
Neîndoielnic, Macron va deveni preşedinte. Cursa s-a tranşat prin împotmolirea judiciară a lui Fillon. Alegerile de azi, lipsite de suspansul turului I, vor confirma vorba din popor: „Oricât ar ţipa, bufniţa nu poate să egaleze cucul“. S-a văzut din duelul TV. Rămâne întrebarea esenţială: Macron e soluţia sau amânarea falimentului celei de-a V-a Republici?
O Franţă obosită de o campanie electorală tensionată steril, în care dezvăluirile şi scandalurile au luat locul argumentelor şi al dezbaterii, o Franţă confuză şi divizată într-o răscruce a istoriei mizează, în disperare de cauză, pe acest tânăr de 39 de ani, care a ştiut să joace, foarte abil, cartea anti-sistem, în condiţiile în care el însuşi este un produs – e adevărat, strălucit – al sistemului financiar-politic-mediatic. Nu va întruni scorul istoric al lui Chirac, din 2002, în faţa lui Le Pen – tatăl (82,21%), nici cele 74,2% din voturi acordate, în 1848, viitorului Napoleon al III-lea, la alegerea sa ca prim preşedinte al celei de-a II-a Republici. Dar, foarte probabil, va scrie istorie acest cel mai tânăr preşedinte al Franţei, prin rezultatul de astăzi.
Va fi, însă, povara originară, ce-i va greva mandatul.
60% din votanţii lui îl aleg în lipsa unei alternative, iar 47% dintre cei care optează pentru el nu-l plac. Aceste cifre relevă şubrezenia triumfului de azi.
Macron a pozat în candidatul soluţiilor, Le Pen s-a vrut portavocea indignării. După mandatul lamentabil al lui Hollande, în cursul căruia s-au cronicizat toate relele de care suferă Franţa, de la şomaj şi datorie, la terorism şi irelevanţă internaţională, Macron e chemat să restarteze o economie şi o societate ce şi-au pierdut nu doar vlaga, ci şi, în mare măsură, încrederea că o pot mai regăsi.
Urmează alegerile parlamentare, în 11 şi 18 iunie, la care se vor înfrunta cele patru blocuri politice reprezentate de plutonul fruntaş al candidaţilor din turul I al prezidenţialelor. Fiecare mizează pe un segment de 20-25% din voturi. De aceea, dacă nu va exista o dinamică spectaculoasă a formaţiunii lui Macron, En Marche!, ca efect al alegerii sale la Palatul Élysée, viitorul şef de stat se va putea baza pe o majoritate mai degrabă de circumstanţă, cu voturi din stânga şi dreapta eşichierului gravitând în jurul centrului social-liberal prezidenţial.
Sunt primele teste ale noului mandat: formarea unei majorităţi guvernamentale şi negocierea, în cadrul ei, a reformelor atât de necesare. În lipsa acestora, cu Republicanii şi Socialiştii de pe acum împinşi în derizoriu de o inerţie şi orbire sinucigaşe, peste cinci ani ascensiunea extremistă nu va mai putea fi oprită.
De ce sunt sceptic în faţa energiei electorale a lui Macron? Pentru că declinul valoric, din ultimele două decenii, al clasei politice europene ilustrează vechiul proverb francez: ”Când cucul a mâncat floarea secarei, el nu mai ştie să cânte”.