Lupta Occidentului cu ruşii naşte monştri în Balcani

Proteste în Macedonia, ca urmare a deciziei luate de preşedinte în scandalul interceptărilor Foto: AP

Noii lideri din Balcani au învăţat să le spună omologilor lor din Occident exact ceea ce vor să audă, însă acasă nu-şi pun în practică angajamentele luate, scrie „Foreign Policy“ într-o amplă analiză pe marginea acestui subiect.

La prima vedere, în special în comparaţie cu alte părţi ale lumii, zona Balcanilor pare să se îndrepte într-o direcţie bună în ceea ce priveşte democraţia. Ultimii ani au părut de bun augur pentru ambiţiile declarate ale statelor din zonă de a se alinia valorilor occidentale. 

În 2013, de pildă, Croaţia a aderat la Uniunea Europeană, după nouă ani în care a avut statutul de ţară candidată. Cu un an înainte, Serbia a devenit oficial candidată pentru statutul de membru al UE. În 2014, Albania s-a alăturat Muntenegrului şi Macedoniei, care sunt state candidate de câţiva ani. Până şi Kosovo, a cărui independenţă nu este recunoscută de cinci state membre UE, a semnat un Acord de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, o primă etapă în vederea unei potenţiale aderări la blocul comunitar. 

În plus, în decembrie anul trecut, NATO a invitat oficial Muntenegrul să se alăture Alianţei , iar o lună mai târziu, guvernul sârb a semnat Planul Individual de Acţiune al Parteneriatului cu NATO, ceea ce duce la întărirea cooperării dintre armata sârbă şi armatele din Vest. Albania şi Croaţia sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice din 2009, în timp ce încercarea Macedoniei de a se alătura Alianţei este împiedicată de disputa pe care o are cu Grecia referitoare la denumirea statului. 

Acţiunile Occidentului în plan diplomatic cu privire la Balcani au urmărit, de fapt, contracararea influenţei ruse în regiune şi consolidarea democraţiei şi statului de drept. 

Deşi eforturile Vestului păreau să aibă rezultatele scontate, o privire mai atentă asupra situaţiei arată că, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa, scrie „Foreign Policy“ într-o analiză cu privire la acest subiect. 

Regiunea Balcanilor este condusă de o nouă generaţie de lideri autocraţi, iar, uneori, acestora ajung să le fie complici factori de decizie americani şi chiar oficiali europeni.

Atât americanii, cât şi europenii au fost dispuşi să închidă parţial ochii când a venit vorba de corupţia care a cuprins ca o plagă guvernele din regiune, neacordând suficientă importanţă, dacă nu cumva chiar ignorând ascensiunea liderilor autocraţi în zonă.

Aceştia din urmă operează într-un mod diferit faţă de cei aflaţi la putere în anii ’90. La nivel internaţional, îmbrăţişează cu entuziasm linia Uniunii Europene cu privire la politica externă. Cu excepţia Serbiei, aceeaşi atitudine este adoptată şi în privinţa NATO. 

Sunt antrenaţi în a le spune diplomaţilor occidentali exact ce vor să audă. Acasă, însă, nu urmează principiile democratice. 

Menţinerea electoratului dependent de reţeaua de slujbe din sistemul de stat, subminarea oponenţilor prin formarea unor alianţe cu oligarhii şi controlul asupra presei şi justiţiei sunt doar câteva dintre formele prin care aceştia îşi menţin supremaţia. 

Joc dublu, fără ezitări

Statul muntenegrean, de pildă, se află, sub o formă sau alta, de 25 de ani sub conducerea actualului premier, Milo Djukanovic, şi a formaţiunii sale politice - Partidul Democrat al Socialiştilor. Din anul 2006, când Muntenegrul şi-a proclamat independenţa, Djukanovic a transformat acest stat într-un fief al afacerilor sale de familie. În 2007, procurorii italieni l-au acuzat de implicare în trafic cu ţigări şi spălare de bani în anii ’90, acuzaţii pe care le-a negat. Ascunzându-se sub umbrela imunităţii diplomatice, a evitat şi colaborarea cu procurorii.

În 2009, Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie a scris că averea lui Djukanovic se ridică la 15 milioane de dolari (circa 13,3 milioane de euro), în condiţiile în care salariul său este de numai 1.500 de euro pe lună. Fratele actualului premier, Aco Djukanovic, este, la rândul său, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, fiind principal acţionar al celei mai mari bănci de aici, al cărei principal client este tocmai guvernul. 

În Macedonia, condusă de un deceniu de partidul de centru-dreapta al lui Nikola Gruevski - VMRO-DPMNE, cazurile de corupţie au ajuns să fie la ordinea zilei. Anul trecut a izbucnit un scandal provocat de interceptări ilegale ale convorbirilor a 20.000 de persoane, printre care politicieni şi jurnalişti. Decizia recentă a preşedintelui macedonean, Gjorge Ivanov, de a amnistia circa 50 de personalităţi din ţară implicate în acest scandal, a scos mii de oameni în stradă.  

Macedonia a convocat alegeri parlamentare anticipate pe data de 5 iunie, după ce parlamentul a fost dizolvat în cadrul unui acord intermediat de UE pentru a pune capăt perioadei de mai multe luni de blocaj politic generat tocmai de acest scandal de interceptări.

Din Croaţia până în Albania, regiunea Balcanilor are lideri autocraţi care îmbracă haine de democraţi, însă atitudinea cameleonică a premierului sârb Aleksandar Vucic pare să iasă cel mai mult în evidenţă. 

Anul trecut, a fost unul dintre puţinii lideri din Balcani primiţi la Casa Albă, a semnat un acord cu NATO, dar nu se poate spune că a întors spatele Kremlinului. În octombrie anul trecut a fost la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin şi a semnat un acord pentru achiziţionarea de echipament militar rusesc. Sub conducerea lui şi presa independentă din Serbia a avut de suferit – potrivit organizaţiei Human Rights Watch, numărul atacurilor şi ameninţărilor la adresa jurnaliştilor sârbi a fost printre cele mai mari din regiune. 

Totodată, dorinţa de normalizare a relaţiilor cu Priştina, pe care Vucic o afişează în faţa Occidentului, nu are la bază nicidecum intenţia Serbiei de a recunoaşte independenţa Kosovo. 

Ajutaţi de contextul geopolitic

Liderii din Balcani profită, de fapt, de actuala situaţie geopolitică.  În contextul crizei ucrainene, priorităţile americanilor au devenit extinderea NATO şi prevenirea sau minimizarea influenţei Rusiei în regiune, mai ales în Serbia şi Muntenegru. În aceste condiţii, Djukanovic şi Vucic au devenit interlocutori preţioşi.

De asemenea, criza refugiaţilor a transformat Macedonia într-un important stat de frontieră, astfel că Uniunea Europeană trece cu vederea atitudinea autorităţilor de la Skopje, întrucât Macedonia împiedică intrarea refugiaţilor în UE pe ruta balcanică. În plus, atenţia oficialilor UE este distrasă de probleme interne legate, de pildă, de zona euro şi de posibila ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar. 

Iar autocraţii din Balcani se folosesc de legăturile lor cu SUA şi UE în special pentru a-şi submina adversarii politici pe plan local. În absenţa unei opoziţii puternice, menţinerea lor la putere este ca şi asigurată. 

Totuşi, notează  publicaţia „Foreign Policy“, tolerarea acestui comportament autocratic este un joc periculos, care s-ar putea dovedi şi costisitor.