Lituania se teme că UE va fi mai puţin fermă faţă de Rusia  după Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lituania se teme că după Brexit Europa se va arăta mai puţin fermă faţă de Moscova şi doreşte ca Uniunea Europeană şi Marea Britanie să îşi păstreze pe cât posibil relaţiile, a afirmat luni seară şeful diplomaţiei de la Vilnius, citat de AFP.

"Ne-ar plăcea să salvăm ce încă nu a fost distrus, ce este posibil de salvat", a declarat presei Linas Linkevicius.

Chiar dacă în prezent trebuie "clarificate" relaţiile dintre UE şi Londra, Lituania "nu vrea să se grăbească pentru a expulza Marea Britanie".

El şi-a exprimat temerea că, în cadrul Uniunii Europene, "vocile celor care au luat poziţii mai ferme (faţă de Rusia) vor slăbi" odată cu plecarea Londrei, considerată "un aliat strategic".

Marea Britanie este un susţinător fervent al menţinerii sancţiunilor împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, în timp ce Franţa şi Germania se arată mai flexibile.

Ministrul lituanian a criticat această abordare "mai pragmatică şi flexibilă" care, în opinia sa, este "complet contraproductivă" şi a cerut "sancţiuni suplimentare", informează Agerpres.

Linas Linkevicius a făcut cunoscut că a avut consultări cu omologii săi din ţările baltice şi scandinavi care, la rândul lor, s-au pronunţat pentru "un proces civilizat" de definire a noilor relaţii dintre Londra şi UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite