Macron vrea o „reîncadrare foarte profundă” a relaţiilor UE-Rusia
0Emmanuel Macron a apreciat marţi, la Bruxelles, la finalul summitului european, că UE are „nevoie să-şi reîncadreze foarte profund” relaţia sa cu Moscova. Preşedintele francez crede că „politica de sancţiuni” împotriva Rusiei, la fel ca şi împotriva Belarusului, şi-a atins limitele, relatează AFP.
UE nu mai trebuie să fie „doar reactivă”, ci „să-şi definească o strategie pe termen scurt, mediu şi lung” faţă de Rusia, spune liderul de la Elysee.
„Politica sancţiunilor progresive în funcţie de situaţie nu mai este eficace”, consideră preşedintele francez.
Macron a anunţat că UE a mandatat Comisia Europană să realizeze un raport „în scopul de a structura această relaţie, în maniera de a putea marca unitatea în faţa provocărilor succesive (ale Rusiei, n. red.) şi de a ţine în mod coerent cuplul dialog-exigenţă”. Toate statele membre îşi doresc „reîncadrarea profundă” a relaţiilor UE-Rusia, susţine el.
Pe de altă parte, Emmanuel Macron a sugerat invitarea opoziţiei din Belarus la summitul G7, care se va desfăşura luna viitoare în Marea Britanie.