Macron şi-a prezentat proiectul european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emmanuel Macron a susţinut astăzi un discurs în faţa europarlamentarilor reuniţi la Strasbourg. Obiectivul preşedintelui francez este de a mobiliza factorii de decizie în jurul ambiţiei sale cu privire la „refondarea Europei”.

Preşedintele Franţei se concentrează astăzi pe pagina europeană a agendei sale.

El a venit astăzi în Parlamentul European pentru a-şi prezenta punctul de vedere asupra „refondării Europei”, o abordare care nu stârneşte entuziasm la Berlin şi la Budapesta, notează Ouest-France.

După discursul în Parlamentul European, Macron se va deplasa la Épinal, în estul Franţei, pentru a lansa „consultările cetăţeneşti europene” în faţa a 200-300 de persoane.

Discursul lui  Macron

Apreciind că Uniunea Europeană este „prea slabă, prea lentă, prea ineficientă“, Emmanuel Macron a pledat pentru un nou suflu.

„Propunerile mele au fost făcute acum câteva luni, în special la Sorbona“, a amintit preşedintele francez.

El s-a declarat în opoziţie cu cei care apără democraţiile iliberale, cum ar fi Ungaria lui Viktor Orban.

Şi-a exprimat de asemenea regretul în legătură cu reculul multilateralismului în lume.

„O formă de război civil reapare în Europa“, a spus preşedintele francez, denunţând populismul şi naţionalismul.

Macron şi-a prezentat două convingeri: ataşamentul faţă de democraţie şi construirea unei noi suveranităţi, pentru a le arăta cetăţenilor că sunt protejaţi.

„Democraţia face parte din identitatea noastră, o democraţie respectuoasă faţă de individ, iar aceasta este democraţia liberală“, a subliniat liderul francez.

„Identitatea Europei înseamnă pasiunea pentru libertate, gustul egalităţii şi ataşamentul faţă de diversitate“, a insistat el.

Şeful statului francez a propus o dezbatere pentru Europa, îndeosebi pentru a încuraja prezenţa la vot la viitoarele alegeri europene.

„Este important să existe o dezbatere democratică, critică, cu privire la ceea ce este Europa“ înaintea alegerilor europene din mai 2019, a notat Macron.

„Viitorul nostru comun este de a face ca democraţia europeană să trăiască“, a spus preşedintele francez.

„Nu vreau să fac parte dintr-o generaţie de somnambuli“

„Eu vreau să aparţin unei generaţii care şi-a apărat ferm democraţia (...). Nu voi ceda niciunei fascinaţii pentru regimurile autoritare“, a declarat Macron.

„Nu vreau să fac parte dintr-o generaţie de somnambuli“, a continuat el

Democraţia este „cea mai bună şansă“ a UE în lupta împotriva ascensiunii naţionalismului pe continent, a declarat Macron.

Modelul democratic al UE este „unic în lume“ şi trebuie apărat în faţa disensiunilor între statele membre, a îndemnat locatarul Palatului Elysee.

Program european de finanţare pentru colectivităţile care primesc migranţi

Preşedintele francez a propus revizuirea Regulamentului Dublin privind gestionarea cererilor de azil în Europa.

„Propun să se creeze un program european care să susţină în mod direct finanţarea colectivităţilor locale care primesc şi integrează refugiaţi“, a declarat preşedintele francez.

În opinia sa, este vorba despre unul dintre dosarele în care „trebuie să obţinem rezultatele tangibile“.

A propus de asemenea o taxare la nivel european, „care v da piste pentru viitorul buget propriu“, un buget mai puţin dependent de contribuţiile statale.

El apreciază drept importantă chestiunea drepturilor de autor şi protejarea creativităţii, în scopul apărării identităţii europene.

El a salutat totodată munca depusă în Parlamentul European asupra fondurilor apărării europene şi îşi doreşte ca Europa să rămână pe acest subiect.

Unitate în chestiunile comerciale

A cerut de asemenea unitate în chestiunile comerciale, propunând păstrarea unei suveranităţi economice care să „protejeze locurile de muncă şi angajaţii“.

S-a exprimat şi pentru creşterea contribuţiilor financiare în cadrul Acordurilor de la Paris.

„Franţa va susţine ideea unei taxe la frontiere pentru CO2", a spus Macron.

S-a declarat totodată pentru „o suveranitate europeană care să favorizeze o alimentaţie de calitate", în condiţiile în care Parlamentul European este aşteptat în cursul acestei săptămâni să voteze un text privind alimentele bio.

A amintit că socialul face parte din „soclul" european.

Integrarea europeană este marcată de o „convergenţă sporită", a afirmat Macron.

„Franţa este pregătită să-şi crească contribuţia la bugetul european", a precizat liderul de la Elysee, pledând pentru reformarea acestuia.

Aceasta este prima intervenţie a lui Emmanuel Macron în faţa europarlamentarilor reuniţi la Strasbourg.

Emmanuel Macron va fi primit joi la Berlin de către cancelarul german Angela Merkel.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite