Macron denunţă propaganda dusă de chinezi şi ruşi în jurul ajutoarelor acordate Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emmanuel Macron denunţă campaniile de propagandă duse de către regimurile de la Beijing şi Moscova în legătură cu ajutoarele livrate Italiei pentru combaterea noului coronavirus, subliniind că Franţa şi Germania acordă asistenţă fără să facă poze.

„Se vorbeşte mult de ajutorul chinez sau rus, dar de ce nu se vorbeşte că Franţa şi Germania au trimis două milioane de măşti şi zeci de mii de echipamente de protecţie Italiei?”, s-a întrebat retoric preşedintele francez într-un interviu acordat pentru „Corriere della Sera”, „La Stampa” şi „La Repubblica”.

„Poate că nu este suficient, dar este deja un început şi nu trebuie să ne lăsăm intoxicaţi de ceea ce spun partenerii şi concurenţii noştri internaţionali”, a insistat Macron.

Preşedintele francez i-a adus aminte Chinei că UE a ajutat-o la începutul epidemiei, livrându-i 50 de tone de materiale.

„Europa trebuie să fie mândră şi să se simtă puternică, pentru că aşa este”, a subliniat el.

Zilele trecute, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Amélie de Montchalin, a declarat că Beijingul şi Moscova „instrumentalizează” cu „imagini frumoase” ajutoarele acordate Italiei.

De altfel, Rusia duce o campanie activă de propagandă şi dezinformare în jurul Italiei, punând în scenă imagini cu militari şi echipamente şi inoculând ideea că europenii nu se ajută între ei. Această regie a atras atenţia şi presei italiene, care încearcă să-i afle părţile ascunse. Potrivit unei surse a cotidianului „La Stampa”, 80% din primul ajutor primit de Italia din partea Rusiei s-a dovedit a fi „absolut inutil”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite