el nu a demonstrat decât imposibilitatea existenţei unei încetări a focului din cauza obiectivelor neealizate ale Kremlinului în zona de război.

Care va fi reacţia SUA? Washingtonul aşteaptă finalizarea discuţiilor şi încetarea ostilităţilor, fiind preocupat acum de extinderea măsurilor de protecţie a aliaţilor în flancul estic. De asemenea, stabilitatea politică şi reducerea corupţiei sunt elemente pentru care administraţia de la Casa Albă militează în vizitele pe care oficiali ai Departamentului de Stat le efectuează cu regularitate în Europa Centrală şi de Est, în ultimele 12 luni. În orice caz, decizia americanilor nu va lăsa impresia că ruşii au învins şi că oricând pot şantaja lumea, odată cu pornirea unui conflict pentru teritorii aflate la periferia propriilor graniţe.  Washingtonul ia serios în considerare livrarea de arme letale militarilor ucraineni ca posibilă soluţie a restabilirii ordinii constituţionale în estul Ucrainei. În aceste condiţii, Kremlinul poate oricând anula înţelegerile de la Minsk. Sancţiunile UE şi ale SUA nu i-au determinat pe ruşi să renunţe la sprijinul acordat separatiştilor ucrainieni. UE nu vrea război la propriile porţi, când deja se confruntă cu o evoluţie financiară grea a Greciei, cu o imigraţie necontrolabilă din Nordul Africii, cu o recesiune economică a statelor din sud-vestul continentului,  Spania şi Portugalia, dar şi cu o posibilă criză energetică din cauza Federaţiei Ruse. În acelaşi timp cu negocierile de la Minsk, la Bruxelles s-au purtat negocieri între ministrul de finanţe grec, Yanis Varoufakis, şi ceilalţi miniştri ai zonei euro referitoare la datoria Greciei. Yanis Varoufakis a explicat din nou partenerilor europeni ai Eurogrupului că planul actual de ajutorare a Greciei nu funcţionează şi că nici nu a cerut prelungirea lui. Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, s-a pronunţat la sfarşitul reuniunii că nu se aşteaptă la un nou acord cu Grecia. 

Ţările europene au fost unite, în acţiunile declarate în cadrul reuniunii, împotriva noilor opţiuni ale Greciei exprimate de ministrul de finanţe al acesteia. Eurogrupul doreşte o extensie a acordului iniţial, prezentând Greciei un ultimatum în această privinţă. Nemţii au adoptat o linie dură şi cred că Grecia va părăsi grupul euro. Înaintea reuniunii, premierul elen Alexis Tsipras a insistat din nou, într-o declaraţie publică, asupra dorinţei guvernului său de a renegocia datoria faţă de creditorii internaţionali, dar fără continuarea colaborării cu Troika. O opţiune este încă posibilă, printr-un compromis între părţi, care ar duce la redenumirea şi renegocierea împrumutului. Dar chiar şi o renegociere nu va trata rănile acestei spărturi în interiorul blocului monetar euro. La finalul a 17 ore de negocieri, la Minsk, şi a sase ore de negocieri, la Bruxelles, rezultatele sunt nesatisfăcătoare. Situaţia rămâne explozivă atât în cadrul UE, cât şi in flancul estic al Europei, în Ucraina.

Pentru România, cele două crize au efecte directe, dar şi indirecte. Frontiera cu Ucraina, 650 km, şi apropierea de conflictul îngheţat din Transnistria, dar şi prezenţa băncilor greceşti şi a relaţiilor comerciale cu Grecia pot afecta situaţia internă a României pe termen mediu şi lung, pe fondul unor breşe în securitatea naţională, dar şi datorită unei instabilităţi politice. Asigurarea unui sprijin economic Ucrainei în aceste condiţii este binevenit.