Macron vrea sancţiuni financiare pentru ţările care refuză să primească migranţi

Macron vrea sancţiuni financiare pentru ţările care refuză să primească migranţi

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Foto: EPA-EFE

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron s-a pronunţat, sâmbătă, în favoarea unor sancţiuni financiare la adresa ţărilor din Uniunea Europeană care refuză să primească migranţi, informează europe1.fr.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Nu putem avea ţări care beneficiază masiv de solidaritatea UEFA şi când este vorba de problemele migraţiei îşi revendică masiv egoismul naţional. Sunt de acord să existe sancţiuni care există în cazul în care nu se dă dovadă de solidaritate. Trebuie să existe o dezbatere în acest sens", a declarat Macron, după o întâlnire avută cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Franţa şi Spania au propus înfiinţarea unor "centre închise pe pământ european încă de la debarcarea" migranţilor.

"Suntem în favoarea unor centre închise, în conformitate cu drepturile omului, cu mijloace europene care permit o solidaritate financiară imediată, o discutare rapidă a dosarelor, o solidaritate europeană pentru ca fiecare ţară să se ocupe în mod organizat de persoanele care au dreptul la apel", a subliniat Macron.

Pentru migranţii care nu au dreptul la azi, Emmanuel Macron a subliniat necesitatea unei "solidarităţi europene şi a unei eficienţe pentru a-i duce spre ţara de origine" şi "în niciun caz spre o ţară de tranzit".

citeste totul despre: