În alegerile din 20 decembrie 2015, Partidul Popular, aflat la putere din 2011, s-a clasat primul, cu 123 de locuri în parlament, faţă de majoritatea absolută deţinută anterior (PP avusese 186 de deputaţi din totalul de 350). Socialiştii (PSOE) au obţinut cel mai slab scor din istoria partidului, cu 90 de fotolii, în comparaţie cu 120 în precedentul legislativ. Exasperaţi de austeritate şi scandalurile de corupţie, spaniolii au propulsat, în schimb, în prim plan două partide noi: Podemos – stânga radicală (65 de parlamentari) şi Ciudadanos – centru dreapta (40 de deputaţi).

PSOE a refuzat să susţină un executiv condus de liderul Popularilor, Mariano Rajoy, şi nu a reuşit să închege o alianţă cu cele două noi formaţiuni care au pus capăt sistemului bipartid. Pe acest blocaj final – extrem de impopular, potrivit sondajelor, în ochii alegătorilor – a mizat premierul Rajoy.

Notar de profesie, Rajoy (61 de ani), supravieţuitor în două accidente, de maşină şi elicopter, n-a ezitat, la începutul acestei luni, să-şi traducă, într-un interviu, strategia politică: Nu trebuie dispreţuite virtuţile prudenţei. Dacă nu ştii încotro să mergi sau dacă vor să te îndrepte într-o direcţie care nu-ţi convine, cel mai bine e să stai liniştit”.

Zis şi făcut: pentru scrutinul anticipat din 26 iunie mizează pe electoratul disciplinat al Popularilor şi pe absenteismul celui de stânga, care e decepţionat de impasul politic. O fundătură în care s-a ajuns după refuzul socialiştilor de a forma „marea coaliţie” PP-PSOE-Ciudadanos, propusă de Rajoy. Ulterior, Podemos a refuzat să se alăture ”pactului centrist” PSOE-Ciudadanos.

Nodul gordian s-a aflat, însă, în mâinile socialiştilor, de aceea secretarul lor general, Pedro Sanchez (44 de ani), e indicat acum de alegători ca fiind principalul responsabil al acestei crize politice: 36% sunt de această părere, în vreme ce Rajoy e arătat cu degetul de 25% din spanioli, iar Pablo Iglesias (38 de ani), liderul Podemos, de 19%.

Dacă va fi iar nevoie de o – aparent imposibilă – coaliţie de trei partide pentru a obţine majoritatea guvernamentală, atunci persistă riscul perpetuării impasului politic într-o ţară deja traumatizată de cinci ani de acută criză economică.

După finalul exclusivităţii celor două partide clasice şi proiectarea lor într-o neputinţă deplină de a constitui guvernul, dubla lor decapitare post-electorală ar fi un nou semn al dinamicii fără precedent de pe scena politică spaniolă.

Potrivit celor mai recente sondaje, Popularii şi Ciudadanos cunosc, în ultimele săptămâni, o uşoară creştere: până la 30% din intenţiile de vot în primul caz, respectiv 14-17%. De cealaltă parte, Podemos, pentru a răsturna tendinţa descendentă post-negocieri, a parafat o alianţă cu comuniştii şi verzii reuniţi în Izquierda Unida. Noua coaliţie, botezată Unidos Podemos (Uniţi, Putem”), e cotată cu 22%-24% din potenţialele voturi, devansându-i pe socialiştii aflaţi în uşor recul, creditaţi acum cu 20 de procente.

Dar Ciudadanos condiţionează alianţa cu Popularii de plecarea lui Mariano Rajoy din fruntea guvernului. Iar eventuala plasare a stângii radicale în faţa PSOE, detronarea acestuia din postura de prim reprezentant al stângii, ar însemna o umilinţă care ar duce, automat, la demisia lui Pedro Sanchez.

Susana Diaz (41 de ani), preşedinta guvernului regional al Andaluziei, principalul bazin electoral socialist, cere, deja, o analiză internă în partid, după alegeri. Diaz e susţinătoarea unei opţiuni care câştigă teren: mai degrabă PSOE să-i lase pe Populari să guverneze, decât să sprijine formarea unui guvern condus de Podemos, având în vedere riscul ulterior al devorării socialiştilor de către tânăra forţă cu accente populiste, născută în ianuarie 2014 cu scopul de a transforma protestul exprimat de mişcarea Indignaţilor în vector al schimbării politice.

Un obiectiv ce începe să fie atins. După finalul exclusivităţii celor două partide clasice şi proiectarea lor într-o neputinţă deplină de a constitui guvernul, dubla lor decapitare post-electorală ar fi un nou semn al dinamicii fără precedent de pe scena politică spaniolă.  

Urmează, aşadar, o vară fierbinte în Spania. Mai ales după alegerile din 26 iunie.