Locuitorii din Atena, sfătuiţi să rămână în case după ce nori groşi de fum au acoperit cerul deasupra oraşului FOTO

Locuitorii din Atena, sfătuiţi să rămână în case după ce nori groşi de fum au acoperit cerul deasupra oraşului FOTO

Atena afectată de incendii. FOTO Gettyimages

Autorităţile din Grecia au cerut locuitorilor Atenei să rămână în case şi să ţină geamurile închise, miercuri, după ce incendiile de pădure care au izbucnit în nordul oraşului au acoperit cerul cu un strat gros de fum negru, relatează Reuters.

„Incendiul este încă activ, întins pe un perimetru larg cu degajare puternică de căldură”, a spus un oficial al brigadei de pompieri.
 
 
Peste 500 de pompieri s-au luptat cu flăcările la poalele muntelui Parnitha, la marginea Atenei, cu ajutorul a nouă elicoptere speciale, cinci avioane şi armatei. Zona este una cu vegetaţie densă.
 
În ciuda căldurii sufocante şi a condiţiilor înăbuşitoare, observatorul naţional a sfătuit oamenii din oraş să ţină ferestrele închise şi să reducă mişcarea în exterior din cauza particulelor nocive din aer.
Un incediu ardea puternic, dar alte trei se diminuau şi nu au fost raportate victime.
 
Flacările s-au aprins marţi în oraşul Varympompi, la aproximativ 20 km nord de centrul Atenei. La temperaturi caniculare, s-a răspândit în oraşele din apropiere arzând case şi maşini şi forţând locuitorii să fugă.
 
"Slavă Domnului că nu am avut nicio pierdere de vieţi omeneşti până acum", a declarat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis după o vizită de inspecţie devreme miercuri.
 
Operatorul reţelei electrice IPTO a încercat să restabilească energia electrică în părţi din regiunea metropolitană după ce incendiul a deteriorat porţiuni ale reţelei.
 

FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
  • FOTO Gettyimages
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările