La alegerile legislative care au încheiat un sezon politic electoral interminabil, de nouă luni, En Marche - formaţiunea politică născută pentru a-l purta spre preşedinţie pe Emmanuel Macron, a obţinut peste 60% din locurile de deputaţi în Asemblée Nationale, spulberând, în cale, partidele istorice şi politicieni de carieră. 

Deloc paradoxal, acest excepţional capital politic naţional îi sporeşte lui Macron forţa de lider european. Cu succesul intern drept cască de protecţie, cu cizme proeuropene de şef de şantier - lustruite prin promisiunile din campania electorală, odată ajuns preşedinte, Macron păşeşte destul de apăsat pe terenurile în lucru ale Uniunii Europene.

Mai concret nu se poate: sub Macron, Franţa atacă la Bruxelles directiva privitoare la muncitorii detaşaţi, veche din 1996, când Europa nu se extinsese încă spre Est. Propunerea Franţei vizează modificarea drastică a perioadei detaşării: în decurs de doi ani, un muncitor n-ar mai putea fi detaşat mai mult de 12 luni. Posibilitatea detaşării s-ar reduce, dacă propunerea Franţei va fi acceptată în toamnă, de la doi ani la un an.

Muncitorul detaşat - cel care are posibilitatea de a munci temporar într-o altă ţară a Uniunii Europene dar păstrând protecţia socială a ţării de origine - costă mai puţin, mai ales în ţări ca Franţa, unde cheltuielile cu protecţia socială sunt importante, ceea ce e privit drept sursă de dumping social şi de fraudă. Mai pe româneşte, se consideră că muncitorii detaşaţi care vin să lucreze pentru o perioadă din Europa de Est în Europa occidentală „fură” (în mod legal, nu?!) spre exemplu slujbele francezilor, pentru că legea permite angajatorului să plătească pentru aceeaşi muncă acelaşi salariu ca şi unui francez, dar degrevat de dările sociale la cuantumul ţării angajatoare. Se adaugă permanenta suspiciune de fraudă prin căpuşarea sistemului cu firme de muncitori detaşaţi domiciliate în ţări cu costuri sociale mici.

În Franţa erau, în 2015, în jur de 300.000 de munctori detaşaţi, între care 30.000 de români angajaţi temporar în sectoare precum construcţii, transport (şofer de camion), agroalimentar şi servicii (abatoare, restaurante etc.). Cristian Nisipaşu, antreprenor şi creatorul unei Camere de comerţ şi de diplomaţie economică, spune că Franţa a avut tot timpul nevoie de muncitorii veniţi din România, dar în acelaşi timp hărţuirea la nivel administrativ a fost permanentă:

„Ne-am bucurat că Emmanuel Macron avea şanse să devină preşedinte pentru că Macron e un proeuropean. Fără muncitorii veniţi din România sau din Europa multe din întreprinderile franceze ar fi delocalizat complet. Românii sunt angajaţi în sectoare care pentru francezi nu sunt atractive pentru că sistemul social francez le asigură acelaşi venit fără muncă”, sintetizează Cristian Nisipaşu.

În mod punctual, Franţa îşi dă cu stângul în dreptul. Pentru că e nevoie - temporar - de muncitorii repectivi, ei vor fi angajaţi direct de întreprinderile franceze, dar mai devreme sau mai târziu aceşti angajaţi, care până acum erau muncitori detaşaţi, vor deveni şomeri pe spinarea Franţei. „Convertiri de acest gen sunt cu sutele în acest moment. Sistemul se readaptează, iar o astfel de direcţie e contraproductivă pentru Franţa”, estimează Cristian Nisipaşu.

Un vast, complex şi sensibil şantier european la care Emmanuel Macron se înhamă în perioada în care UE începe negocierile de divorţ cu Marea Britanie, pe de o parte, şi când îl aşteaptă confruntări şi înfruntări naţionale în jurul reformării Codului Muncii francez. Pentru reforma muncitorilor detaşaţi, Franţa are sprijinul Germaniei, al Belgiei, Luxemburgului şi Austriei, dar „dizidente” din Est, precum Polonia, Ungaria sau Slovacia denunţă o formă de protecţionism naţional antieuropean. Astăzi, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis au evocat, alături de extinderea Schengen, şi subiectul directivei muncitorilor detaşaţi, în cadrul unei întâlniri între cei doi şefi de stat, la summit-ul de la Consiliul Europei.

Europa a fost o temă majoră în campania electorală din Franţa. Dar imaginarul politic care s-a creat, o dată în plus, în jurul acestui subiect este eminamente negativ: Europa are probleme, Europa ne creează numai probleme, Europa e o problemă.

În acelaşi timp, există şi un câştig: ideea că Europa trebuie refondată a fost bine sădită în mintea diriguitorilor UE şi face deja parte din orizontul de aşteptare al europenilor, reprezentând 510 milioane de locuitori din 28 de ţări. Europei îi lipseşte un lider naţional care să vrea să devină un lider european, dar pe baza aceluiaşi principiu: protecţionismul naţional trebuie imaginat la scară europeană.

Cu sloganul său „une Europe qui protège”, Emmanuel Macron pare să dea încă o şansă ideii de Europa. O utopie în plus? Soit! Doar visând că va fi cândva posibil, poate prinde contur sistemul care să legitimeze acest sentiment pozitiv, deocamdată iluzoriu: acela de a nu mai fi privit ca un român la muncă în Franţa, ci ca un european la muncă în Europa.