Londra după Jocurile Olimpice: „Sper ca acest eveniment să mai alunge din cinismul de aici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Londonezii speră ca atmosfera de sărbătoare să se prelungească şi după încheierea Jocurilor Olimpice. FOTO Reuters
Londonezii speră ca atmosfera de sărbătoare să se prelungească şi după încheierea Jocurilor Olimpice. FOTO Reuters

Pe străzile din Londra se întâmplă ceva straniu: au dispărut privirile goale, costumele business şi cerul gri. În locul lor au apărut zâmbete calde, ţinute colorate şi chiar licărirea soarelui.

Febra olimpică a transformat oraşul. Niciunde acest sentiment nu a fost mai pronunţat decât la Parcul Olimpic, sursa noii stări a naţiunii: cea de veselie, comentează CNN.  În urmă cu câţiva ani, acest colţ din estul Londrei era un teren nefolosit, contaminat şi neglijat de câteva decenii. Acum este un parc, plin cu fori sălbatice, artă publică şi facilităţi sportive de prima clasă. Şi oameni, mulţi oameni.

Timp de două săptămâni, în acest loc s-au perindat mii de fani sportivi cu feţele pictate şi îmbrăcaţi colorat, dansând şi glumind. În interiorul parcului, aleile de pe malul râului, acoperite cu flori de toate culorile curcubeului, îi conduc pe vizitatori la arene : vizibilul Stadion Olimpic, Velodromul cuprinzător şi Centrul Acvatic.

   

„Este doar formidabil; ceea ce au făcut este fantastic: stadioanele sunt uimitoare, iar peisajul arată foarte bine“, a declarat pentru CNN unul dintre vizitatori, Bethan Slater.

Britanica a afirmat că a fost norocoasă să vadă parcul încă din faza de construcţie: „Transformarea de la un loc noroios şi maşinăriile de atunci este uimitoare. Atmosfera este încântătoare, cu adevărat primitoare şi pozitivă şi se vede buna organizare chiar şi în faptul că nu sunt cozi la toalete“. Atmosfera  din capitala britanică, pe perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice a fost departe de toate estimările: nici urmă de trafic blocat, dezastru la bilete sau probleme în securizarea zonei.

Candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney a atras mânia premierului britanic David Cameron şi a primarului londonez Boris Johnson atunci când, cu doar câteva zile înainte de ceremonia de deschidere, el a spus că sunt semne „dezamăgitoare“ că britancii nu pot să facă faţă evenimentului sportiv, ba chiar a pus sub semnul întrebării angajamentul poporului britanic. 

Fostul director al Comitetului Olimpic Internaţional, Michael Payne, a spus că astfel de reacţii erau de aşteptat înaintea Olimpiadei, fiind întânite şi în ţările gazdă anterioare ceremoniei de deschidere.

În multe state, în cele două săptămâni de dinaintea Jocurilor Olimpice, există o stare de paranoia, cum că ceva nu va merge conform planului, că ne vom face de râs în faţa întregii lumi“, a spus el. Aceeaşi părere este împărtăşită şi de Slater: „Am avut atât de multe probleme în obţinerea biletelor, încât eram puţin dezamăgită de tot, însă odată ce am ajuns acolo mi-a plăcut enorm“. 

Un vizitator scoţian la Londra a spus că Jocurile Olimpice au fost o distragere bine-venită de la ştirile internaţionale şi naţionale mai puţin pozitive. „Este destul negativism în Marea Britanie şi peste tot în lume în momentul de faţă din cauza recesiunii, dar acest eveniment a fost fenomenal, i-a adus pe toţi împreună“, a spus el.

Pete Reed, canotorul britanic medaliat cu aur, a spus că sprijinul şi optimismul mulţimii l-au ajutat pe el şi pe ceilalţi competitori să ajungă pe podium în număr mai mare decât se aşteptau.

Pentru câteva săptămâni, ochii lumii au fost aţintiţi asupra Londrei şi, spre surprinderea tuturor, totul a decurs bine. Munca grea a fost răsplătită şi ţara, cel puţin temporar, poate să se ridice de sub carapacea de cinism, să se relaxeze şi pur simplu să se bucure de moment. Întrebarea pe care şi-o pune CNN este dacă această stare de bunăvoie va dura şi de acum înainte, după ce torţa olimpică a fost stinsă şi ultimul sportiv şi-a strâns bagajele şi a părăsit Satul Olimpic. „Va fi acest optimism una dintre moştenirile de la Jocurile Olimpice de la Londra, alături de spaţiile verzi, arenele şi setea sportivilor de succes“, se întreabă publicaţia citată. 

Slater este printre cei care speră că Jocurile Olimpice vor avea un impact de durată asupra oraşului şi oamenilor. „Este posibil ca nivelul bucuriei şi optimismul creat de eveniment să nu dureze“, admite ea. „Dar sper ca asta să anihileze din cinismul de aici şi să ajute oamenii să vadă câte se pot face când toată lumea este unită“. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite