Dacă tăcea, filosof rămânea. Aşa se întâmplă când foste mari state de pe scena politică internaţională ajung să fie conduse de copilaşi în ale politicii externe, fără o elementară pregătire istorică şi cultură geopolitică.

Ştim cu toţii că Federaţia Rusă, incapabilă să susţină o confruntare deschisă cu statele membre NATO, duce un război perfid doar cu mijloace de influenţă informaţională şi ne-armată.

Faptul că Rusia investeşte cu interese politice în statele europene cu influenţă, este ştiut de toată lumea. Germania, Italia şi Franţa reprezintă ţinta predilectă a investiţiilor duse prin companiile ruseşti şi în care apropiaţi ai oamenilor politici din ţările respective sunt implicaţi.

Sigur că Franţa nu a cunoscut niciodată ocupaţia rusească, căci ea a fost permanent apărată de statele din estul Europei, cele care au dus greul ultimilor 300 de ani. Bine că a uitat ocupaţia nazistă, fiind ştiut faptul că cea sovietică a fost cu mult mai dură.

Dar cum să faci această afirmaţie când Federaţia Rusă încalcă constant spaţiul aerian şi naval al Poloniei, ţărilor baltice şi chiar al României?

Cum să ai asemenea opinii când Federaţia Rusă a atacat un stat ne-membru NATO, Ucraina, anexând un teritoriu de maximă importanţă pentru controlul Mării Negre: Crimeea. Cum să te dai cu părerea când Belarusul, stat teoretic independent, se află sub suzeranitatea Rusiei?

Ce să mai discutăm de statele foste sovietice, unde Federaţia Rusă susţine şi acum trupe militare în aşa-zise regiuni separatiste cu scopul de a stabiliza acele state şi de a le menţine în afara NATO? Una se află chiar la graniţa României: regiunea transnistreană.

De unde îşi ia Macron informaţiile, dacă nu de pe canalele pentru copii, din moment ce nu poate vedea intervenţia Rusiei în războiul din Siria şi cea din Venezuela, adică în coasta Statelor Unite al Americii?

Cum nu vede Macron susţinerea de către băncile ruse a partidelor extremiste, anti-Europene?

Cu siguranţă dacă statele din Estul Europei nu intrau la timp în NATO ar fi avut aceeaşi soartă ca şi Ucraina, cu intervenţii permanente din partea Rusiei. Ameninţarea principală a Rusiei ar fi fost chiar armată asupra Ţărilor Baltice, state cu care se află în contact direct. În România şi în Polonia şi acum există intervenţii majore prin agenţi de influenţă din aparatul de stat şi din partidele politice, unii dintre ei nu doar agenţi, ci chiar trădători.