Maghiarii din SUA cer ajutorul Comisiei Helsinki şi al lui John Kerry pentru conaţionalii lor din Ardeal

Maghiarii din SUA cer ajutorul Comisiei Helsinki şi al lui John Kerry pentru conaţionalii lor din Ardeal

Uniunea Maghiarilor din America a cerut marţi Comisiei Helsinki din SUA ca, până la 27 iunie să ridice atât  în mod discret, cât şi deschis problema retrocedării bunurilor bisericeşti şi comunitare din România, inclusiv a arhivelor, informează cotidianul “Magyar Nemzet”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Memorandumul trimis Comisiei, se aminteşte că în cadrul unor discuţii comune din luna aprilie  reprezentanţii organizaţiilor maghiarilor din SUA şi-au exprimat îngrijorarea faţă de pericolele din câteva state din Europa Centrală şi de Est. „Ele sunt îndreptate împotriva minorităţii maghiare şi au ca surse măsuri şi paşi cu caracter discriminatoriu, ameninţând democraţia şi drepturile omului”.

S-a atras atenţia Comisiei asupra nefinalizării în România a retrocedărilor şi intenţiei de modificare a împărţirii teritoriale a ţării, cerându-se intervenţia organizaţiei. De asemenea, în Memorandum se evocă faptul că, la 13 iunie 2013, un grup de 20 de persoane, membre ale ambelor partide din Camera Reprezentanţilor, s-a adresat printr-o scrisoare secretarului de stat, John Kerry  şi i-a solicitat să intervină energic pe lângă guvernul roman. Statului roman i se cerea să retrocedeze toate bunurile aparţinând cultelor, luate abuziv în 1945.

Conducătorii Uniunii au arătat, de asemenea, că noua împărţire administrativă din România ar reduce posibilitatea participării maghiarilor în treburile publice. „Sub masca reorganizării, guvernul Ponta se pregăteşte  să contopească regiunile cu populaţie majoritar maghiară în noi forme teritoriale subregionale, cu populaţie majoritar românească, ceea ce i-ar lipsi pe maghiari de administraţia locală şi de autonomia culturală”, se scrie în Memorandum. 

Potrivit unui recent sondaj de opinie, au arătat semnatarii documentului, majoritatea românilor se opune noii reorganizări şi afirmă că o astfel de măsură a fost luată utima oară de Ceauşescu, atunci când a folosit lozinca „omogenizării” a desfiinţat Regiunea Autonomă Maghiară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările