Lupta pentru putere din UE se intensifică: premierul britanic David Cameron, acuzat de „şantaj”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic a fost acuzat duminică de şantaj, după ce ar fi afirmat că Marea Britanie ar putea ieşi din Uniunea Europeană dacă Jean-Claude Juncker, candidatul Popularilor Europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene, va  prelua funcţia de conducere.

Lupta pentru putere din interiorul Uniunii Europene trece în prim plan după alegerile europarlamentare de la 25 mai. Pentru prima dată, marile familii politice europene au înaintat şi câte o propunere pentru şefia Comisiei Europene. Acum, cel mai probabil, Jean-Claude Juncker va câştiga această funcţie, având în vedere că Popularii Europeni au cu 18 mandate mai mult decât Socialiştii Europeni. 

În plus, Juncker a reuşit să-şi asigure şi sprijinul Angelei Merkel, care până acum înclina mai degrabă către candidatul Socialiştilor, Martin Schulz.

De cealaltă parte însă, Parisul şi Londra nu-l vor pe luxembourghezul Juncker la şefia Comisiei.

Pentru a sublinia acest lucru, premierul britanic David Cameron ar fi declarat că, în cazul în care liderul Popularilor Europeni va prelua funcţia, Marea Britanie ar putea ieşi din UE. 

Aceasta pentru că Juncker, un euroentuziast convins, nu va permite Marii Britanii să-şi renegocieze condiţiile de aderare la UE.

Cameron a promis demararea acestui proces de renegocieri şi a legat toate campaniile electorale ale Partidului Conservator pe care îl conduce de această promisiune. 

Pariul lui Cameron împotriva lui Juncker i-a adus britanicului încă un aliat. Matteo Renzi, premierul Italiei, l-a descris pe candidatul Popularilor Europeni drept „un nume...dar nu unul potrivit pentru Comisia Europeană”. 

Până acum, David Cameron a reuşit să atragă de partea sa Ungaria, Olanda şi Suedia. În ton similar, şi Francois Hollande, preşedintele socialist al Franţei, se pare că va renunţa să-l sprijine pe Juncker, în contextul victoriei partidului extremist Frontul Naţional.

În acest context, Hollande va miza pe un candidat francez, încercând să meargă şi el pe cartea naţionalismului, spun analiştii. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/europarlamentare" target="_blank">View the story "europarlamentare" on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite