UPDATE Lupte în faţa parlamentului din Crimeea: pro-ruşii şi opozanţii se bat cu pietre şi sticle. Un bărbat a decedat

UPDATE Lupte în faţa parlamentului din Crimeea: pro-ruşii şi opozanţii se bat cu pietre şi sticle. Un bărbat a decedat

În faţa parlamentului regiunii Crimeea, pro-ruşii şi pro-europenii au început să se bată. FOTOGRAFII Ria Novosti

Sticle, pietre şi steaguri au zburat miercuri în faţa sediului parlamentului din oraşul Simferopol, unde pro-ruşii şi cei care sunt împotriva acestora au venit pentru a protesta  - unii în semn de nemulţumire, ceilalţi în semn de sprijin pentru noile autorităţi de la Kiev.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 17. 50 Cadavrul unui bărbat decedat probabil din cauza unei crize cardiace a fost găsit în faţa Parlamentului regiunii Crimeea, în oraşul ucrainean Simferopol, unde au loc confruntări între manifestanţi pro şi antiruşi.

„Potrivit informaţiilor preliminare, bărbatul a suferit o criză cardiacă", a anunţat, potrivit AFP, Ministerul Sănătăţii din regiunea autonomă Crimeea.

Conform unor surse citate de presa ucraineană, alte zeci de persoane au fost rănite în confruntări.

Două manifestaţii separate, ambele cu câţiva mii de participanţi, s-au înfruntat în faţa parlamentului. Pro-ruşii strigă „Rusia, Rusia!” şi „Berkut”, numele forţelor speciale folosite de regimul Ianukovici pentru dispersarea mulţimii din Euromaidan. Comunitatea musulmană strigă „Ucraina, Ucraina” şi „Crimeea nu este Rusia”. Pro-ruşii arborează drapele ruse, în timp ce tătarii au steaguri ucrainene, transmite corespondentul Russia Today. 

După ce ministrul interimar de interne ucrainean Arsen Avakov a anunţat miercuri dizolvarea unităţii de operaţiuni speciale Berkut din cadrul poliţiei ucrainene, autorităţile din portul Sevastopol din Crimeea au invitat membrii trupelor desfiinţate să vină aici.
 
Deja, locuitorii din Sevastopol şi-au ales un nou primar, cu cetăţenie rusă. Aproximativ 20.000 de persoane au protestat duminică în oraşul-port faţă de schimbarea de putere de la Kiev, pe care o califică drept „lovitură de stat a fasciştilor”. Ei l-au ales primar pe Alexei Chalov, cetăţean rus şi cunoscut om de afaceri în regiune, transmite agenţia de ştiri Navitor din Crimeea, preluată de publicaţia „The Moscow Times”. 
 

În întreaga peninsulă au loc astfel de manifestări de stradă. În oraşul estic Kerci, protestatarii au sfâşiat drapelul ucrainean, dându-l jos de pe sediul primăriei, şi l-au arborat în locul lui pe cel rus. 
 
Deja, tot mai mulţi locuitori din peninsulă s-au înscris în grupări paramilitare pentru a se „apăra” de fascişti.  
 

 

 
Crimeea a făcut parte din Rusia până când Hruşciov a dăruit peninsula republicii sovietice Ucraina. Două decenii după destrămarea URSS, mulţi ruşi încă mai consideră peninsula pământ rusesc. 
 
Săptămâna trecută, un oficial rus a anunţat că Rusia se va implica în acţiuni militare pentru a-şi menţine influenţa asupra Crimeei. „Dacă Ucraina se scindează, va izbucni un război. Vor pierde Crimeea în primul rând pentru că vom merge acolo şi o vom proteja, exact aşa cum am făcut în Georgia”, a declar oficialul sub protecţia anonimatului pentru publicaţia britanică „Financial Times”. 
 
 
CITEŞTE MAI MULT
 
Vocea Rusiei: „Ianukovici a trădat din prostie pură. În mod normal, el trebuia să fie deja mort, dar se pare că Dumnezeu îi are în pază pe proşti”„Este greu să prevezi că un preşedinte de ţară poate fi atât de idiot pentru a-şi trăda întreaga echipă, rudele şi aliaţii, fiind în acelaşi timp suficient de hâtru pentru a scăpa de sub supravegherea consilierilor de încredere”, scrie un jurnalist pe portalul în limba română al organizaţiei media  de stat Vocea Rusiei.
 
Rusia creează premise pentru intervenţie militară în Ucraina şi oferă cetăţenie locuitorilor din Crimeea: „Dacă vreţi să rămâneţi cu Rusia, vă vom susţine”După ce 10.000 de oameni au strigat la Sevastopol „Mamă Rusia, salvează-ne de fasciştii de la Kiev”, Moscova a anunţat că va oferi cetăţenie tuturor locuitorilor din Crimeea.
 
Parlamentul regiunii Crimeea se întruneşte în sesiune extraordinarăParlamentul regiunii autonome Crimeea se va întruni miercuri, în sesiune extraordinară, pe tema situaţiei de criză din Ucraina, informează site-ul Ukrinform.
 
Ministrul de Interne al Ucrainei: „Berkut nu mai există”. Autorităţile din Sevastopol cheamă ofiţerii în CrimeeaMinistrul interimar de interne ucrainean Arsen Avakov a anunţat miercuri dizolvarea unităţii de operaţiuni speciale Berkut din cadrul poliţiei ucrainene, principalul pilon în eforturile de reprimare a protestelor care au avut loc trei luni neîncetat în Piaţa Independenţei din Kiev. Imediat, autorităţile din Sevastopol, oraş pro-rus, au invitat membrii trupelor desfiinţate să vină aici.
 
VIDEO Poliţiştii ucraineni cer iertare în genunchi poporului pentru baia de sânge de la KievAproximativ 100 de membri ai trupelor de represiune Berkut mobilizate pentru dispersarea mulţimii de protestatari din Piaţa Independenţei din Kiev au îngenuncheat pe o scenă din Liov şi au cerut iertare oamenilor pentru rolul pe care l-au jucat în evenimentele tragice de săptămâna trecută, când cel puţin 88 de persoane şi-au pierdut viaţa în Euromaidan.
 
Şeful de cabinet al lui Ianukovici a fost împuşcatAndrei Kliuev, fostul şef de cabinet al preşedintelui demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar fi fost împuşcat, potrivit purtătorului său de cuvânt, transmite Associated Press.
 
Vitali Kliciko anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale din UcrainaFostul campion la box Vitalii Kliciko s-a declarat, marţi, candidat la alegerile prezidenţiale anticipate din Ucraina, programate pentru 25 mai, relatează AFP.
 
Viktor Ianukovici era pregătit să folosească trupe armate pentru a „strivi protestatarii ucraineni”Preşedintele ucrainenan Viktor Ianukovici era pregătit să mobilizeze mii de soldaţi pentru a „strivi” protestatarii din Euromaidan, înainte de a fi demis, sâmbătă, de parlament, arată o serie de documente găsite de activişti în apropiere de reşedinţa oficială a Lui Ianukovici. Autenticitatea documentelor încă nu poate fi confirmată.
 
„The Financial Times”: Rusia este pregătită pentru un război în Crimeea Un înalt funcţionar de la Moscova a declarat sub protecţia anonimatului că Rusia este pregătită să lanseze o ofensivă militară în Crimeea, republică autonomă din Ucraina, pentru a interveni în favoarea populaţiei ruse majoritare şi pentru a-şi apăra bazele militare.
 
De ce o nouă Ucraina este cel mai mare coşmar al Kremlinului: Moldova ar putea fi prima care preia mişcarea EuromaidanSchimbările fundamentale care se petrec zilele acestea la marginea Rusiei reprezintă cel mai mare coşmar al Kremlinului, notează un specialist în Ucraina. Nu este vorba doar despre extinderea birocraţiei UE atât de aproape de Moscova, ci de ceva de 10 ori mai rău: posibilitatea ca restul statelor aflate încă sub influenţa Moscovei să preia mişcarea Euromaidan. Prima ţară în care s-ar putea întâmpla asta este Moldova.
 
De ce revoluţia din Kiev ar putea declanţa un tsunami care să înconjoare întreaga Europă.„Haosul din Kiev ar putea declanşa un tsunami care rupe geamandurile Europei de Vest. Este o greşeală să credem că suntem simpli spectatori, de la o distanţă sigură”, scrie istoricul Mark Almond într-o analiză publicată de tabloidul britanic „Daily Mail”. Radicalizarea protestanţilor reprezintă, în opinia lui Almond, cel mai important risc care ar putea transforma un conflict aparent intern într-un război internaţional în toată regula.
 
FOTO Ucraina: după revoluţie, judecata. Protestatarii târăsc în Euromaidan un presupus lunetist responsabil pentru represiunea sângeroasă. Protestatarii ucraineni din Piaţa Independenţei, scena Euromaidanului în ultimele trei luni, au preluat controlul asupra mai multor clădiri în care au stat săptămâna trecută lunetiştii, responsabili pentru cea mai mare parte a celor aproximativ 100 de morţi înregistraţi într-o singură zi. Manifestanţii au capturat astfel cel puţin un presupus lunetist, pe care l-au târât în Euromaidan, unde l-au pedepsit pentru sângele vărsat.
 
Cum a devenit „Prinţesa gazului” una dintre cele mai puternice femei din lume. O eroină comparată cu Ioana D`Arc, mâna de fier în mănuşa de catifea care a strangulat corupţia, dar totodată femeia fără apărare în faţa oligarhilor care au nedreptăţit-o. Iulia Timoşenko este unul dintre cei mai marcanţi politicieni ucraineni din perioada post-sovietică. Este „sufletul” Revoluţiei Portocalii din 2004, moment despre care s-a crezut că va marca ruperea definitivă a clasei politice ucrainene de oligarhie şi de Rusia.

 

 

Sticle, pietre şi steaguri au zburat miercuri în faţa sediului parlamentului din oraşul Simferopol, capitala regiunii autonome Crimeea ce aparține Ucrainei. Pro-ruşii şi cei care sunt împotriva acestora au venit pentru a protesta  - unii în semn de nemulţumire, ceilalţi în semn de sprijin pentru noile autorităţi de la Kiev FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Sticle, pietre şi steaguri au zburat miercuri în faţa sediului parlamentului din oraşul Simferopol, capitala regiunii autonome Crimeea ce aparține Ucrainei. Pro-ruşii şi cei care sunt împotriva acestora au venit pentru a protesta  - unii în semn de nemulţumire, ceilalţi în semn de sprijin pentru noile autorităţi de la Kiev FOTO Reuters
  • Rănit în urma protestelor de stradă din Simferopol FOTO Reuters
  • Confruntări violente la Simferopol FOTO Reuters
  • Rănit în urma protestelor de stradă din Simferopol FOTO Reuters
  • Confruntări violente la Simferopol FOTO Reuters
  • Bărbat rănit grav în timpul protestelor de stradă din Simferopol FOTO Reuters
  • Două manifestaţii separate, ambele cu câţiva mii de participanţi, s-au înfruntat în faţa parlamentului. Pro-ruşii strigă „Rusia, Rusia!” şi „Berkut”, numele forţelor speciale folosite de regimul Ianukovici pentru dispersarea mulţimii dinpișața EuroMaidan, din centrul Kievului FOTO Reuters
  • Comunitatea musulmană strigă „Ucraina, Ucraina” şi „Crimeea nu este Rusia” FOTO Reuters
  • Pro-ruşii arborează drapele ruse, în timp ce tătarii au steaguri ucrainene FOTO Reuters
  • Atât pro-rușii, cât și opozanții regimului de la Kremlin, solidari cu ucrainenii pro-europeni din Piața Independenței (EuroMaidan) din Kiev, au ieșit pe străzile Simferopolului, capitala Republicii Autonome Crimeea din cadrul Ucrainei FOTO Reuters
  • Atât pro-rușii, cât și opozanții regimului de la Kremlin, solidari cu ucrainenii pro-europeni din Piața Independenței (EuroMaidan) din Kiev, au ieșit pe străzile Simferopolului, capitala Republicii Autonome Crimeea din cadrul Ucrainei FOTO Reuters
  • Atât pro-rușii, cât și opozanții regimului de la Kremlin, solidari cu ucrainenii pro-europeni din Piața Independenței (EuroMaidan) din Kiev, au ieșit pe străzile Simferopolului, capitala Republicii Autonome Crimeea din cadrul Ucrainei FOTO Reuters
  • Atât pro-rușii, cât și opozanții regimului de la Kremlin, solidari cu ucrainenii pro-europeni din Piața Independenței (EuroMaidan) din Kiev, au ieșit pe străzile Simferopolului, capitala Republicii Autonome Crimeea din cadrul Ucrainei FOTO Reuters
  • Republica Autonomă Crimeea din cadrul Ucrainei FOTO wikipedia.org
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările