Londra, blocată în alegeri europarlamentare fără noimă şi în eternul Brexit, în căutarea unui miracol

FOTO EPA - EFE

La aproape trei ani după referendumul privind Brexit, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 23 mai în Regat au loc alegeri pentru Parlamentul European.

Un paradox egal doar cu singularitatea pe care a creat-o Marea Britanie accesând articolul 50 din Tratatul de la Lisabona la 29 martie 2017 şi ratând ieşirea din UE în urmă cu o lună, motivând decizia Consiliului European din 11 aprilie care a stabilit amânarea ieşirii până la 31 octombrie. Asta dacă nu cumva premierul Theresa May face o minune.

Cum aduci la votul pentru Parlamentul European votanţii Brexit? Pentru mandate cu termen foarte redus

Marele paradox al acestor alegeri este cum să aduci la vot alegătorii care au votat pentru ieşirea din UE şi care sunt furioşi în primul rând pe Conservatori şi pe Theresa May, care nu a putut livra ceea ce promisese, după propriul calendar. De ce ar mai veni ei la vot? Pe de altă parte, şi Laburiştii au o problemă majoră din cauza aceleiaşi ambiguităţi a poziţiei partidului faţă de Brexit, pe care majoritatea l-ar dori inversat şi Marea Britanie revenită în UE, în timp ce liderul Jeremy Corbyn rămâne pe poziţii de susţinere a aplicării referendumului şi a ieşirii din UE.

Peste toate se adaugă apariţia a două noi partide care polarizează deja disputa politică pe liniile de forţă care au monopolizat politica britanică de 3 ani: Brexit Party al lui Nigel Farange, fostul preşedinte al UKIP - Partidul Independent din Marea Britanie şi unul dintre principalii artizani ai Brexit-ului - şi Change UK, partidul pro-UE apărut din fuziunea unui grup de laburişti dizidenţi cu conservatorii pro-UE, într-un efort de a obţine un al doilea referendum, fapt susţinut şi de linia a doua din Partidul Laburist.

Dacă Partidul Conservator pare să se îndrepte spre cea mai mare înfrângere din existenţa sa - cu sondaje situându-l la circa 15% din intenţiile de vot faţă de 27% pentru Brexit Party - Laburiştii se menţin în prim plan, dar sunt dublaţi de Change UK, care beneficiază chiar şi de candidatura simbolică a surorii lui Boris Johnson, un Brexiter conservator de prim rang, fost primar al Londrei şi ulterior Ministru de Externe, un posibil succesor al Theresei May la conducerea partidului. Este vorba despre scriitoarea şi jurnalista Rachel Johnson, care susţine rămânerea în UE a Marii Britanii.

Repolarizarea transpartinică pro/anti-UE faţă cu ambiguitatea partidelor tradiţionale

Deci în afara paradoxului de a-i aduce la vot pe cei care au votat pentru părăsirea UE acum 3 ani, problema Brexiter-ilor e dublată de aceste lovituri, venite de la partide noi care reunesc votanţi transpartinici tradiţionali şi polarizează discursul pro Brexit şi pro UE. De aceea singura şansă a Brexiterilor de a aduce oameni la vot este aceea de a transforma toată campania într-un vot ascuns pentru un referendum pentru sau împotriva Brexit, pentru sau împotriva rămânerii în UE.

Nu mai puţin complicată e mobilizarea nu numai a votanţilor, ci şi a candidaţilor, care ştiu că e posibil ca mandatul lor să fie foarte scurt sau chiar să nu mai ajungă să preia acest mandat, dacă minunea unei soluţii până la 1 iunie pentru Brexit ar fi realizată în Parlament. Numai că voturile de până acum au arătat clar că Parlamentul este scindat la limită şi că nici Theresa May nu-şi poate trece acordul, nici formula de ieşire fără acord nu e îmbrăţişată de majoritate, cum nici reluarea unui referendum pentru a rămâne în UE - sau măcar a pasa alegătorilor opţiunea - nu a fost acceptată. Şi e tot mai greu să convingi publicul, oricare public, să se mobilizeze în alegeri cu valoare de întrebuinţare redusă, dar care cheltuieşte bani şi efort politic.

Theresa May FOTO EPA-EFE

Miracolul doamnei May nu mai vine să întregupă coşmarul alegerilor europene

Liniştea din perioada Paştelui nu a adus clarificări şi Theresa May nu a intrat încă în Parlament pentru a relua tema Brexit. Ca şi cum nu ar mai exista, deşi e cheia actualelor alegeri europarlamentare. Care ar putea fi evitate, în cazul puţin probabil al unei mişcări miraculoase, care ar decide fie un riscant Brexit fără acord – respins de majoritatea parlamentară – fie validarea de ultimă oră a Acordului respins deja de trei ori.

În caz contrar, demisia doamnei May şi înlocuirea cu Boris Johnson de pe poziţii hard-Brexit ar mai putea să salveze voturile conservatorilor. În caz contrar, cea mai probabilă soluţie este o răsturnare a Guvernului May după alegeri, pe baza rezultatelor proaste ale Conservatorilor şi ale rezultatelor cumulate ale Laburiştilor pro-UE şi ale Chenge UK.

Adevărul e că şi această perspectivă e complicată. Formal, componenţa Parlamentului nu s-a schimbat, dar noile reaşezări pot duce la migraţii post-electorale către Brexit Party – ce poate astfel intra în Parlament – şi către Change UK, cu precădere de la conservatori. În plus, presiunea pe Jeremy Corbyn poate determina schimbarea sa de la conducerea Partidului Laburist sau măcar convingerea sa să susţină un nou referendum, cu preluarea majorităţii de către laburişti, împreună cu Change UK şi partidele pro-europene regionale precum Naţionaliştii scoţieni.

O rază e speranţă pentru partida pro-europeană după 23 mai?

Partida pro-europeană a câştigat mult din ambiguitatea şi eşecurile succesive în Parlament ale conservatorilor, dar şi din încăpăţânarea doamnei May de a nu se retrage din postura de premier după eşecul la vot al acordului său pentru Brexit. Pentru susţinătorii rămânerii în UE, alegerile europarlamentare sunt un motiv de mobilizare şi de susţinere a opţiuni lor ca un al doilea referendum.

Pentru votanţii părăsirii UE e mai dificil să fie convinşi să vină la vot, mai ales că activiştii conservatori sunt într-o adevărată grevă şi resursele financiare lipsesc în aceste alegeri, ca şi entuziasmul şi temele mobilizării propriului electorat, în timp ce Brexit Party, cu oricâtă susţinere ar fi cotat în sondaje, are aceleaşi dificultăţi în a mobiliza să vină la vot la europarlamentare votanţii pro-Brexit. Deci o şansă majoră ca la aceste alegeri cu iz de politică internă de top, partida pro-UE să reuşească o victorie categorică. Asta chiar în ciuda sondajelor de opinie a votanţilor virtuali pro-Brexit care nu au motive să vină la vot.

Deci la capitolul mobilizare, partida pro-europeană abordează nu numai cu naturaleţe, dar şi cu legitimitate şi speranţă aceste alegeri, în timp ce Brexiter-ii sunt dezamăgiţi, nu au programe coerente şi nu pot explica nici propria acţiune, nici nevoia de a venit la vot a celor care se opun menţinerii Marii Britanii în Europa, dar care sunt chemaţi să voteze la alegerile pentru reprezentarea Regatului în Parlamentul European. Iar un miracol e greu de aşteptat sau de sperat de la Guvernul May.