Însă chiar pe fondul actualei crize, instabilitatea politică la nivel mondial a continuat să crească. De la campania de fake news cu epicentrul la Moscova, la tentativele de furt de informaţii cu privire la vaccinuri, cu un preşedinte american imprevizibil, care se răzbună pe Twitter, sunt o mulţime de semnale care ne arată că în viitorul apropiat securitatea europeană va fi pusă la încercare în multiple moduri.

De aceea, scăderea bugetului apărării europene pentru următorul Cadru Financiar Multianual, aşa cum a propus săptămâna trecută Comisia Europeană, este o mişcare neinspirată, care riscă să ne lase descoperiţi în faţa pericolelor care pândesc la tot pasul.

Câteva fapte

Ajutorul medical acordat de către Federaţia Rusă şi China statelor europene – cu precădere Italiei – a fost urmat de o campanie uriaşă de fake news şi dezinformare, promovată atât de Moscova, cât şi de Beijing, cu scopul de a submina societatea europeană în ansamblul ei. FBI şi Departamentul American pentru Securitate Internă au avertizat, acum câteva zile, asupra activităţilor de spionaj ale Chinei pentru sustragerea datelor despre dezvoltarea unui vaccin şi a unor tratamente pentru combaterea virusului SARS-COV-2.

Sistemul medical european, printre altele, a fost şi el lovit de recentul val de atacuri cibernetice. Experţii de la Praga au afirmat, recent, că atacurile cibernetice care au vizat mai multe spitale precum şi Ministerul Ceh al Sănătăţii de-a lungul săptămânilor trecute sunt, probabil, legate de hackerii de la Moscova.

În acelaşi timp, SUA au anunţat retragerea din acordul Open Skies, care asigura o minimă transparenţă între NATO şi Federaţia Rusă, contribuind, astfel, la securitatea europeană.

Pe fondul şocului economic provocat de pandemia de COVID-19, planurile UE pentru înfiinţarea unui fond de apărare sunt puse sub semnul întrebării. Concluzia este clară: este momentul să regândim viitorul securităţii europene.

O scurtă radiografie a bugetelor pentru apărare

Deşi Uniunea Europeană nu poate să înlocuiască rolul statelor membre de a crea sisteme de securitate adaptate la mediul geopolitic actual, ea poate, în schimb, să încurajeze statele membre să colaboreze în această privinţă.

Fondul European de Apărare a fost propus de către Comisia Europeană în 2018, cu scopul de a coordona, completa şi consolida eforturile statelor membre în domeniul apărării. De la 13 miliarde de euro propuse iniţial de către Comisie pentru perioada 2021-2027, bugetul apărării a scăzut, conform ultimei propuneri, la 8 miliarde. Motivul: impactul negativ al COVID-19 asupra economiilor europene şi necesitatea de a contracara, în primul rând, efectele socio-economice ale acestei crize.

Pe lângă Fondul European de Apărare, alte 6.5 miliarde de euro erau destinaţi mobilităţii militare europene – modernizarea sistemelor de transport ale Europei, pentru ca armatele statelor membre să se poată mişca mai uşor pe teritoriul european în cazul unui viitor conflict armat. Planul militar de mobilitate a fost scos din ultimele propuneri ale Comisiei pentru următorul CFM.

Mai mult decât atât, pandemia de COVID-19 nu a anulat nici crizele politice din regiunea Orientului Mijlociu, nici vulnerabilităţiile flancului estic al NATO, nici ambiţiile Chinei pe plan internaţional.

Departamentul Apărării al SUA cere Congresului, pentru anul fiscal 2021, 705.4 miliarde de dolari – o scădere de 13 miliarde faţă de anul în curs.

Deşi analiştii au prevăzut scăderea cheltuielilor militare la nivel global în acest an (după 5 ani de creştere consecutivă şi după ce, anul precedent, acestea au atins cifra record de aproape 2 trilioane de dolari), China pare să se pregătească de război. Xi Jinping a anunţat, recent, intensificarea pregătirii forţelor combatante şi a capacităţii de a derula operaţiuni militare. În ciuda impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra economiei chineze, Beijing-ul îşi propune creşterea cheltuielilor pentru apărare cu 6.6% faţă de anul trecut. Tot în ciuda pandemiei, forţele armate ale Chinei au rămas active în Marea Chinei de Sud şi în zona Taiwanului.

Conform Institutului Internaţional pentru Cercetări de Pace din Stockholm  – institut internaţional independent, dedicat cercetărilor cu privire la conflicte şi armamente – în planul bugetar pentru perioada 2020-2022, Federaţia Rusă prevede şi ea o creştere a bugetului destinat apărării. Cu toate acestea, planurile lui Putin pot fi alterate din cauza scăderii economice anticipate în contextul pandemiei de coronavirus.

În timp ce China şi Rusia par să crească bugetul pentru apărare, UE îl scade.

Cum rămâne cu securitatea europeană post-COVID-19?

Contracararea efectelor economice ale pandemiei de COVID-19 în Europa va necesita resurse colosale, însă sub nicio formă ele nu trebuie mobilizate cu costul securităţii noastre.

Stimularea cooperării şi consolidarea capacităţii Europei de a se autoapăra trebuie să rămână o prioritate cheie a Uniunii, mai ales în contextul pandemiei actuale. Nu trăim un moment al relaxării geopolitice, ba chiar din contră, iar apărarea europeană, aşa incipientă cum e, are nevoie de investiţii mult mai mari.

Terorismul, migraţia, atacurile cibernetice, dezinformarea, competiţia economică agresivă şi tensiunile în cadrul parteneriatelor strategice reprezintă provocări care vor continua să marcheze Uniunea în ansamblul ei. Contracararea eficientă a acestora este imposibilă fără noi tehnologii şi echipamente de apărare.

Facilitarea circulaţiei trupelor şi a mijloacelor militare este esenţială pentru securitatea europeană. În contextul unui eventual conflict armat în Lituania, de exemplu, armatele europene trebuie să acţioneze rapid şi eficient. O reţea de transport bine echipată, simplificarea formalităţilor vamale şi standardizarea regulilor şi a procedurilor vor reduce timpul necesar pentru transportul echipamentelor militare din Ploieşti, de exemplu, în Lituania. Astfel, Lituania va primi ajutorul necesar în câteva zile, nu în câteva săptămâni – când va fi, poate, prea târziu.

Viitorul securităţii europene post-coronavirus depinde, în mare măsură, şi de „sănătatea” relaţiei transatlantice. Pandemia de COVID-19 ne-a arătat, încă o dată, intenţia SUA de a promova politica “America first”. Retragerea SUA din acordul Open Skies este ultimul exemplu în acest sens. Un control internaţional eficient al armamentelor, dezarmării şi neproliferării este mai mult decât necesar, având în vedere vulnerabilitatea flancului estic al Europei. Este, deci, momentul pentru o nouă strategie europeană, una care să ţină cont de această realitate.

Nucleul relaţiei transatlantice rămâne însă NATO. În contextul pandemiei, Alianţa Nord-Atlantică a arătat o prezenţă rapidă şi constantă în Europa, acordând sprijinul necesar statelor în nevoie. Pe de altă parte, în condiţiile actualei crize, Defender Europe 20 – cel mai amplu exerciţiu militar al NATO programat pentru acest an – va fi redus în amploare. Exerciţiul este esenţial pentru consolidarea pregătirii strategice a Alianţei, pentru mobilitate şi interoperabilitate, atât de necesare pentru flanc estic al Alianţei.

Revenind la finanţe, menţinerea NATO ca principal garant al securităţii europene nu este posibilă fără o alocare centralizată şi coordonată de resurse semnificative. Problemele economice post-pandemie nu ar trebui să aibă un efect negativ asupra finanţării Alianţei.

Este timpul ca Europa să regândească noţiunea de securitate. Aşa cum NATO a anunţat elaborarea unui plan de răspuns la pandemii – listate întotdeauna ca fiind unele dintre marile ameninţări la adresa securităţii statelor – nici UE nu trebuie să uite de natura complexă şi, uneori, non-militară a actualelor provocări.

Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea europeană în ansamblul ei poate la fel de mult cum ar fi făcut-o un război militar clasic. Nu am fost pregătiţi pentru pandemia de coronavirus, la fel cum nu suntem încă suficient de pregătiţi pentru efectele crizei climatice.

Securitatea europeană într-o lume a globalizării înseamnă resurse financiare adecvate pentru echipamente şi tehnologii, pentru mobilitate şi interoperabilitate. Înseamnă o creştere a capacităţii militare a Uniunii, în paralel cu menţinerea parteneriatelor strategice cu SUA şi, în special, cu NATO. Securitatea europeană post-coronavirus include pandemiile, criza climatică, războiul cibernetic sau dezinformarea într-o strategie comprehensivă.

Preşedinţia UE în semestrul doi al acestui an va fi a Germaniei, unul dintre cele mai puternice state europene, atât economic, cât şi din perspectivă militară.

Este crucial ca securitatea europeană post-COVID-19 să fie una dintre priorităţile de pe agenda Berlinului, dar şi de pe agenda următorului summit G7. Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat interesul cu privire la participarea Federaţiei Ruse la summit-ul din acest an. Ca urmare a anexării Crimeei în 2014, Rusia a părăsit G8. Invitaţia stârneşte însă reacţii negative în rândul celorlaţi lideri G7. Boris Johnson şi Justin Trudeau şi-au manifestat dezacordul în acest sens.

Chestiunile legate de securitatea europeană trebuie tranşate foarte clar cu partnerii transatlantici. O Europă mai puternică, pe picioarele ei, nu este o slăbire a NATO, ba chiar dimpotrivă. Este o întărire a Alianţei.