Lupu: "Chişinăul este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Democrat Marian Lupu a declarat astăzi, la Chişinău, că Rusia reprezintă unul dintre principalii parteneri economici ai R. Moldova, iar Chişinăul este este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova.

"Avem nevoie de o viziune consensuală cu Rusia şi nu conflictuală. R. Moldova nu poate şi nu va ignora Federaţia Rusă. Geografic, politic, economic, Chişinăul este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova. Orice politician care susţine altceva, nu vrea să înţeleagă interesul naţional al Moldovei", a afirmat Marian Lupu, citat de Unimedia.

El consideră că, pentru bunăstarea cetăţenilor, conducerea trebuie să fie pragmatică şi constructivă, iar în condiţiile fragilităţii structurii exportului Republicii Moldova, lideri politici trebuie să militeze pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale, şi nu deteriorarea relaţiilor politice cu Rusia.

Marian Lupu s-a întors ieri de la Moscova, unde a semnat un acord de colaborare cu partidul Rusia Unită, condus de premierul rus, Vladimir Putin. Acordul a fost semnat de liderul democrat, Marian Lupu, şi de preşedintele Consiliului Suprem al Rusiei Unite, Boris Grîzlov. Potrivit celor două părţi, acordul va contribui la aprofundarea relaţiilor de cooperare atât între cele două partide, cât şi între state şi va duce la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale politice şi economice.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite