Război în Ucraina. Zelenski  avertizează că „eliminarea” ultimilor luptători din Mariupol va pune capăt negocierilor de pace. Cinci morţi la Harkov în urma unor bombardamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Potrivit consilierului preşedintelui ucrainean, Mihail Podoliak, libertatea şi civilizaţia vor fi date înapoi acelor teritorii din sudul Ucrainei care acum sunt ocupate de ruşi. Pe de altă parte, la începutul lui mai, Rusia va organiza în regiunea Herson un pseudo-referendum pentru a înfiinţa Republica Populară Herson, pe modelul republicilor populare Doneţk şi Lugansk.

GALERIE FOTO


UPDATE 23.57 Armata rusă raportează că, pe 17 aprilie, ar fi efectuat lovituri asupra mai multor instalaţii militare ucrainene, inclusiv asupra unei fabrici de blindate din Kiev şi a unei fabrici de muniţii din regiunea Kiev, precum şi a atelierelor de reparaţii din Mykolaiv. În plus, reprezentanţii armatei ruse revendică mai multe victorii constând în doborârea a două avioane de luptă ucrainene MiG-29 şi a unei aeronave de atac Su-25, precum şi a unei aeronavă de transport militar încărcată cu arme occidentale pentru Ucraina.

UPDATE 23.31 Ocupanţii ruşi au  tras asupra regiunii Dnipropetrovsk de pe teritoriul regiunii Herson, a transmis preşedintele consiliului regional Dnepropetrovsk, Nikolay Lukashuk .

"Astăzi, în regiunea Dnipropetrovsk, a fost înregistrat un bombardament inamic din regiunea Herson, la periferia districtului Kryvyi Rih. Din păcate, o persoană a fost ucisă", a spus el.

Potrivit acestuia, acum graniţele regiunii Dnipropetrovsk sunt protejate: "Toată infrastructura funcţionează. Reţinem. Victoria va fi a noastră".

UPDATE 22.37 Novaya Gazeta a vorbit cu mama unui militar care a servit pe crucişătorul „Moskva”. Iată ce a spus femeia: „Fiul meu a spus că crucişătorul a fost lovit de pe uscat, din partea ucraineană”. "Aproximativ 40 de oameni au murit. Sunt puţini oameni dispăruţi. Sunt mulţi răniţi".

UPDATE 22.05 În regiunea Harkov, Forţele Armate ale Ucrainei, ca urmare a unei contraofensive, au eliberat mai multe aşezări - Lebiazhe, Bazaliyivka şi o parte din Kutuzovka. Apărătorii ucrainieni au avansat, de asemenea, mai la est, în apropiere de satul Mala Rohan, a declarat pe canalul său de Telegram, şeful administraţiei regionale de stat Harkov, Oleg Sinegubov.

UPDATE 21.50 Trei agenţi ai Federaţiei Ruse au fost reţinuţi în regiunea Odesa, a raportat în SBU. 

„S-a stabilit că acţiunile lor au fost coordonate de cei care au fugit în Rusia în 2014. În ajunul invaziei pe scară largă, aceşti agenţi au intensificat tensiunile sociale în diferite regiuni. În special, au încercat să comită sabotaj: prin distrugerea infrastructurii de transport. au fost organizate şi mitinguri”, se arată în comunicat.

În ultima lună, „planurile ocupanţilor s-au schimbat, iar munca agenţilor a fost reformatată. De atunci, ei strâng informaţii: despre formaţiunile militare din regiunea Odesa, locaţia punctelor de control, centrele de voluntariat, starea de spirit a localnicilor. Dacă a fost necesar - au trimis reportaje foto. Acum agenţii dau mărturii la SBU despre detaliile activităţilor lor subversive.

De la începutul invaziei ruseşti pe scară largă a Ucrainei, Serviciul de Securitate al Ucrainei a identificat aproape 100 de spioni ruşi şi a reţinut peste 300 de colaboratori . 

UPDATE 21.42 Ucraina va revizui programa şcolară legată de literatura şi istoria mondială din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru a fost anunţat de preşedintele Comitetului pentru Educaţie al Radei Supreme, Serhiy Babak, la teletonul zilnic, relatează LB.ua.

"Acum vom revizui serios întreaga programa şcolară. Şi se va aplica nu numai literaturii, se va aplica şi istoriei.", - a explicat preşedintele Comitetului pentru Educaţie al Radei Supreme. El crede că, probabil, lucrările clasice mai merită studiate, precum Dostoievski, Cehov sau Tolstoi. În schimb, tot ce are elemente de propagandă trebuie curăţat. În acelaşi timp, Babak neagă că Ucraina va abandona complet orele de limba rusă în şcoli, deoarece acest lucru ar putea duce la încălcări ale drepturilor copiilor minorităţilor naţionale.

UPDATE 21.35 Armata rusă a deschis focul asupra centrului oraşului Zolote, în urma căruia cel puţin două persoane au fost ucise şi patru au fost rănite, a declarat şeful administraţiei militare regionale Serhiy Haidai, transmite Reuters.

„Aceasta este o ucidere deliberată de civili. Nu există nimic în apropiere, cu excepţia clădirilor rezidenţiale. Ruşii au lovit populaţia în mod intenţionat. Într-una dintre clădirile înalte, două etaje au fost distruse - obuzele au trecut direct. Există cel puţin doi cetăţeni morţi, încă patru au fost răniţi”, a spus Haidai pe canalul său de Telegram.

Cinci oameni au murit şi 13 au fost răniţi în noi bombardamente care au avut loc duminică, 17 aprilie, la Harkov, au anunţat oficiali locali, citaţi de BBC. Mai multe clădiri rezidenţiale au fost lovite

„Salvatorii acţionează în aceste locuri care au fost atacate.”, relatează postul public ucrainean de radio Suspilne.

Harkov s-a aflat în ultimele 24 de ore sub tirurile agresive ale soldaţilor ruşi. Bilanţul total al atacurilor recente în acest oraş se ridică la 8 morţi şi 40 de răniţi.

Potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Naţiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de când a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite. ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranţă, mult mai mare. 

UPDATE 21.07 Cel puţin un deces a fost confirmat în urma scufundării navei de război ruseşti Moskva, în ciuda faptului că autorităţile ruse nu au anunţat victime, anunţă jurnaliştii de la serviciul ucrainean Radio Liberty, relatează BBC.

Soţia unui dintre marinarii spune că soţul său Ivan Vakhrushev, în vârstă de 41 de ani, a murit, iar alţi 27 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi.

„Eroul nostru!!! A murit făcându-şi datoria. A luptat până la ultima suflare pentru viaţa navei. Suntem în lacrimi şi în doliu. Vei fi mereu un erou în inimile noastre", a scris femeia pe site-ul de socializare rusesc Odnoklassniki.

Ulterior, Varvara Vakhrusheva le-a spus jurnaliştilor că soţul ei a murit în urma scufundării. Ea a fost informată despre moartea lui la 14 aprilie, adăugând că trupul său a fost găsit, dar circumstanţele morţii sale nu au fost dezvăluite.

Femeia a mai precizat că alţi 27 de membri ai echipajului au fost dispăruţi, dar nu a existat nicio confirmare oficială în acest sens.

UPDATE 20.31 Fiul în vârstă de 16 ani al şefului regiiunii Zaporojie, Oleg Buryak, a fost răpit de soldaţii ruşi la un punct de control. Acest lucru a fost anunţat de însuşi Oleg Buryak, într-o înregistare video.

Potrivit tatălui său, băiatul conducea o maşină care făcea parte dintr-un convoi de evacuare de la Melitopol la Zaporojie pe 8 aprilie. În maşină se aflau două femei pe care le cunoştea şi trei copii mici. Convoiul a fost oprit de armata rusă la punctul de  control Vasylivka, unde soldaţii s-au apropiat să verifice. 

„Au văzut telefonul fiului meu şi l-au scos din maşină”, a spus Buryak, „au tabletele şi au aflat că sunt tatăl lui Vladislav. În tot acest timp am încercat să rezolvăm singuri problema”, dar nu a funcţionat”.

„Fiul meu a fost răpit. Ruşii l-au răpit. Are doar 16 ani. Nu ştiu unde este fiul meu. Fac apel la comunitatea europeană, la toată lumea - ajutaţi-mă. Să ştie toată lumea că ruşii răpesc copii în ţara asta”, a spus Oleg Buryak, potrivit Nexta.

UPDATE 20.12 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a îndemnat pe liderul american Joe Biden să viziteze Ucraina şi a reiterat faptul că nu este dispus să cedeze teritoriu în estul ţării pentru a pune capăt războiului cu Rusia, informează The Guardian.

Întrebat la CNN dacă ştie dacă preşedintele american are planuri să viziteze Ucraina, Zelenski a răspuns: “Cred că o va face. Însă este decizia sa, bineînţeles, şi depinde de situaţia de securitate. Dar mă gândesc că el este liderul SUA şi de aceea ar trebui să vină să vadă”.

Volodimir Zelenski a mai afirmat că nu va renunţa la teritorii pentru a pune capăt războiului. “Este foarte important pentru noi să ne menţinem pe poziţii, să un le permitem”, a adăugat el.

În regiunea Donbas luptă aproximativ 40.000 de soldaţi ucraineni. “Nu am încredere în armata rusă şi în conducătorii ruşilor. Faptul că au părăsit Kievul, că au fugit din Cernihiv nu înseamnă că dacă vor putea captura Donbas nu vor veni către Kiev”, a mai declarat Zelenski.

UPDATE 19:24 Preşedintele ucrainean a declarat vineri într-un interviu pentru CNN că Ucraina nu e dispusă să cedeze teritorii din estul Ucrainei pentru ca Rusia să încheie războiul, mai ales că nu există nicio garanţie a faptului că odată ce vor reuşi să captureze Donbasul nu se vor întoarce ulterior la Kiev pentru a-l cuceri.

„De aceea e foarte important pentru noi să nu le permitem, să ne ţinem pe poziţie, întrucât această bătălie... poate influenţa cursul întregului război. Şi pentru că nu am încredere în armata rusă şi conducerea rusă”, a spus Zelenski.

UPDATE 18:47 Un al doilea soldat britanic care luptă alături de armata ucraineană a fost prezentat la televiziunea rusă după ce a fost capturat în oraşul-port asediat Mariupol.

Shaun Pinner a spus că luptă alături de puşcaşii ucraineni de când forţele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina. Fostul soldat britanic în vârstă de 48 de ani a părut obosit şi învineţit într-un scurt videoclip de propagandă difuzat de presa rusă sâmbătă seara.

 „Bună, sunt Shaun Pinner, sunt cetăţean al Regatului Unit. Am fost capturat la Mariupol. Fac parte din Brigada a 36-a din cadrul Primului Batalion al Puşcaşilor ucraineni.

 „Lupt în Mariupol de cinci, şase săptămâni, iar acum mă aflu  în Republica Populară Doneţk.”

UPDATE 18:01 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că l-a invitat pe Emmanuel Macron în Ucraina pentru a vedea că armata rusă comite “genocid”, termen pe care liderul framcez a refuzat până acum să îl folosească, informează AFP.

“Am vorbit cu Emmanuel. Cred că el vrea să facă astfel încât Rusia să se angajeze într-un dialog. I-am spus că vreau ca el să înţeleagă că nu este un război, că este genocid. L-am invitat să vină când va avea ocazia. El va veni şi va vedea şi suntt sigur că va înţelege”, a spus Zelenski într-un interviu pentru CNN.

UPDATE 17:50 Guvernatorul regiunii Nikolaev, Vitalii Kim, a declarat pentru BBC că de duminică dimineaţă au loc atacuri continue cu rachete asupra oraşului-port la Marea Neagră Nikolaev şi împrejurimile sale, şi că acestea au „deteriorat linii de electricitate”ce alimentează oraşul.

Acesta a spus că, în ciuda atacurilor recente, ruşii nu şi-au mutat liniile de front.

„Nu pot avansa într-o zi, nici chiar într-o o săptămână, astfel încât să ajungă la Nikolaev. Aşadar, locuitorii încă au timp să plece dacă situaţia devine periculoasă...Dar momentan nu suntem ameninţaţi că ne-ar încercui sau ocupa”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al armatei regionale a spus că ruşii bombardează reţelele de electricitate, locuinţele şi locurile de joacă pentru copii, folosind mai multe tipuri de rachete.

Regiunea Nikolaiv nu are apă de patru zile după ce o conductă importantă a fost afectată de o explozie.

UPDATE 16.42 Cinci persoane au murit şi 13 au fost rănite în bombardamente care au avut loc la Harkov, au anunţat oficiali locali, potrivit bbc.com.

“Salvatorii acţionează în locurile atacate”, a precizat postul public Suspilne.

Pe Twitter au apărut imagini cu salvatorii care intervin.

UPDATE 15.54 Potrivit BBC, nu există nicio indicaţie din partea Ucrainei că va preda Rusiei oraşul asediat Mariupol. Un consilier al primarului Mariupolului, Petro Andriuşcenko, a declarat pe Telegram că, în ciuda „ultimatumului Rusiei pentru trupele rămase" în oraş, "apărătorii noştri continuă să reziste".

Andrişcenko a adăugat că ostilităţile din Rusia nu se limitează la combinatul siderurgic Azovstal, unde se spune că ar fi cazaţi soldaţi ucraineni.

„În timpul luptelor, ocupanţii au bombardat din nou case private cu artilerie grea”, a spus el.

Ministrul rus al Apărării a declarat că dacă forţele ucrainene de la Mariupol depun armele până duminică, începând cu ora 03.00 GMT (06.00, ora României), vieţile lor vor fi cruţate, a informat agenţia de presă rusă Tass, citată de BBC.

Conform BBC, luptătorii ucraineni şi "mercenarii străini" pot depune armele între orele 06.00 şi 13.00.

Ei vor fi trataţi în conformitate cu convenţia de la Geneva privind prizonierii de război.

"Resturile grupării ucrainene de luptători la Mariupol sunt în prezent blocate complet pe locul uzinei metalurgice Azovstal. Singura lor şansă de a-şi salva vieţile este să depună voluntar armele şi să se predea”, afirmase purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Tot sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că “eliminarea” ultimilor soldaţi ucraineni din oraşul Mariupol asediat de armata rusă “ar pune capăt oricăror negocieri de pace” cu Moscova.

UPDATE 15.43 În timpul războiului, Ucraina a publicat în mod regulat estimări ale deceselor ruşilor, în timp ce ruşii au făcut acest lucru mai rar.

Având în vedere faptul că acest conflict se apropie de a opta săptămână, ambele ţări au transmis date - pe care BBC nu le poate confirma - dar care sunt înfricoşător de mari.

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 20.300 de soldaţi ruşi au fost ucişi din 24 februarie - începutul invaziei ruse.

Rusia a replicat spunând că „pierderile iremediabile” suferite de armata Ucrainei s-au ridicat la 23.367 de militari, chiar dacă nu a precizat dacă acestea i-au inclus doar pe cei care au murit sau care au fost şi răniţi, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Informaţiile ambelor părţi diferă şi în ceea ce priveşte cât de deschise sunt în a-şi recunoaşte propriile pierderi.

Din nou, Ucraina a făcut acest lucru mai regulat. Într-un interviu acordat vineri CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 3.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începutul războiului, în timp ce Rusia este mai reticentă în a-şi actualiza cifrele public.

Pe 25 martie, ministerul său al Apărării a declarat că 1.351 de soldaţi ruşi au fost ucişi în luptă până acum.

UPDATE 12:33 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru presa ucraineană că „eliminarea trupelor noastre, a oamenilor din Mariupol va pune punct oricăror negocieri”.

Potrivit informaţiilor autorităţilor ruse, ultimii luptătorii ucraineni din Mariupol sunt baricadaţi în acest moment în oţelăria Azovstal.

Armata rusă le-a dat, duminică, un ultimatum să capituleze, declarând că  vieţile tuturor ce se vor preda sunt garantate.

UPDATE 12.06 Purtătorul de cuvânt al Ministrului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a declarat că forţele armate ruse au distrus o fabrică de muniţie de lângă Kiev, potrivit Reuters.

Anterior, au existat informaţii despre explozii în capitala Ucrainei Kiev. Dar există puţine informaţii despre unde au avut loc. 

Konaşenkov a spus: "Peste noapte, rachete de înaltă precizie lansate cu aer au distrus o fabrică de muniţii în apropierea oraşului Brovarî din regiunea Kiev". 

Primarul oraşului Brovarî, Igor Sapojko, a susţinut că „unele elemente de infrastructură au fost afectate” la primele ore ale zilei de duminică. Un jurnalist AFP la faţa locului nu a observat nicio distrugere, fum sau incendiu.

UPDATE 10.22 Infrastructura regiunii Brovarî, la periferia Kievului, a fost atacată cu rachete, potrivit primarului care a scris un mesaj online.

Primarul Igor Sapozhko nu a oferit detalii dacă au fost victime sau pagube semnificative. 

Ministrul rus al Apărării a declarat că dacă forţele ucrainene de la Mariupol depun armele până duminică, începând cu ora 03.00 GMT (06.00, ora României), vieţile lor vor fi cruţate, a informat agenţia de presă rusă Tass, citată de BBC.

UPDATE 8.58 Situaţia din portul asediat Mariupol este extrem de gravă şi inumană, a declarat, sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un discurs transmis naţiunii.

Volodimir Zelenski a vorbit şi despre reconstrucţia Ucrainei după război şi a cerut din nou armament.

Întregul discurs al preşedintelui Ucrainei, disponibil aici.

UPDATE 8.42 Agenţia de presă rusă TASS a anunţat că unităţile ruse de apărare aeriană au doborât un avion de transport militar care transporta arme occidentale lângă Odesa, informează The Guardian, potrivit News.ro.

"Lângă Odesa, forţele ruse de apărare antiaeriană au doborât un avion de transport militar ucrainean, care livra un transport mare de arme furnizate Ucrainei de către ţările occidentale”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, general-maior Igor Konaşenkov.

În plus, conform lui Konaşenkov, aviaţia operaţională şi tactică a distrus 67 de zone de concentrare a personalului şi hardware-ului militar ucrainean în ultimele 24 de ore.

Rachetele Rusiei au lovit 317 instalaţii militare, inclusiv 274 de fortăreţe şi zone de concentrare a forţei de muncă, 24 de posturi de comandă şi două instalaţii de combustibil ale trupelor ucrainene. Două drone ucrainene au fost doborâte lângă Lozovaia şi Veselaia.

UPDATE 8.39 Bloomberg anunţă că miliardarul rus Roman Abramovici a mers la Kiev în încercarea de a restabili discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina.

Raportul, bazat pe surse anonime, arată că Abramovici s-a întâlnit cu negociatorii ucraineni în încercarea de a salva discuţiile care se stagnează. Abramovici, care are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, acţionează ca un mediator neoficial între Moscova şi Kiev.

Putin a spus în ultimele zile că discuţiile sunt într-o "fundătură”, în timp ce Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, că negocierilor vor fi încheiate dacă Rusia îşi va îndeplini ameninţarea de a elimina apărătorii oraşului asediat Mariupol.

UPDATE 8.35 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, sâmbătă, lumii să se "pregătească" pentru posibila utilizare de către Rusia a armelor sale nucleare, în timpul unui interviu acordat mai multor mass-media ucrainen, relatează Le Figaro.

„Nu ar trebui să aşteptăm momentul în care Rusia decide să-şi folosească armele nucleare. Trebuie să ne pregătim pentru asta”, a spus el în interviul difuzat de şase site-uri de ştiri ucrainene, precum şi de preşedinţia ucraineană pe Telegram.

Avem nevoie de "medicamente (împotriva radiaţiilor), adăposturi antiaeriene”, a spus el. "Trebuie să vorbim cu ei, să semnăm tratate, să fim foarte duri din punct de vedere economic. (Ruşii) pot folosi orice armă, sunt convins de asta", a subliniat el.

UPDATE 8.30 Aproximativ 1.450 de persoane au fost evacuate sâmbătă din zonele asediate de Rusia în Ucraina, au anunţat autorităţile de la Kiev, citate de Belga.

Printre aceştia s-au numărat 170 de oameni din oraşul-port Mariupol, grav afectat şi în mare măsură distrus.

În regiunea Lugansk, 68 de persoane au fost aduse în siguranţă.

O evacuare planificată a oraşului Lysytchansk, însă, nu a putut avea loc din cauza unui „bombardament masiv”. Totodată, Moscova a spus că "în ciuda obstacolelor cauzate de Kiev", aproximativ 15.800 de persoane au fost evacuate în Rusia din regiunile ucrainene asediate în 24 de ore, fără intervenţia autorităţilor ucrainene.

UPDATE 06.50 Secretarul general ONU avertizează că blocarea porturilor ucrainiene ar putea provoca o catastrofă alimentară globală. 

UPDATE 05.31 Forţele armate ruse au cerut militanţilor batalioanelor naţionale şi mercenarilor străini blocaţi la Mariupol să înceteze ostilităţile şi să depună armele duminică de la ora 06:00, ora Moscovei. În schimb li se va garanta viaţa, se arată într-o declaraţie a şefului sediului de coordonare interdepartamentală al Federaţiei Ruse pentru răspuns umanitar din Ucraina, şeful Centrului de control al apărării naţionale al Federaţiei Ruse, general-colonelul Mihail Mizintsev.

UPDATE 04.16 În Ucraina, 36 de ocupanţi şi 13 echipamente de luptă inamice au fost distruse la graniţele sudice. De remarcat distrugerea a două lansatoare de rachete multiple „Hail”, a două unităţi de artilerie autopropulsate şi a mai multor vehicule blindate de luptă, a raportat Comandamentul Operaţional „Sud” pe Facebook . Potrivit acestuia, în regiunea Herson, inamicul a făcut principalele eforturi pentru a-şi menţine poziţia şi a încercat să stabilească un controlul mai extins asupra întregii regiuni.

UPDATE 03.27 Potrivit ONU, peste 100.000 de civili din Mariupol suferă de lipsă de hrană, apă şi încălzire. „Aceasta este o situaţie catastrofală: oamenii mor de foame”, a declarat David Beasley, şeful Programului Alimentar Mondial al ONU (WFP).

UPDATE 02.43 Rusia foloseşte copiii deportaţi din teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei pentru propria propagandă. Acest lucru a fost raportat  de Centrul pentru Combaterea Dezinformarii din cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei.

Astfel, presa Kremlinului răspândeşte dezinformare cu privire la „regimul ucrainean, care pe urmele celui de-al Treilea Reich, trimite copii la luptă”.  Aceasta a mai informat greşit că „aceşti copii lucrează ca spioni în Ucraina încă de la începutul operaţiunii speciale”.

Utilizarea copiilor de către Rusia în războiul informaţional este o încălcare gravă a dreptului internaţional, arată Centrul pentru Combaterea Dezinformarii din cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei.

UPDATE 02.11 În ultimele 24 de ore, 13 ţinte aeriene ale ocupanţilor ruşi au fost distruse, a raportat Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate.

„Pe 16 aprilie 2022, 13 ţinte aeriene ale ocupanţilor ruşi au fost distruse: 1 - avion; 1 - elicopter; 5 UAV-uri...; 6 - rachete de croazieră", se arată în comunicat.

UPDATE 01.25 În ciuda declaraţiilor Ministerului rus al Apărării conform cărora întreg echipajul crucişatorului rus „Moscova” distrus de Forţele Armate a fost „complet evacuat”, jurnaliştii de la „Schem” (Radio Svoboda) au început să identifice din echipaj marinarii ruşi morţi. În special, a fost deja posibil să se stabilească identitatea unui aspirant mort al „Moscovei” - Ivan Vahrushev, care a servit în a cincea unitate de luptă, care era responsabilă pentru siguranţa operaţională a navei.

Jurnaliştii au găsit o postare pe reţeaua de socializare Odnoklassniki despre moartea lui Ivan Vakhrushev, care a servit pe crucişătorul „ Moskva ”. Soţia lui a confirmat decesul soţului ei. Potrivit acesteia, 27 de membri ai echipajului erau daţi dispăruţi. 

UPDATE 01.15 Ministerul rus al Apărării a publicat un videoclip, care, potrivit ministerului, arată întâlnirea amiralului Nikolai Yevmenov, comandantul şef al Marinei Ruse, cu echipajul crucişatorului „Moskva” la Sevastopol. 

UPDATE 00.51 În Republica Buriaţia (parte a Federaţiei Ruse), pe piedestalul celui mai mare cap monumental al liderului sovietic Vladimir Lenin este acum un simbol al invaziei Rusiei în Ucraina.

Piedestalul, pe fundalul drapelului rus, înfăţişează litera latină „Z”, conform unei fotografii postate pe Telegram de Anton Geraşcenko, consilier al şefului Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

UPDATE 00.36 Preşedintele Volodimir Zelenski a discutat despre comemorarea a ceea ce au trăit ucrainenii în timpul acestui război. Şeful statului a făv=cut această declaraţie într-un mesaj video.

„Am discutat, de asemenea, despre comemorarea a ceea ce au trăit ucrainenii în timpul acestui război. Am discutat cum să păstrăm părţi din această experienţă, astfel încât să reamintească mereu tuturor generaţiilor poporului nostru de invazia brutală şi nesimţită pe care Ucraina a putut să o respingă. Ca un exemplu, se pregăteşte un proiect de complex memorial care va spune povestea podului distrus din regiunea Kiev, care lega Irpin şi Bucha de Kiev”, a spus el. Potrivit lui Zelensky, aceasta va fi povestea oamenilor care au scăpat de pe acest pod şi de pe acest drum către Kiev, de invadatorii ruşi.

ŞTIRE INIŢIALĂ "Herson, Oleshky, Nova Kakhovka, Skadovsk, Henichesk. Berdyansk, Melitopol, Tokmak, Vasylivka. Să nu uităm de oraşele şi satele din sudul Ucrainei, care se află temporar sub ocupaţia rusă sângeroasă şi barbară", a spus consilierul Preşedintelui, Mykhailo Podoliak. Acesta a promis că toate aceste teritorii ocupate temporar de ruşi vor fi eliberate.

Potrivit comisarului Radei Supreme pentru Drepturile Omului, Lyudmila Denisova, în regiunea Herson la începutul lunii mai, forţele de ocupaţie ruse plănuiesc să organizeze un pseudo-referendum pentru a crea aşa-numita „Republică Populară Herson”. 

Tipografia „Nova Kakhovka” tipăreşte deja „buletinele de vot” pentru „referendum”. Este probabil ca protocoalele privind rezultatele „votului” să fie pregătite în prealabil şi livrate centrului regional.

Pseudo-referendumul este planificat să aibă loc între 1 mai şi 10 mai. În această perioadă, Rusia intenţionează să închidă regiunea Herson şi să deconecteze toate comunicaţiile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite