Lukashenko rămâne un partener dificil pentru Putin

Putin şi Lukashenko, Soci 2021 Foto: DW

Portretizat de presa occidentală ca ultimul dictator al Europei, Lukashenko conduce Belarusul cu mână forte din 1994, dar a fost un partener nu tocmai facil pentru Kremlin în ultimele decenii, motiv pentru care Federaţia Rusă a tăiat în 2010 o mare parte a fondurilor acordate Minskului.

În 2019, cu puţin timp înaintea izbucnirilor celor mai ample proteste din istoria Belarusului, autorităţile de la Minsk au arestat 32 de mercenari ruşi, sub suspiciunile organizării unei lovituri de stat. Acelaşi Lukashenko a reluat legăturile cu Statele Unite care şi-au retrimis un ambasador la Minsk, nu a recunoscut anexarea Crimeei în 2014, s-a opus construirii unei baze militare ruse în Belarus şi a încercat să diminueze dependenţa faţă de petrolul rusesc.

Dar, cel mai important aspect este faptul că Lukashenko a făcut tot posibilul ca Uniunea Statală Rusia-Belarus să fie aproape nefuncţională, care cu excepţia câtorva organisme supra statale, printre care şi presa ceea ce a permis ce-i drept promovarea propagandei ruse, nu a reuşit să pună în practică prevederi ample precum crearea unui sistem judiciar, guvern şi parlament comun, monedă unică, sau politici comune fiscale şi vamale.

Astfel, elitele ruseşti îl privesc pe Lukashenko ca un lider frustrant şi alunecos, motiv pentru care nu manifestă o încredere totală faţă de el. Cu toate acestea, pe fondul protestelor din 2019, menţinerea liderul bielorus, sub forma unui conflict îngheţat intern, a fost cea mai bună soluţie pentru Moscova, putând creşte presiunea la adresa lui Lukashenko dar şi pregăti terenul pentru o tranziţie a regimului de la Minsk în favoarea propriilor interese. De altfel, protestele din Belarus, care nu sunt noi în istoria recentă a acestei ţări, nu sunt unele de factură geopolitică, aşa cum a fost în Ucraina în 2014 atunci când ucrainenii au manifestat pro UE în contrast cu Federaţia Rusă.  Cu toate acestea, începând cu 2010, pentru a balansa relaţia cu Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, Lukashenko  a mizat pe narativul naţionalismului. După un deceniu al unei retorici de acest tip, unirea Rusiei cu Belarus este un subiect nu tocmai confortabil pentru societatea belorusă.

În contextul tensiunilor interne din Belarus, Kremlinul a găsit pârghiile necesare pentru a creşte influenţa asupra lui Lukashenko, iar în urma întâlnirii acestuia cu Vladimir Putin la Soci, în februarie 2021, Moscova anunţa un sprijin de 1,5 miliarde USD pentru Belarus. Lukashenko a acceptat ajutorul financiar dar s-a opus creşterii investiţiilor strategice ale companiilor private ruse.

Cazul Roman Protasevich a agravat şi mai mult relaţia Minskului cu Occidentul, însă Rusia s-a poziţionat ferm în sprijinul lui Lukashenko faţă de criticile internaţionale, blocând chiar tranzitul unor companii aeriene care au aunţat evitarea survolării spaţiului aerian belorus, aşa cum, spre exemplu este cazul Austrian Airlines. Svetlana Tikhanovskaya a făcut chiar un apel pentru un “boicot economic total” împotriva regimului Lukashenko, iar orice sancţiuni suplimentare pe care UE le va impune Belarusului va afecta indirect şi Federaţia Rusă, care, supusă la rândul său unor sancţiuni internaţionale reuşea să mascheze prin intermediul ţării vecine o serie de importuri de la materii prime până  la produse alimentare.

Vladimir Putin chiar a făcut referire la dublul standard al Uniunii Europene care nu a reacţionat în 2013, atunci când un avion care îl transporta pe Hugo Morales spre Bolivia, după ce acesta participase la un summit în Rusia, a fost nevoit să aterizeze în Viena, în contextul în care SUA doreau să îl aresteze pe Edward Snowden.

Sigur, ceea ce nu spune preşedintele Putin este că, spre deosebire de incidentul din 2013, deturnarea avionului care îl transporta pe Protasevich nu a încălcat dreptul internaţional, în speţă Convenţia de la Chicago din 1994 care prevede că avioanele civile nu pot fi forţate să aterizeze de către aeronave militare într-o altă destinaţie decât cea oficială. Hugo Morales, se afla la acea dată într-un avion prezidenţial. Mai mult, avionul acestuia nu a fost interceptat de alte aeronave militare, ci a fost nevoit să aterizeze în Viena întrucât nu i s-a mai oferit accesul de a tranzita alte ţări.

Recenta întâlnire de la Soci, la finalul lunii mai 2021, i-a adus pentru prima oară pe Lukashenko şi Puntin, în mod oficial, în tabăra anti Occidentală, cei doi construind un narativ comun prin care Vestul doreşte destabilizarea propriilor ţări. Moscova a anunţat demararea celei de-a doua tranşe din sprijinul financiar amintit mai sus, însă întâlnirea de cinci ore în spatele uşilor închise arată tensiunea existentă încă între cei doi lideri.

Lukashenko va face orice îi stă în putinţă pentru a stopa creşterea influenţei Kremlinului în Belarus, însă o politică eocnomică coercitivă a Uniunii Europene faţă de Minsk îi va limita opţiunile de manevră în relaţia cu Vladimir Putin. Nu întâmplător, presa rusă l-a portretizat pe Lukashenko asemeni lui Bashar al Assad.