Război în Ucraina. Ruşii ar pregăti un atac chimic la Mariupol. Armata ucraineană din zona Harkov a ajuns la graniţa cu Rusia

Război în Ucraina. Ruşii ar pregăti un atac chimic la Mariupol. Armata ucraineană din zona Harkov a ajuns la graniţa cu Rusia

Distrugeri în Irpin. FOTO EPA-EFE

Trupele ruse din nord-estul Ucrainei îş întăresc poziţiile pe care le deţin pe graniţa ruso-ucraineană, construind tranşee şi puncte întărite. Zelenski a schimbat conducerea Armatei Ucrainei.

GALERIE FOTO


UPDATE 20.42 Ucraina a identificat 45 de soldaţi ruşi care au comis crime de război

Au fost identificaţi 45 de soldaţi ruşi care au comis crime de război în Ucraina, a declarat, luni, procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, potrivit The Kiev Independent.

Trei militari sunt deja judecaţi în Ucraina, a declarat procurorul general Irina Venediktova, adăugând că este vorba despre soldaţi care au tras asupra infrastructurii civile din regiunea Harkov.

UPDATE 20.22 Cel puţin 10 civili au fost ucişi luni în bombardamente ruseşti asupra oraşului Sievierodoneţk din estul Ucrainei

Cel puţin 10 civili au fost ucişi luni în bombardamentele organizate de forţele ruseşti asupra oraşului Sievierodoneţk din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Serghei Gaidai, relatează Reuters.

Numărul morţilor ar putea fi şi mai mare, dar din cauza bombardamentelor constante, este dificil să identifici numărul exact al victimelor, a mai spus Serghei Gaidai, guvernatorul regiunii.

El a declarat în cursul zilei de luni că bombardamentele puternice au provocat incendii în zone rezidenţiale.

UPDATE 19.41 Ministrul de Externe al Ucrainei: Uniunea Europeană riscă să achite de două ori costurile pentru război

Uniunea Europeană trebuie să sisteze importurile de petrol şi gaz dinspre Rusia sau riscă să achite de două ori costurile războiului din Ucraina, a afirmat luni ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, la Bruxelles.

Înaintea unei întruniri a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, Kuleba a declarat că, prin importurile sale de energie, blocul comunitar continuă „să finanţeze maşina de război rusă, agresiunea şi atrocităţile ei”, transmite agenţia DPA.

UPDATE 19.01 Vladimir Putin susţine că are „probe documentare” că în Ucraina ar fi fost concepute „componente pentru arme biologice”

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că în Ucraina au fost concepuţi compuşi pentru arme biologice şi că în timpul războiului Rusia a obţinut „probe documentare” cu privire la aceste activităţi desfăşurate pe teritoriul Ucrainei cu ajutorul SUA.

UPDATE 18.03 Rusia anunţă un armistiţiu la Azovstal pentru eliberarea soldaţilor ucraineni răniţi

Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că un armistiţiu a fost instituit la combinatul siderurgic Azovstal în vederea eliberării ucrainenilor răniţi, după ce iniţial, Rusia a refuzat să negocieze eliberarea militarilor blocaţi în tunelurile uzinei, informează AFP.

Autorităţile ucrainene nu au comunicat, pentru moment, nicio informaţie cu privire la anunţul făcut de Rusia, precizează AFP.  

UPDATE 17.21 O rachetă a forţelor ruse a vizat un depozit de azotat de amoniu în regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei), au anunţat, luni, autorităţile locale, relatează AFP.

”Explozia din regiunea Harkov nu reprezintă o ameninţare pentru populaţia locală”, a dat asigurări guvernatorul Republicii Populare Doneţk, Pavlo Kirilenko, pe contul de Telegram. El a postat şi o imagine în care se poate observa un nor de fum portocaliu care se ridică deasupra câmpurilor.

 ”Un obuz rusesc a lovit un depozit de pe teritoriul regiunii Harkov, unde, potrivit informaţiilor preliminare, a fost depozitat azotat de amoniu”, a spus el.

”Coloana de fum ar putea speria (n.r. populaţia), dar nu există niciun motiv de panică”, a mai precizat guvernatorul.

UPDATE 16.33 „La Stampa”: Putin, operat de urgenţă la Moscova? Kremlinul a pregătit clipuri video preînregistrate care să-i acopere absenţa pentru zece zile

Preşedintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de urgenţă într-un spital din Moscova. Informaţia a fost făcută publică de jurnaliştii de la prestigioasa publicaţie italiană La Stampa, care citează surse din serviciile secrete ruse.

Potrivit lor, Putin ar fi fost transportat de urgenţă la un spital din capitala rusă, unde ar fi fost operat din cauza unor complicaţii provocate de cancer.

Chirurgii ar fi fost selectaţi de serviciile secrete ruse după ce au trecut mai multe verificări.

UPDATE 16.15 Masacrele din Ucraina. Tabăra pentru copii care a devenit un câmp de execuţie:„Unde sunt fasciştii? Unde e Zelenski?”

O tabără de vară pentru copii de la marginea unei păduri din Bucha a devenit un loc al crimei după ce anchetatorii ucraineni au găsit dovezi potrivit cărora din cei peste 1000 de civili ucişi de soldaţii ruşi ce au bombardat sau ocupat oraşul circa 650 au fost împuşcaţi sau au pierit în execuţii sumare, relatează BBC.

Forţele ruse s-au retras din jurul Kievului la sfârşitul lunii martie, după ce au forţate să se regrupeze de rezistenţa ucraineană. În graba lor, au fost neglijenţi în a-şi acoperi urmele şi crimele. Într-o pivniţă rece, cinci ucraineni au fost executaţi cu un glonţ în ceafă. La intrare sunt pietre pe care s-a închegat sângele, o pălărie albastră găurită de un glonţ iar înăuntru pereţii sunt de asemenea găuriţi. Prin preajmă soldaţii au lăsat rămăşiţe din raţiile lor militare. Doar numele taberei, „Camp Radiant”, şi un mozaic înfăţişând copii jucându-se sunt martore că aici a fost odată altceva decât un câmp de execuţie.

Iar acum procurorii ucraineni cercetează indiciile lăsate în urmă de soldaţii care şi-au făcut inamici din civili.

UPDATE 16.04 Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat luni că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu constituie „o ameninţare” în sine pentru Rusia în cazul în care nu este însoţită de extinderea infrastructurii Alianţei Nord-Atlantice.

„Rusia nu are probleme cu aceste ţări, întrucât intrarea lor în NATO nu creează o ameninţare”, a spus Putin la summitul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Pe de altă parte, el a ţinut să se împotrivească unei eventuale extinderi a infrastructurii militare a NATO.

„Desfăşurarea de infrastructuri militare pe teritoriile acestor ţări va antrena evident un răspuns”, a ameninţat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin face aceste declaraţii la două zile de la o discuţie telefonică purtată cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

Parlamentul Finlandei şi cel al Suediei dezbat luni pe tema aderării celor două ţări scandinave la NATO.

UPDATE 15.22 Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba se întâlneşte luni, la Bruxelles, cu omologii săi din cadrul Uniunii Europene (UE), pentru a dscuta despre impunerea unor noi sancţiuni Rusiei, relatează AFP.

Kuleba a salutat duminică, într-o înregistrare video, schimbarea poziţiei Berlinului, care este pregătit de-acum să livreze armament greu Kievului.

„În ziua în care am sosit eu la Berlin, avea loc o formare a unor militari ucraineni în folosirea artileriei autopropulsate de 155 de milimetri”, declară el.

„În curând, aceste automotoare (de tip) Howitzer vor lovi inamicul. S-a creat un precedent. Obstacolul psihologic (al furnizării de armament greu Ucrainei) a fost depăşit”, afirmă Kuleba.

UPDATE 14.51 Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că forţele sale au doborât trei avioane ucrainene de vânătoare de tip Suhoi 25 (Su-25), unul în apropiere de Insula Şerpilor, în Marea Neagră, iar celelalte în regiunile Mîkolaiv şi Harkov, relatează AFP.

Ministerul rus al Apărării susţine totodată că rachete ruseşti de înaltă precizie au atins două posturi de comandament în regiunea ucraineană Harkov.

Moscova precizează că, de la începutul invaziei în Ucraina, forţele ruse au distrus 168 de avioane, 125 de elicoptere, 889 de vehicule aeriene fără pilot, 307 sisteme de rachete antiaeriene şi 3.108 tancuri şi alte vehicule de luptă blindate.

UPDATE 14.02 Armata rusă este suspectată că pregăteşte un atac chimic la Mariupol

Potrivit InformNapalm, care citează patru surse militare, inclusiv soldaţi ruşi, armata rusă ar putea folosi luni sau marţi arme chimice împotriva ultimilor apărători ai oraşului Mariupol, situat la Marea Azov.
 
Circa 2.000 de „prizonieri” ar urma să fie utilizaţi drept „scuturi umane” în această „eveniment psihologic”, avertizează InformNapalm, un portal administrat de un grup de voluntari pentru a atrage atenţia asupra războiului rus de Rusia împotriva Ucrainei.
 
Sursele InformNapalm spun că ruşii au plănuit să trimită soldaţi în recunoaştere, toţi fiind echipaţi cu măşti de gaze, o trusă de protecţie şi un rucsac mic al cărui conţinut rămâne un mister. De asemenea, ruşii au în vedere să desfăşoare în oraş şase cisterne al căror conţinut rămâne de asemenea un mister, acestea fiind însoţite de vehicule blindate.
 
InformNapalm scrie că „prizonierii” ar urma să fie prezentaţi de armata rusă ca fiind membri ai Batalionului Azov, ai cărui luptători se află acum baricadaţi la Azovstal.
Situaţia acestora este critică, după cum arată imagini ajunse în presa ucraineană. Mulţi dintre ei sunt răniţi şi au nevoie de ajutor medical, în timp ce cei apţi de lupte sunt slăbiţi din cauza lipsei de alimente şi apă potabilă.
 
Potrivit unui medic, fiecare luptător de la Mariupol retras în Azovstal a pierdut cel puţin 20 de kilograme de la lansarea asediului armatei ruse.
 
FOTO Telegram AZOV - Mariupol
 

UPDATE 12.26 Candidaturile Suediei şi Finlandei la NATO constituie „o eroare gravă”, a susţinut luni adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, potrivit AFP.

„Este o eroare gravă suplimentară, ale cărei consecinţe vor avea o amploare considerabilă”, a ameninţat Riabkov.
 
Potrivit lui Riabkov, reacţia Rusiei „va depinde de consecinţele practice ale aderării celor două ţări scandinave la Alianţa Nord-Atlantică”.
 
Partidul Social-Democrat, aflat la putere în Suedia, şi-a dat duminică aprobarea pentru aderarea ţării la NATO, imediat după ce Executivul Finlandei şi-a anunţat voinţa de a adera la această organizaţie militară occidentală, pe care Moscova o consideră o ameninţare la adresa existenţei sale.
 
Parlamentele celor două ţări examinează luni candidaturile la NATO, lansate în contextul războiului dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
 

UPDATE 11.47 Forţele ucrainene din zona Harkov au ajuns la frontiera cu Rusia.

Într-o înregistrare video, postată de această unitate, un mic grup poartă un stâlp vopsit în galben şi albastru până la linia frontierei.
 
„Inamicul îşi concentrează principalele eforturi asupra menţinerii poziţiilor sale şi împiedicării înaintării trupelor noastre”, anunţa armata ucraineană.
 
Forţe ucrainene au înaintat către frontieră, în ultimele zile, în mai multe zone, la nord şi est de Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean, în timp ce forţe ruse se retrăgeau.
Autorităţile ucrainene au anunţat săptămâna trecută eliberarea mai multor sate de la periferia acestui oraş.
 
Această înaintare ucraineană poate tăia linii strategice ruse de aprovizionare ale forţelor ruse în Ucraina din Donbas, mai la sud.
 
Ucraina se pregăteşte de o intensificare a atacurilor ruseşti în Donbas, în estul ţării, obiectivul prioritar al Moscovei, unde forţele ruse întâmpină dificultăţi, în timp ce armata ucraineană îşi continuă contraofensiva în regiunea Harkov, relatează AFP. UPDATE 11.35 Liderul tătarilor din Crimeea, Mustafa Djemilev, spune că unii dintre activiştii ucraineni duşi cu forţa în această peninsulă de Marea Neagră anexată de Moscova în 2014 au reuşit să se întoarcă acasă în urma mituirii unor responsabili ai forţelor de securitate ale Rusiei.

El a dat detalii şi despre „preţul” cerut de ruşi pentru eliberarea unor activişti ucraineni.
 
Preţul „începe de la 250 de dolari, în funcţie de persoana cu care negociezi”, afirmă liderul tătar”.
 
„Înainte de toate trebuie să negociezi, trebuie să ştii cine este de serviciu acolo. Nu este o operaţiune simplă - şapte oameni”, a declarat Djemilev.
 
Mai mulţi activişti ucraineni din regiunile Herson şi Zaporojie au fost capturaţi de soldaţii ruşi şi duşi cu forţa în Crimeea. Acolo sunt ţinuţi în arest până la oficializarea trimiterii lor undeva în Rusia. 
 

UPDATE 10.45 Un buncăr săpat în granit sub străzile din Helsinki arată pregătirile Finlandei pentru vremuri de criză.

Finlanda se pregăteşte de zeci de ani pentru un conflict cu Rusia, astfel că au fost construite mai mult de 50.000 de buncăre în toată ţara, suficiente pentru ca 80% din populaţie să fie adăpostită. Printre cele mai impresionante buncăre se află şi cel din Helsinki, săpat în granit sub străzile capitalei.
O echipă CNN a vizitat două dintre cele aproximativ 5.500 de adăposturi din capitala Helsinki.
 
Sala de înot Itäkeskus, în nord-estul oraşului, poate fi transformată într-un adăpost în mai puţin de o zi prin scurgerea apei din piscina de dimensiuni olimpice.
 
Cel mai spectaculos buncăr din Finlanda este Merihaka, care a fost tăiat în granit lângă piaţa Hakaniemi din centrul oraşului Helsinki.
 
Spaţiul poate adăposti 6.000 de persoane şi poate fi amenajat în aproximativ 72 de ore.
 
Finlanda şi-a declarat independenţa faţă de Rusia în 1917, refuzând să se alinieze cu Uniunea Sovietică sau cu Statele Unite. Chiar şi după ce a aderat la Uniunea Europeană în 1995 şi şi-a aliniat treptat politicile de apărare cu Occidentul, a evitat totuşi aderarea la NATO din cauza ameninţării geopolitice din partea Rusiei.
 
Dar primarul Helsinki, Juhana Vartiainen, a spus că oraşul „nu şi-a făcut niciodată iluzii cu privire la Uniunea Sovietică şi nici cu privire la urmaş, Rusia”.
 
Finlanda a anunţat în mod oficial că doreşte să se alăture Alianţei Atlanticului de Nord. Anunţul a fost în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică de preşedintele şi premierul de la Helsinki.
 

UPDATE 10.41 Ucraina a desfăşurat în linia frontului multe dintre noile sale obuziere M777 primite de la Statele Unite, iar Washingtonul a livrat toate cele 90 de piese de artilerie, cu excepţia uneia, conform ambasadei americane la Kiev. Mai multe imagini cu soldaţii care sunt antrenaţi de americani au fost postate pe reţelele de socializare.

Reuters a scris că livrarea de obuziere M777 implică o cheltuială uriaşă a SUA pentru a sprijini Ucraina în război. 
 
Armata Ucrainei a postat imagini cu soldaţii care sunt antrenaţi de americani să folosească obuzierele.
 
„Obuziere M-777 în acţiune. Fac parte din cel mai recent pachet de 800 de milioane de dolari al Statelor Unite pentru forţele armate ucrainene. Toate, cu excepţia unuia dintre cele 90 de obuziere trimise de Statele Unite, sunt acum în Ucraina, multe fiind desfăşurate în linia frontului”, arată sursa citată.
 

UPDATE 08.00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică seară, într-un discurs, că “operaţiunea specială” a armatei ruse este “în faliment” şi că Rusia va recunoaşte realitatea.

„Ne pregătim pentru noi tentative ale Rusiei de atacuri în Donbas, de intensificare a mişcărilor sale în sudul Ucrainei. Ocupanţii încă nu vor să recunoască faptul că sunt într-un punct mort şi că aşa-zisa lor ‘operaţiune specială’ deja este în faliment. Însă cu siguranţă va veni momentul când poporul ucrainean îi va forţa pe invadatori să recunoască realitatea”, a spus Zelenski.
 
“Indiferent cât de ‘creativi’ sunt ei în Herson şi Melitopol, indiferent cum îşi prezintă presupusa ‘putere’ în zonele ocupate dun Priazovia şi Donbas, ei sunt acolo temporar. Drapelul ucrainean, legea ucraineană, viaţa ucraineană încă vor fi acolo oricum”, a adăugat preşedintele ucrainean.
 

UPDATE 07.53 Imagini cu un soldat ucrainean în oţelăria Azovstal din Mariupol, cântând melodia câştigătoare a Eurovisionului, „Stefania”, au apărut duminică seară în social media.

Apărătorul din Azovstal poate fi văzut cântând în timp ce pe fundal se aud bombardamente.
 
„În acest fel, soldaţii ucraineni i-au mulţimit trupei Kalush pentru susţinerea de la Eurovision şi pentru apelul către întreaga lume pentru a fi ajutaţi apărătorii Mariupolului”, notează The New Voice of Ukraine.
 Duminică, Kalush Orchestra a lansat videoclipul piesei “Stefania”, precizând că acesta a fost filmat în Bucea, Irpin, Gostomel şi Borodianka.
 

UPDATE 07.43 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, duminică seară, în discursul său zilnic, că se va adresa participanţilor la Forumul Economic Mondial de la Davos, în data de 23 mai.

`În acest an, conferinţa va avea o importanţă specială pentru ţara noastră. Se va discuta reconstrucţia după război. Facem tot ce putem pentru a obţine susţinerea lumii şi participarea la Forumul de la Davos este una dintre cele mai bune oportunităţi”, a afirmat el.
 
Volodimir Zelenski a mai spus că luni va discuta cu studenţi de la principalele universităţi americane. “Sunt 63 universităţi din SUA şi două din Canada, la care studiază sute de mii de studenţi. Vocea lor ne va ajuta. La sfârşitul lunii mai mă voi adresa studenţilor de la Universitatea Stanford. De asemenea, mă pregătesc să comunic cu studenţi ucraineni de la principalele universităţi din ţară. Voi răspunde la unele întrebări importante şi dificile care există în societatea noastră şi aştept întrebări profunde de la studenţi”, a explicat preşedintele ucrainean.
 
El a subliniat că se va adresa în continuare şi parlamentelor statelor partenere Ucrainei, în dorinţa de a obţine susţinere pentru ca Ucraina să devină ţară candidată la Uniunea Europeană şi ulterior membru al UE printr-o procedură accelerată. “Fiecare stat contează. Fiecare vot contează”, a adăugat Zelenski.
 

UPDATE 06.15 Analiştii de la InformNapalm, pe baza datelor deţinute, sugerează că, în prezent, comandamentul rus ar putea folosi oameni capturaţi pentru a crea o imagine falsă pentru mijloacele de propagandă ruse. Astfel, ar fi folosiţi prizonieri deja capturaţi, despre care s-ar spune că sunt prizoneri noi proveniţi dintre apărătorii Azovstal, în tmp ce apărătorii adevăraţi, ar urma să fie gazaţi în catacombele uzinei din Mariupol.

Prizonierii pot fi folosiţi şi ca scut uman pentru a efectua o operaţiune de asalt. Pot exista şi alte opţiuni”, se arată în comunicat.

Experţii notează că dezvăluirea informaţiilor privilegiate poate ajuta, dacă nu perturba, planurile la scară largă ale agresorului.

După evacuarea civililor din catacombele de la Azovstal din Mariupol, trupele ruse nu încetează să încerce să captureze uzina, care este apărată de soldaţii ucraineni. 

UPDATE 03.36 Artileriştii celei de-a 59-a brigăzi separate de infanterie motorizată, numită după Yakov Gandziuk, au  distrus mai multe echipamentele ruseşti. Pe pagina de Facebook a brigăzii a fost publicată un videoclip care arată momentul în care o coloană a invadatorilor ruşi este lovită, în timp ce aceasta trecea pe un câmp.

"Din nou, convoiul rasist nu a ajuns la destinaţie. Din nou, ne-au poluat câmpurile fertile cu fier vechi. Ei bine, nu îşi găsesc drumul spre casă. Aşa că oamenii noştri le arată singura direcţie bună - aceea urmată şi de nava Mosva. Pentru că nu este nimic semănat..." .  Anterior, s-a raportat că soldaţii ucraineni ai trupelor de asalt au distrus o coloană de puşcaşi marini ruşi şi 5 tancuri în direcţia Harkov.

UPDATE 02.47 În noaptea de 15 mai, ocupanţii ruşi au tras cu rachete în regiunea Sumy şi au distrus un pod peste râul Kleven. Şeful administraţiei militare regionale Sumy, Dmytro Zhyvytskyi, a povestit despre asta în emisiunea teletonului ucrainean .

Invadatorii au lansat un atac cu rachetă în incinta întreprinderilor agricole, unde erau hangare pentru echipamente. Inamicul a tras două rachete spre podul peste râul Kleven din districtul Shostka.

"Podul este complet distrus. După cum înţelegem, acest pod duce în Rusia. Evident, le este teamă că ar putea exista o ofensivă de pe teritoriul Ucrainei către Rusia, pentru că îşi întăresc poziţiile, săpă în mod activ, exploatează teritoriul şi construiesc puncte întărite”, a spus el.

UPDATE 01.42 Pe 15 mai, Apărarea Aeriană a Ucrainei a distrus 2 elicoptere (Ka-52, Mi-28), 7 drone şi 2 rachete de croazieră. De asemenea, aeronavele de bombardament ucrainiene au dat o lovitură zdrobitoare trecerii invadatorilor peste râul Ingulets .

 

UPDATE 00.15 Consilierul şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, Oleksiy Arestovch , a declarat că Rusia şi-a pierdut până acum o treime din armată doar pentru a lua Popasna, Herson şi a ajunge la graniţa regiunii Lugansk.

Potrivit acestuia, stuaţia reprezintă un colaps complet pentru Kremlin şi faptul că Ucraina va recuceri Crimeea şi Donbasul. 

În nord-est Armata ucraineană a ajuns la graniţa de stat dintre Ucraina şi Rusia .

 

 

 

ŞTIRE INIŢALĂ Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenskii, l-a înlocuit pe comandantul Forţelor Teritoriale de Apărare ale Forţelor Armate ale Ucrainei. Acest lucru este menţionat în decretele prezidenţiale relevante postate pe site-ul web al şefului statului. Astfel, prin Decretul №336 / 2022 , Iuri Galuşkin a fost demis din funcţia de comandant al Forţelor Armate ale Ucrainei. 

Totodată , prin Decretul №337/2022 , în această funcţie a fost numit generalul-maior Igor Tantsyur. Înainte de aceasta, Igor Tantsyura a fost comandantul adjunct al forţelor terestre ale forţelor armate ale Ucrainei, iar anterior şeful de stat major şi prim-adjunct al comandantului forţelor armate. În 2013, a fost şeful celui de-al 169-lea Centru de Instruire al Forţelor Terestre ale Forţelor Armate ale Ucrainei.

 

Distrugeri în Borodianka. FOTO Getty Images

Imagini din aceeasi galerie
  • Distrugeri în Borodianka. FOTO Getty Images
  • Distrugeri în Bucea. FOTO Getty Images
  • Gropi noi în cimitirul din Irpin, Ucraina. FOTO EPA-EFE
  • O femeie din Bucea face curățenie în casă după bombardamentele rusești. FOTO Getty Images
  • Distrugeri în orașul Harkov.  FOTO EPA-EFE
  • Distrugeri în Irpin. FOTO EPA-EFE
  • Distrugeri în Irpin. FOTO EPA-EFE 
  • 
Imagini din spitalul Pkrovskoe dedicat răniților din linia întâi a frontului ucrainean. FOTO Profimedia
  • Imagini din spitalul Pkrovskoe dedicat răniților din linia întâi a frontului ucrainean. FOTO Profimedia 
  • Imagini din spitalul Pkrovskoe dedicat răniților din linia întâi a frontului ucrainean. FOTO Profimedia 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările