O Franţă obosită de o campanie electorală tensionată steril, în care dezvăluirile şi scandalurile au luat locul argumentelor şi al dezbaterii, o Franţă confuză şi divizată într-o răscruce a istoriei mizează, în disperare de cauză, pe acest tânăr de 39 de ani, care a ştiut să joace, foarte abil, cartea anti-sistem, în condiţiile în care el însuşi este un produs – e adevărat, strălucit – al sistemului financiar-politic-mediatic. Nu va întruni scorul istoric al lui Chirac, din 2002, în faţa lui Le Pen – tatăl (82,21%), nici cele 74,2% din voturi acordate, în 1848, viitorului Napoleon al III-lea, la alegerea sa ca prim preşedinte al celei de-a II-a Republici. Dar, foarte probabil, va scrie istorie acest cel mai tânăr preşedinte al Franţei, prin rezultatul de astăzi.

Va fi, însă, povara originară, ce-i va greva mandatul.

60% din votanţii lui îl aleg în lipsa unei alternative, iar 47% dintre cei care optează pentru el nu-l plac. Aceste cifre relevă şubrezenia triumfului de azi.

Macron a pozat în candidatul soluţiilor, Le Pen s-a vrut portavocea indignării. După mandatul lamentabil al lui Hollande, în cursul căruia s-au cronicizat toate relele de care suferă Franţa, de la şomaj şi datorie, la terorism şi irelevanţă internaţională, Macron e chemat să restarteze o economie şi o societate ce şi-au pierdut nu doar vlaga, ci şi, în mare măsură, încrederea că o pot mai regăsi.

Azi, Marine Le Pen va obţine aproximativ dublul voturilor tatălui ei, de acum 15 ani. ”Un scor de 40% ar fi deja o enormă victorie”, spunea acum două zile nepoata candidatei Frontului Naţional, deputata Marion Maréchal-Le Pen. ”Asta ne-ar poziţiona ca singura opoziţie credibilă”, a explicat tânăra de 27 de ani.

Urmează alegerile parlamentare, în 11 şi 18 iunie, la care se vor înfrunta cele patru blocuri politice reprezentate de plutonul fruntaş al candidaţilor din turul I al prezidenţialelor. Fiecare mizează pe un segment de 20-25% din voturi. De aceea, dacă nu va exista o dinamică spectaculoasă a formaţiunii lui Macron, En Marche!, ca efect al alegerii sale la Palatul Élysée, viitorul şef de stat se va putea baza pe o majoritate mai degrabă de circumstanţă, cu voturi din stânga şi dreapta eşichierului gravitând în jurul centrului social-liberal prezidenţial.

Sunt primele teste ale noului mandat: formarea unei majorităţi guvernamentale şi negocierea, în cadrul ei, a reformelor atât de necesare. În lipsa acestora, cu Republicanii şi Socialiştii de pe acum împinşi în derizoriu de o inerţie şi orbire sinucigaşe, peste cinci ani ascensiunea extremistă nu va mai putea fi oprită.

De ce sunt sceptic în faţa energiei electorale a lui Macron? Pentru că declinul valoric, din ultimele două decenii, al clasei politice europene ilustrează vechiul proverb francez: ”Când cucul a mâncat floarea secarei, el nu mai ştie să cânte”.