Locuitorii unui sat din Elveţia sunt chemaţi să decidă dacă pleacă pentru cel puţin zece ani de acasă pentru a permite distrugerea unui depozit de muniţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia din 1947 de la Mitholz FOTO Wikimedia
Explozia din 1947 de la Mitholz FOTO Wikimedia

Locuitorii unui sat din Elveţia tocmai au aflat că trebuie să îşi părăsească pentru cel puţin zece ani casele pentru a permite distrugerea unui depozit de muniţii datând de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

Depozitul de muniţii din Mitholz, în cantonul Berna, s-a prăbuşit parţial şi o bună parte din cei 3.500 de explozivi pe care îi găzduieşte se află acum sub stânci.

Autorităţile şi-au propus să cureţe întreaga zonă, pentru a evita o nouă tragedie, precum cea din 1947, când nouă persoane au fost ucise în urma unei explozii.

Amânată decenii la rând, operaţiunea de curăţare este considerată o prioritate acum.

Potrivit unor experţi, riscul este inacceptabil şi operaţiunea de curăţare trebuie începută cât mai repede cu putinţă. Dar aceasta ar urma să dureze cel puţin zece ani şi necesită efectuată în lipsa locuitorilor, întrucât presupune lucrări de risc ridicat şi închiderea unor drumuri.

Prin urmare, locuitorii din Mitholz au fost chemaţi la un referendum pentru a decide dacă vor sau nu să plece de acasă pentru cel puţin zece ani. Decizia va fi cunoscută până la 17 aprilie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite